FOTO Grădiniţa groazei din satul Piria cu activitatea tot suspendată. Inspectorii DSP Dolj au găsit numeroase nereguli: acoperişul cu fisuri şi grupul sanitar degradat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au mers în luna octombrie în control la Grădiniţa cu Program Normal „Piria“ din comuna Argetoaia, iar ce au găsit i-a îngrozit: ferestre fără geamuri, toalete fără uşi, acoperişul clădirii deteriorate, dar şi încăperi ai căror pereţi sunt scorojiţi.

Inspectorii DSP Dolj au suspendat imediat activitatea Grădiniţei cu Program Normal „Piria“ din comuna Argetoaia şi au dispus imediat remedierea problemelor. „S-a constatat că grupul sanitar era foarte degradat, s-au observat fisuri la acoperiş şi la pereţi şi lipsa igienizării, lipsa apei potabile şi a apei curente“, a spus Ştefan Popescu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.

Edilul comunei Argetoaia a precizat că toate problemele au fost remediate, însă unitatea şcolară are tot activitatea suspendată. Pentru a se putea relua activitatea, managerii trebuie să facă o cerere şi să ceară reevaluarea situaţiei. 

Părinţii copiilor susţin că cei mici sunt obligaţi să stea în condiţii nu tocmai bune, dar şi cu activitatea suspendată tot au venit la cursuri. „Noi nu avem alt spaţiu în altă locaţie şi să îi mutăm, iar aşa cu se vede sunt foarte mici şi distanţa până la şcoala din centru este de 10 kilometri“, a precizat Elena Puiu, director adjunct Şcoala Primară.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite