Urmările controlului ministrului Sorina Pintea: asistenta şefă de la Neurologie a fost dată afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Sănătăţii în control la spitalul din Constanţa FOTO CJC
Ministrul Sănătăţii în control la spitalul din Constanţa FOTO CJC

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

În urma unei anchete interne, conducerea unităţii medicale a decis:

- încetarea mandatului de asistent şef interimar pentru asistenta din Secţia Clinică Neurologie; 

- acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secţiei UPU-SMURD Constanţa, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;

- directorul de Îngrijiri a primit o atenţionare privind intensificarea controalelor pe secţiile unităţii, în consecinţă, au fost demarate verificări în toate secţiile.

Niciuna dintre salariate nu a mai fost sancţionată până în prezent iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Măsuri s-au luat şi la nivel administrativ. În secţia de neurologie vor fi demarate lucrări de igienizare. O procedură similară a avut loc şi în anul 2016 iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul (paturi, saltele, noptiere, mese şi scaune). Facem însă precizarea că secţia Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secţiei Obstetrică Ginecologie 1. 

Totodată, conducerea spitalului a făcut şedinţe cu toţi medicii şefi şi asistentele şefe unde s-au discutat  problemele administrative, s-a atras atenţia asupra respectării protocoalelor medicale şi s-a solicitat creşterea gradului de curăţenie. 

Dezastrul din spitalul constănţean 

Sorina Pintea a declarat la finalul controlului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, că la Unitatea de Primire Urgenţe era aglomeraţie foarte mare, iar aparţinătorii care aşteptau  de la prânz nu au primit informaţii despre pacienţii aflaţi în tratament.

„Am intrat în spital prin Unitatea de Primiri Urgenţe şi apoi am vizitat câteva secţii ale spitalului. În Unitatea de Primiri Urgenţe, aglomeraţie foarte mare. Am înţeles că au fost văzuţi 274 de pacienţi în ultimele ore, sunt patru medici. Din păcate, există aparţinători care stăteau de la ora 12, de la ora 15, fără să primească informaţii despre pacienţii care se aflau în tratament. Am înţeles că erau pacienţi cu probleme cardiace, necesitau investigaţii din patru în patru ore, dar din păcate aparţinătorii nu au fost informaţi”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a recomandat conducerii Unităţii de Primire Urgenţe să angajeze asistenţi sociali, psihologi pentru a ţine legătura între zona medicală şi aparţinători.

“Am recomandat şefului de la Unitatea de Primiri Urgenţe să angajeze asistenţi sociali psihologi pentru că există posturi în statul de funcţii care să ţină legătura între zona medicală şi aparţinători. Într-adevăr, foarte multe urgenţe, cod verde, care teoretic ar fi trebuit să se adreseze medicilor de familie, dar pentru că medicina primară la ora aceasta nu funcţionează, centre de permanenţă în Constanţa nu există, nu au avut unde să se adreseze, spun dânşii, când puteau să aştepte până dimineaţă”, a precizat Sorina Pintea.

Năvodariul, o soluţie 

Ministrul Sănătăţii a mai spus că trebuie găsite soluţii pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, având în vedere că se apropie sezonul estival, iar numărul prezentărilor va creşte.

„Am discutat cu doamna doctor care este şi şefa UPU. Dânsa mi-a spus că a solicitat în fiecare vară Serviciului de Medicină de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii personal suplimentar. Cred că vara aceasta va trebui să discutăm altceva. De fapt, am discutat şi cu domnul preşedinte şi cu doamna doctor, vom grăbi puţin deschiderea secţiei exterioare de la Năvodari pentru a putea crea un debuşeu acolo, camera de gardă şi, cu siguranţă, vom detaşa câţiva medici astfel încât să putem acopreri mai multe linii de gardă aici la UPU. Este inuman ce se întâmplă vara, cu siguranţă este nevoie de spaţiu până se va construi noua UPU, sau, mă rog, extinderea, va trebui să găsim altfel de soluţii. Şi soluţiile sunt debuşeul, Năvodari-ul, eventual încă un centru de permanenţă în Mangalia”, a explicat ministrul Sănătăţii.  

Sorina Pintea a precizat că a vizitat secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie, menţionând că a găsit dezastru la neurologie.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite