VIDEO Declaraţiile care l-au adus pe Mazăre în prim-plan: urmărit de mafioţi în Madagascar, demisii pe bandă şi glume cu preşcolarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când vine vorba de un primar care iese din tipare, Mazăre depăşeşte orice standard. Cele mai amuzante sau ciudate declaraţii ale edilului l-au adus de multe ori în faţa camerelor TV, i-au menţinut "celebritatea", dar i-au adus şi oprobiul public.

Primarul de Constanţa are, mai nou, mania demisiilor. Nu e ceva nou la el. Prima a venit în anul 2009 atunci când a vrut să-şi convingă alegătorii să voteze împotriva lui Băsescu. Concurenţii politici de la Asociaţia M10 şi-au adus recent aminte de declaraţiile edilului. 

Trei demisii marca Mazăre

"În anul 2009, când ne-a transmis “Votezi Geoană, votezi Mazăre” şi ne-a întrebat ”Cine pleacă? Eu sau Băsescu?”, iar noi i-am spus “Tu pleci”, şi n-a plecat", spune Mihai Petre, coordonatorul Asociaţiei M10.

A doua demisie anunţată a lui Mazăre a venit în timpul alegerilor prezidenţiale din 2014, atunci când spunea că va pleca dacă nu câştigă Ponta. 

"Dacă lucrurile şi sistemul pentru care umblu îmbrăcat aşa (în haine kaki şi cu beretă roşie - n.r.) de zece ani nu se schimbă, vreau să mă retrag nu numai de la primărie, veau să mă retrag de tot. Dacă sistemul construit de Traian Băsescu, un sistem bazat pe ură, pe încrâncenare, va rămâne, eu vreau să ies din politică. Energia mea nu mai pot să o dedic lucrurilor pe care le fac oamenilor şi trebuie să o dedic să mă apăr cu avocaţi şi nu mai am plăcere. Nu m-am născut politician, nu mor politician, nu-i nicio dramă", spunea atunci Mazăre. 

O săptămâna mai târziu, edilul şi-a adus aminte că are o mătuşă săsoaică şi că şi el vorbeşte limba germană. 

Ultima promisiune de demisie de la Primărie a venit în primăvara lui 2015. După a doua reţinere a sa de către procurorii anti-corupţie, Mazăre a declarat că vrea să plece din funcţie în câteva săptămâni sau luni. 

“Aş vrea să-mi dau demisia şi vreau să fac lucrul ăsta curând. Nu mă întreba ce înseamnă curând, dacă într-o zi, două, dar e o chestiune, cred eu, de săptămâni, de luni. Acelaşi lucru vreau să-l fac şi de la partid. Păi ce să ajung eu să mă pună ăia de la Bucureşti să mă dea afară că mă anchetează un procuror? Păi uite cum m-a anchetat procurorul, m-a şi băgat la beci de două ori, după care am venit să vorbesc cu voi. Ăsta e motiv să mă dea afară din partid? Eu ştiu că cu toţii suntem nevinovaţi până la o hotărâre definitivă. Dar să rămână domnii cu regulile astea, ei cu partidul lor, şi eu să rămân cu viaţa mea. Am şi eu dreptul la viaţa mea".

Edilul şi-a ţinut promisiunea în ceea ce priveşte demisia din funcţiile deţinute în PSD, dar părăsirea Primăriei se lasă încă aşteptată. 

"Duşmanii" lui Mazăre

În primăvara lui 2014, Radu Mazăre se pregătea să plece din ţară pentru a petrece paştele în Madagascar, alături de familie. La ultima şedinţă de consiliu local el a apărut îngândurat şi mai puţin energic decât era de obicei. A asistat la lucrări, a discutat cu apropiaţii într-un colţ de sală şi apoi a revenit la scaunul său. 

La final, Mazăre a făcut o declaraţie cel puţin şocantă. Edilul susţinea că este urmărit de mafioţi care vor să-l lichideze în Madagascar. Totul ar fi pornit de la demersurile lui de descentralizare a Portului Constanţa. 

"Chestiunea asta cu descentralizarea portului produce fibrilaţii atât de mari, încât am informaţii că ar fi fost tocmiţi nişte oameni care să plece în Madagascar odată cu mine, vizând eliminarea mea fizică. Eu nu sunt un tip care să ascult zvonuri, dar în orice caz dacă se întâmplă ceva, apropiaţii mei ştiu exact despre cine este vorba şi cum ar urma să se întâmple, dacă Doamne fereşte se va întâmpla ceva. Nu pot să spun care dintre milionarii din port ar fi tocmit nişte oameni pentru aşa ceva, pentru că nu vreau să acuz oamenii degeaba. Dar vreau să trag semnalul de alarmă că am auzit asta. Dacă se va întâmpla asta, atunci lucrurile vor ieşi la iveală"

A doua zi, Radu Mazăre era reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi călătoria în Madagascar nu a mai avut loc. Procurorii DNA au fost de altfel "duşmanii" lui Mazăre în ultimii zece ani. Edilul i-a criticat, a glumit pe seama lor şi i-a blamat pentru acţiunile lor ori de câte ori a fost adus să dea cu subsemnatul. 

Declaraţiile nepotrivite la momentul nepotrivit

Nici copiii nu au scăpat de stilul primarului. După ce a apărut în revista Playboy, edilul a făcut o vizită la o grădiniţă din Constanţa. Mirat de faptul că toţi cei mici erau împărţiţi pe grupe în funcţie de gen, edilul a exclamat "Dar voi aşa staţi aici, fetiţele într-o parte şi băieţii în alta, nu vă încălecaţi? Când o să mai creşteţi o să vă încălecaţi"

Mihaela Rădulescu a fost şi ea criticată de Mazăre într-o emisiune TV. „Aaa… Nu ma intrebati despre Mihaela Radulescu. Eu sunt bun prieten cu Elan si am fost prieten si cu ea. Am mers chiar la ea acasa si imi gatea, pana sa faca ce a facut. E o haimana! A prins-o barbatul ei cu altul in casa, femeie cu copil", spunea atunci primarul. 

Radu Mazăre s-a întors acasă după o zi de arest

Mazăre la DNA Constanţa

Mazăre la alegerile prezidenţiale

Radu Mazăre, despre Remus Cernea: „E un tâmpit, îi rup picioarele”

Discuţii aprinse între Radu Mazăre şi sindicaliştii din Portul Constanţa

Vă mai recomandăm:

VIDEO Radu Mazăre renunţă la primărie, partid şi carnavalul de la Mamaia: „Vreau să-mi dau demisia. E o chestiune de săptămâni, de luni“

Motivele pentru care Mazăre trebuie să plece de la Primăria Constanţa, enumerate de Opoziţie

Motivele pentru care DNA a cerut arestarea lui Radu Mazăre: După ce primea mita, el emitea certificate într-o viteză ce depăşea limitele posibilului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite