Drama familiei din Vâlcea care a îngropat un italian, confundat de autorităţi cu ruda lor care a murit după cutremur: „Fetele sunt distruse!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Păunescu au murit în cutremurul din Italia
Soţii Păunescu au murit în cutremurul din Italia

Clipe macabre trăite de două surori din comuna vâlceană Fârtăţeşti, care şi-au pierdut ambii părinţi în urma seismului de luna trcută din Italia. Sicriele cu trupurile neînsufleţite au ajuns, atunci, la familie, fără a li se permite rudelor să le deschidă, ci doar să-şi îngroape creştineşte morţii. După câteva săptămâni, surorile au aflat că, de fapt, în locul tatălui lor, au jelit şi îngropat un italian.

Momente şocante pentru două surori din comuna Fârtăţeşi, judeţul Vâlcea. Părinţii fetelor au murit în urma cutremurului de luna trecută din Italia, însă când cei doi soţi decedaţi au fost repatriaţi, în unul dintre sicrie a fost pus un italian, străin de familia din România. Neavând voie să dischidă sicriele, cele două surori au aflat abia săptămâna trecută că, în loc să îşi înmormânteze tatăl, au condus pe ultimul drum un italian. Trupul neînsufleţit al lui Victor Păunescu, românul decedat, a ajuns abia sâmbătă în comuna Fârtăţeşti, din Vâlcea, şi a fost înhumat creştineşte, însă nu lângă soţia lui, ci într-o altă parte de cimitir. 

„Am crezut că este vorba despre o glumă, însă cei de la Ambasada Italiei ne-au spus că s-a făcut o încurcătură. A fost adusă o altă persoană în locul decedatului, am auzit că este vorba despre un italian care locuia în aceeaşi casă cu soţii Păunescu, dar la mansardă. Astăzi (sâmbătă - n.r.) a fost adus acasă bărbatul de 52 de ani şi înmormântat de rude“, a spus Nicolae Voicescu, primarul comunei Fârtăţeşti.

„Fetele sunt distruse. Şi-au plâns părinţii atunci”

Rudele susţin că nu înţeleg cum autorităţile din Italia au încurcat morţii. „El era la muncă în momentul în care a avut loc cutremurul. A plecat de acolo să vadă dacă soţia lui mai trăieşte, iar pe stradă s-a prăbuşit peste el o clădire. A fost găsit abia acum de autorităţile din Italia, avea în buzunar toate documentele şi aşa au descoperit că în locul lui a fost adus un italian. Cel care a fost îngropat aici locuia în acelaşi imobil cu verii mei, însă la mansardă. Când a avut loc cutremurul, a căzut de la etaj, iar autorităţile au crezut, se pare, că este vorba de Victor Păunescu. Este un caz fără prcedent ce s-a întâmplat. Fetele sunt distruse, vă daţi seama ce înseamă pentru ele să afle acum adevărul. Şi-au plâns părinţii atunci însă, de fapt, nu a fost aşa. Chiar nu înţeleg cum nu şi-au dat seama că au făcut o greşeală“, a precizat Ion Seimeanu, rudă cu soţii Păunescu.

Cele două surori şi-au înmormântat sâmbătă, 17 septembrie, tatăl într-un alt loc în cimitir, dar sunt hotărâte să îşi ducă părintele lângă mama lor. Nu pot face acest lucru decât în momentul în care italianul va fi repatriat familiei din Italia. „Noi l-am plâns pe Victor atunci, iar în locul lui era un italian. Cum au putut autorităţile să facă o asemenea greşeală? Am auzit că o să mai dureze mult şi bine până o să fie dezgropat şi dus la el în ţară. Doamne fereşte! De când am auzit, parcă nu am aşa linişte. Victor nu poate să stea acolo să se odihnească lângă Simona, soţia lui. Ei se iubeau foarte mult, iar acum ea este lângă italian, iar el o să fie îngropat în spate acolo în cimitir“, a povestit o apropiat a familiei.

„Jeleşti, dar nu ştii pe cine”

Vecinii au povestit că autorităţile din Italia le-au recomandat rudelor să nu deschidă cele două sicrie în momentul în care au fost aduse în România. „Eu cred că, dacă fetele deschideau sicriele în momentul în care au ajuns acasă, vedeau de la bun început că s-a făcut o greşeală. Plângi, jeleşti, dar nu ştii pe cine. Din punctul meu de vedere, s-a făcut o greşeală foarte mare, iar vinovaţii ar trebui să plătească. Vă daţi seama prin ce traumă trec aceste fete din nou. Ele au crezut că şi-au îngropat atunci părinţii, iar acum au aflat că, de fap,t într-un dintre sicrie era un italian. Nu au putut să îşi îngroape tatăl lângă mama lor, pentru că acolo este altcineva. Unde s-a mai văzut aşa ceva“, a declarat Marinela Avram, vecină a familiei.

Soţii Păunescu munceau de zece ani în Italia, iar anul viitor îşi doreau să se întoarcă definitiv acasă, în Vâlcea. Cu o săptămână înainte să îşi piardă viaţa, au fost în România ca să îşi schimbe actele. „Când am aflat că vecinul meu Victor nu a fost cel înmormântat, nu mi-a venit să cred. Am participat acolo la tot, iar acum să aflu că, de fapt, familia a îngropat un italian pe nume Giuseppe. L-au înmormântat pe Victor în altă parte, iar când o să fie luat italianul de la noi din sat, abia atunci o să îl aducă lângă soţie. Fetele au decis să îşi ducă direct tatăl la groapă, una dintre ele era distrusă, săraca, abia mai putea vorbi. Vă daţi seama ce a fost în sufletul acestor fete când au aflat că nu şi-au îngropat tatăl. Simona şi Victor se iubeau foarte mult, ei tot timpul erau împreună, iar acum nu se pot odihni în pace din cauza acestei situaţii“, a spus Ioana Tică. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite