Acuzaţii grave au fost lansate la Şcoala Specială ,,Sf Mina”. Mama unei eleve o acuză pe o profesoară de agresiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama unei elev în vârstă de 13 ani a reclamat-o pe o profesoară la Poliţie, pentru că i-ar fi agresat fiica. Oamenii legii au demarat o anchetă şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă.

Mama fetei în vârstă de 13 ani a aflat că fiica ei ar fi fost victima unei agresiuni, petrecută în incinta Şcolii Speciale ,,Sf Mina” din Craiova. Femeia a mers la poliţie şi a reclamat totul. ,,O femeie din Craiova a sesizat faptul că fiica sa, în vârstă de 13 de ani, elevă în clasa a V-a la  Şcoala Specială ,,SF. Mina”, în timp ce se afla la cursuri, a fost jignită de către o profesoară din cadrul unităţii de învăţământ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a spus Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.  

La Şcoala Specială ,,Sf Mina” din Craiova a mai avut loc anul trecut în luna iunie un scandal sexual. Doi minori aflaţi în grija statului au întreţinut raporturi intime. Conducerea unităţii de învăţământ a declarat că a aflat despre acest lucru în momentul în care tânăra de 14 ani a rămas însărcinată.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite