ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Tot ce trebuie sa ştii despre ziua votului. Alegatorii din Dolj: „Am votat pentru o schimbare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, 2 noiembrie 2014, cetăţenii cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru a alege un nou preşedinte. În judeţul Dolj au fost amenjate 596 secţii de votare.

Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinatate. Secţiile de votare pentru pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, duminică, la ora 07.00 şi se vor închide la ora 21.00. „Am votat pentru o schimbare. Sper şi îmi doresc din tot sufletul să se schimbe ceva în România. Toata lumea trebuie sa vină la vot şi sa îşi exprime opinia. Împreună putem să facem ceva”, a declarat Mioara Iovan.

Alegatorii vor vota la secţia de votare la care sunt arondaţi, potrivit domiciliului. Cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota pe liste suplimentare la orice secţie de votare.

Cum votezi?

1. Prezintă actul de identitate unui membru al biroului electoral al secţiei de votare.

2. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de acesta verifică daca eşti înscris în copia de pe lista electorală permanentă, dupa care semnezi în lista la poziţia destinată ţie.

3. În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în tabel, dupa caz, preşedintele sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de acesta îşi încredinţeaza buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT", pe care o vei aplica pe buletinul de vot.

4. Înainte de a intra în cabina de vot, asigură-te că pe spatele buletinului de vot este aplicata ştampila de control a secţiei de votare.

5. Intră singur în cabină şi aplică ştampila cu menţiunea "VOTAT" înauntrul patrulaterului care cuprinde prenumele şi numele candidatului pe care vrei sa îl votezi.

6. Îndoaie buletinul, astfel încât pagina netiparită care poarta ştampila de control să ramâna în afara, introdu-l apoi în urnă.

7. Restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta ştampila încredinţată pentru votare. Vei primi înapoi actul de identitate, pe care trebuie sa fie aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT" sau un timbru autocolant.

În ziua votului este interzis oferirea sau darea de bani, bunuri şi alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi. Cei care încalcă legea pot fi condamnaţi la închisoare de la 6 luni la 3 ani de închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cei care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot vor fi pedepsiţi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani vor fi pedepsiţi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals, însă pedeapsa cu închisoarea poate fi înlocuită cu amenda penală.

În ziua votului este interzisa continuarea campaniei electorale, dar şi consumul şi comercializarea alcoolului pe o rază de 500 de metri de secţia de votare.

Mai citeşte şi

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014: cine sunt cei 14 candidaţi pentru Cotroceni

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Ponta şi Iohannis rămân favoriţi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Toate secţiile de votare din judeţul Dolj s-au deschis
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite