Vacanţa începe de la Constanţa. Târgul de Turism are loc în weekend la Maritimo
0La Constanţa se desfăşoară în weekendul 21-23 noiembrie Târgul de Turism Vacanţa, ce este găzduit de Maritimo Shopping Center. Programul târgului este zilnic, în orarul 10-22.
Ofertele sunt pentru toate destinaţiile turistice: turism montan, turism de tratament, aventură, city break-uri, turism medical, turism religios şi pelerinaje. În premieră este prezentat turismul medical, printr-o agenţie de turism din Bulgaria şi Autoritatea pentru Turism Thailanda.
La Constanţa se desfăşoară în weekendul 21-23 noiembrie Târgul de Turism Vacanţa, ce este găzduit de Maritimo Shopping Center. Programul târgului este zilnic, în orarul 10-22. Târgul este amenajat pe o suprafaţă de 200 mp şi reuneşte 28 de firme.
Organizatori sunt Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA Constanţa) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT), prin Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral – Delta Dunării.
Aflat la a cincea ediţie, Târgul Vacanţa este cel mai mare eveniment de profil din zonă în domeniul promovarii turismului. „Constănţenii reprezintă una dintre cele mai importante pieţe turistice din România“, declară organizatorii.
Evenimentul a fost lansat cu facilităţi pentru expozanţi, care au inclus tarife speciale de tip First Booking (15% reducere), Early Booking (10% reducere), cu scopul de a diminua cu mult eforturile financiare pe care le presupune prezenţa la un astfel de târg. În plus, firmele membre CCINA Constanţa, ANAT şi FAPT s-au bucurat de tarife preferenţiale de participare.
În fiecare seară, la ora 19, va avea loc tombola Târgului de Turism Vacanţa Constanţa, cu extragerea în direct a premiilor oferite de expozanţi: 4 weekend-uri la munte, abonamente la sala fitness, biliard, squash, o excursie de 8 martie (pentru o doamnă) la Istanbul, trei controale medicale. Biletele pentru tombola se vor găsi la fiecare stand.
Vineri, 21 noiembrie
Ora 12 Deschiderea oficială a Târgului de Turism VACANTA Constanţa
Ora 19 Tombola Târgului de Turism VACANŢA Constanţa – extragere premii
Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 10 Workshop pictură/Felicitări pentru Crăciun – elevii Scolii gimnaziale nr.12 “B.P.Haşdeu”, prof. coordonator dna. Doina Misian.
Ora 13 Program artistic café-concert Cvintetul Tiţa Bibu Jean
Ora 19 Tombola Târgului de Turism VACANŢA Constanţa – extragere premii
Duminică, 23 noiembrie
În intervalul orar 12 – 15, Uniunea Democrata a Tătarilor Turco-Musulmani din România (U.D.T.T.M.R.) prezintă Ansamblurile de dansuri tradiţionale tătăreşti: Karasu din Medgidia şi Cansu din Techirghiol
Ora 19 Tombola Târgului de Turism VACANŢA Constanţa – extragere premii
Vă mai recomandăm
Cum l-au păcălit autorităţile române pe olandezul care ne-a promovat ţara pe internet
Staţiunea Mamaia şi Delta Dunării vor fi promovate la Târgul de Turism al României
FOTO S-a dansat hora românească la cel mai mare târg de turism de la Londra