VIDEO Stadionul „Ion Oblemenco“ va fi demolat în luna septembrie. Noul complex sportiv asemănător cu Mercedes Benz Arena din Stuttgart
0Noul stadion care va fi construit în Craiova în locul complexului „Ion Oblemenco“ va avea 30.000 de locuri, tribune acoperite, iar proiectul prevede şi panouri fotovoltaice.
Stadionul „Ion Oblemenco“ va fi demolat în luna septembrie, iar termenul de finalizare este sfârşitul lui 2016 sau începutul anului 2017. Investiţia depăşeşte 40 de milioane de euro. Noul complex sportiv va fi asemănător cu Mercedes Benz Arena din Stuttgart. „În septembrie începe demolarea la stadionul Oblemenco. Noul stadion va fi finalizat înainte de terminarea mandatului meu, cum nici nu îndrăzneam să sper“, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, edilul oraşului Craiova.
VIDEO-VEZI AICI CUM VA ARĂTA NOUL STADION DIN CRAIOVA
Noul stadion va avea 30.000 de locuri, iar lucrările pentru construirea lui ar urma să înceapă în vara acestui an. Termenul de finalizare este sfârşitul lui 2016 sau începutul anului 2017. În proiect este prevăzută şi o arenă pentru atletism de 5.000 de locuri, precum şi o sală de scrimă.
Actualul stadion a fost construit pentru a înlocui vechiul stadion "Tineretului" şi a fost inaugurat pe 29 octombrie 1967, cu ocazia unui meci dintre echipele de tineret ale României şi Poloniei.