Lucrările la noul stadion vor fi demarate anul viitor în luna mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul stadion din Craiova va avea o capacitate de 30.854 de locuri, 624 de locuri pentru presă şi 222 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi. Complexul sportive a fost scos la licitaţie.

Lia Olguţa Vasilescu, edilul Craiovei, a declarat că doar firmele mari din Uninea Europeană vor putea participa la licitaţie. „Perioada de construcţie este de 17 luni dintre care 4 sunt pentru proiectul tehnic. Pe 22 se vor deschide ofertele, se va aştepta perioada de contestaţii, pentru că aşa e legislaţia în vigoare după care urmează. În luna mai după calculele noastre, demararea lucrărilor la stadion”, a declarta primarul Băniei.

Suprafaţa terenului va fi de aproximativ 76.000 de mp, iar construcţia va fi P+4 şi va avea o înălţime maximă de 64 de metri. Complexul sportiv nu va mai semăna cu Mercedes Benz Arena din Stuttgart, însă va fi unic.
Noul stadion din Craiova va avea gazon natural, patru tuneluri de acces, nocturnă perimetrală şi gradene din beton armat.

Actualul stadion a fost construit pentru a înlocui vechiul stadion „Tineretului” şi a fost inaugurat pe 29 octombrie 1967, cu ocazia unui meci dintre echipele de tineret ale României şi Poloniei.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite