Zi decisivă pentru rectorul arestat. Dănuţ Epure află dacă rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti judecă marţi, 6 august, recursul rectorului Universităţii Ovidius din Constanţa, la mandatul de arestare preventivă pentru 29 zile. Dănuţ Tiberius Epure a contestat decizia Tribunalului Bucureşti, care îl trimitea după gratii pentru luare de mită.

Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii Ovidius, află marţi, 6 august, dacă rămâne în arest.

La data de 30 iulie, rectorul Dănuţ Epure a fost reţinut de DNA pentru 24 ore, pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită în perioada august 2012 – iulie 2013. El a fost arestat o zi mai târziu de Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a decis încarcerarea rectorului pentru trei infracţiuni de luare de mită în perioada august 2012 - iulie 2013. Epure negociase examenul de Admitere la Facultatea de Farmacie.

El a contestat decizia de arestare, iar Curtea de Apel Bucureşti judecă recursul la arestarea preventivă.

În acest timp, la Constanţa se cere public demiterea rectorului care făcea o afacere din examenul de Admitere la facultate.

Vă mai recomandăm

Demiterea rectorului Dănuţ Epure, cerută public la Constanţa

Rectorul arestat al Universtăţii Ovidius şi-a închis site-ul personal, dar şi toate conturile de pe reţelele sociale

FOTO Rectorul economist ajuns după gratii. Ascensiunea spectaculoasă a unui profesor atras de bani

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

EXCLUSIV Eden Mamut: „Cu un rector arestat pentru asemenea practici, Senatul Universităţii Ovidius trebuie să-şi dea demisia“

EXCLUSIV Mihai Gîrţu: „Situaţia este delicată. Avem speranţa că la Universitatea Ovidius «cangrena» este vindecabilă“

Cum s-a schimbat declaraţia de avere a rectorului Universităţii Ovidius în doar un an

Rectorul Universităţii Ovidius, Dănuţ Epure, arestat pentru 29 zile

Rectorul prins cu şpagă, Dănuţ Tiberius Epure, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al CNR

FOTO Scandal de corupţie la vârful Universităţii Ovidius. Rectorul Dănuţ Epure, reţinut de DNA pentru trei infracţiuni de luare de mită

UPDATE FOTO Rectorul Universităţii Ovidius, reţinut de DNA pentru 24 ore. Dănuţ Tiberius Epure este acuzat că a primit 5000 de euro şpagă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite