Băile Comunale din Craiova, în paragină. Aici se relaxa inclusiv Regele Carol I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostel Băi Comunale din Craiova au ajuns o ruină
Fostel Băi Comunale din Craiova au ajuns o ruină

Băile Comunale din Craiova au fost un punct de reper pentru cetăţenii oraşului, dar în momentul de faţă sunt o ruină. Oamenii vorbesc cu nostalgie despre locul de întâlnire al oamenilor înstăriţi.

Imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova a fost construit în anul 1880, iar timp de mulţi ani în această locaţie au funcţionat Băile Comunale. Clădirea a fost retrocedată, dar actualul proprietar nu a făcut investiţii, iar clădirea declarată monument istoric a rămas în paragină. Chiar Regele Carol I era fidel acestui loc, iar de fiecare dată când trecea prin Bănie se oprea să facă o baie fierbinte la Băile Comunale.

„Oamenii stăteau ore în şir la coadă pentru a se relaxa la Băile Comunale din Craiova. Acest loc era catalogat ca o bază de agrement unde te puteai relaxa în voie. Puteam spune că era şi locul de întâlnire al persoanelor înstărite, iar la etaj aveau loc periodic serate muzicale. Lumea bună venea să îşi etaleze şi garderoba, iar client fidel era chiar Regel Carol I. În momentul când trecea prin Bănie nu era dată să nu treacă pe la Băile Comunale“, a povestit istoricul Mihail Tomescu.

Fostele Băi Comunale din Craiova erau locul de relaxare al oltenilor

Fostel Băi Comunale din Craiova au ajuns o ruină

Imediat după ce Băile Comunale din Craiova au fost desfiinţate, în imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova s-a mutat Regia Autonomă a Domeniului Public şi Fondului Locativ din subordinea Primăriei. Acum la locul de întâlnire al oltenilor nu a mai rămas decât o plăcută pe care scrie mare: monument Istoric. „Este păcat că locul de întâlnire ale oltenilor a ajuns acum în paragină. Îmi aduc aminte că trebuia să stai ore întregi la coadă pentru a putea face o baie fierbinte la Băile Comunale. Era la modă să mergi într-un astfel de loc“, a povestit Elena Butaru.

Istoricii au mai precizat că persoanele înstărite care treceau pragul fostelor Băi Comunale aveau parte de un tratament preferenţial. „Existau două zone: una pentru cei înstăriţi, iar alta pentru oamenii de rând. Bogaţii oraşului puteau să bea liniştiţi un ceai sau o cafea şi să stea la taclale. Ba mai mult, aveau parte şi de un masaj de relaxare. Un singur lucru era pentru toată lumea: se plătea la intrare“, a mai declarat istoricul Mihail Tomescu.

Fostel Băi Comunale din Craiova au ajuns o ruină

Fostele Băi Comunale din Craiova ascund şi o poveste tristă. O familie a murit în perioada comunistă după ce a făcut baie la saună. Cei doi soţi au fost găsiţi morţi, cel mai probabil au decedat din cauza temeperaturilor ridicate şi a aburilor.

  

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite