FOTO Ce haos au reuşit să facă în Craiova o şoferiţă de BMW X6 şi un tractorist. Zeci de oameni s-au strâns să comenteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident Craiova bmw

Conducătoarea auto şi tractoristul au fost protagoniştii unui accident de circulaţie în urma căruia 6 maşini au fost avariate. Din primele verificări, cei doi au executat manevre greşite. Bărbatul a încercat să vireze la stânga făra să se asigure, iar şoferiţa se angajase într-o depşire neregulamentară. Totul s-a întâmplat lângă o şcoală din oraşul Craiova.

Accidentul a avut loc miercuri, 27 martie, pe strada Paşcani din Craiova. Bărbatul care se afla la volanul tractorului nu s-a asigurat şi nici nu a semnalizat în momentul în care a vrut să vireze la stânga.  La rândul ei, femeia care se afla la volanul autoturismului s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi a lovit roata din faţă-stânga a tractorului.

accident Craiova bmw tractor

 

BMW-ul a fost proiectat într-o parcare de lângă  Colegiului Tehnic „C.D. Neniţescu“, fostul Liceul de Chimie, şi a avariat cinci dintre autoturismele care se aflau în parcare. "A fost provocat un carambol. Tractorul şi 6 autoturisme au fost avariate. Din fericire, nu au existat victime", au declarat reprezentanţii IPJ Dolj.

accident Craiova bmw


Şoferiţa, în vârstă de 57 ani, tractoristul, de 49 de ani, dar şi proprietarii maşinilor avariate au mers la poiţie pentru a da declaraţii. "Bărbatul care conducea tractorul a primit 3 puncte penalizare şi o amendă de 580 de lei, iar şoferiţei i s-a suspendat permisul de conducere pentru depăşire neregulamentară şi a primit o amendă contravenţională în valoare de 870 de lei", a declarat Mihaela Gârd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite