Primăria Craiova se constituie parte civilă şi cere 500.000 de euro în dosarul celui mai spectaculos parc acvatic din România
0Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au făcut în urmă cu doi ani cercetări într-o cauză penală privind suspiciunea săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale UE, ce ar fi fost comise în perioada 2013-2014.
DNA a verificat în anul 2014 mai mulţi angajaţi din cadrul Primăriei Craiova în dosarul privind realizarea proiectului Water Park, dezvoltat cu fonduri europene. Muncipalitatea recunoaşte că a plătit mai multe lucrări neexecutate, dar susţine că în documentele prezentate de constructor şi dirigintele de şantier ele apăreau ca fiind finalizate. Acum se constituie parte civilă în dosar şi cere 500.00 de euro pentru lucrările fictive decontate.
Primăria Craiova anunţa construirea complexului de agrement Water Park în Parcul Tineretului, aproape de
cartierul Faţa Luncii, pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi.
Cel mai modern Water Park va cuprinde doua părţi - una acoperită, iar alta neacoperită, cu jocuri de apă, tobogane, piscină pentru copii, terenuri de sport, bazin pentru adulţi, saună.
Proiectul ar fi trebuit să fie realizat cu finanţare europeană, iar valoarea investiţiei se ridica la suma de 20 de milioane de euro.
Lucrarea este executată de o asociere de trei firme, Delta ACM, Polystart şi UTI, care au câştigat licitaţia lansată de Primăria Craiova.
„Primarul Municipiului Craiova, în calitate de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale(…), formulează prezenta cerere de constituire ca parte civilă împotriva inculpaţilor Luis Giulherme Gomes de Almeida, Romanescu Cezar Răzvan, Romanescu Marius Florin, Florescu Viorel pentru ca aceştia să fie obligaţi, în solidar, să ne plătească suma de 2.236.716,21 lei estimată provizoriu conform adresei Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, înregistrată la Primăria Muncipiului Craiova cu nr. 70104/14.04.2016, reprezentând prejudiciul pe care inculpaţii l-au cauzat Municipiului Craiova prin săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul dosarului penal nr. 54/P/2014“, se arată în documentele făcute publice de Primăria Craiova.
Primăria Craiova a fost obligată să achite din buget lucărările cu probleme. Procurorii DNA-Craiova au efectuat în urmă cu doi ani pe data de 27 noiembrie , percheziţii domiciliare la sediile firmelor Polystartm UTI şi SC Delta, dar şi la angajaţii din cadrul serviciului financiar contabil din cadrul Primăriei Craiova şi la funcţionarul Viorel Florescu tot din cadrul Primăriei Craiova. Descinderi au avut loc şi la domiciliul lui Luis Guilherme Gomes de Almeida, directorul Polystart.
Procurorii DNA-Craiova au stabilit că, Luis Guilherme Gomes de Alemida, în caliate de director executiv al Polystart SRL cu ajutorul unor persoane cu funcţii de decizie au desfăşurat acţiuni în direcţia fraudării fondurilor europene în execuţia proiectului „ Craiova-Water Park -Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului“.
Procurorii DNA-Craiova au mai stabilit că, din dispoziţia directorului executiv Polystart au fost înscrise în situaţii de plată cantităţi de materiale care nu afost utilizate sau lucrări care nu au fost executate în valoare de aproximativ de 2.350.000 lei.
Parcul acvatic va fi deschis pe data de 1 iunie în Craiova şi este cel mai spectaculos din România. Se întinde pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi şi cu siguranţă va fi un punct de atracţie.
Parcul acvatic va avea o bază tehnico-materială caracteristică zonelor de agrement, dar şi facilităţi care să permită accesul în perioada rece.