Sute de persoane din Craiova pot rămâne fără apă din cauza unor restanţieri. Sunt familii care nu şi-au mai plătit datoriile de 14 ani
0
Unii craioveni au adunat datorii istorice de-a lungul anilor la Compania de Apă Oltenia, cât o maşină sau o garsonieră.
Majoritatea restanţierilor au declarat că nu au bani să îşi plătească datoriile, aşa că s-au pregătit cu bidoane pentru zilele în care robinetul se va învârti în gol. Sunt familii în Craiova care nu şi-au mai achitat creanţele de 14 ani. „Eu trăiesc din ajutorul social, aşa că nu am de unde să scot bani pentru factura la apă. Nimeni nu vrea să mă angajeze. De ani buni trăiesc de pe o zi pe alta”, spus un locatar al Asociaţiei 14 1 Mai.
Reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia au anunţat că vor sista furnizarea apei la blocurile unde s-au acumulat datorii.
Datorii mari sunt la: Asociaţia de Locatari 14 1 Mai-2.382.718 lei, Asociaţia de Locatari 24 Craioviţa Nouă-1.535.248 lei, Asociaţia de Locatari 7 Mai-1.044.540 lei, Asociaţia de Proprietari C2 – C5-874.283 lei, Asociaţia de Proprietari Bl. 304B-488.185 lei, Asociaţia de Locatari 5 Valea Roşie-293.374 lei, Asociaţia de Locatari Bl 51 Garsoniere-267.139 lei, Asociaţia de. Proprietari Romul 2-244.265 lei, Asociaţia de Proprietari. 48 Craioviţa Nouă-313.136 lei, Asociaţia de Proprietari 45 Craioviţa Nouă-313.136 lei, Asociaţia de Proprietari 28 Craioviţa Nouă-238.976 lei, Asociaţia de Proprietari. 33 Craioviţa Nouă-208.442 lei, Asociaţia de Proprietari Nr. 4 M. I. Antonescu-98.192 lei, Asociaţia de Proprietari Bl. 159D, Craioviţa Nouă-74.158 lei, Asociaţia de Proprietari Bl.U8 Lăpuş-40.936 lei, Asociaţia de Proprietari BL.E, Sc 4-70.461 lei.