Seniorul Corneliu Coposu, pomenit la Constanţa, la 20 ani de la moartea sa. Slujbă religioasă specială, oficiată la Biserica Adormirea I
0
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu, este comemorat miercuri, 11 noiembrie, de o ţară întreagă, la 20 ani de la moartea sa de la 11 noiembrie 1995. Ţărăniştii din Constanţa vor participa la o slujbă specială de pomenire la Biserica Adormirea I a celui care a fost model de verticalitate şi moralitate, în ciuda torturii suferite timp de 17 ani în lagărul comunist.
Membriii filialei Constanţa ai Partidului Naţional Ţărănist Creştin Democrat vor comemora împlinirea a 20 ani de la stingerea distinsului om politic român Corneliu Coposu. Slujba de pomenire se va ţine la biserica Sfânta Adormire 1, din spatele centrului comercial Tomis Mall Constanţa. Ceremonia religioasă va fi oficiată de preotul paroh Jan Mihai.
„Toţi aceia ce păstrează în memoria lor chipul acestui devotat şi încercat compatriot sunt invitaţi să participe la slujbă“, invită ţărăniştii.
Lider local al ţărăniştilor, Tudorel Chesoi, vicepreşedinte PNŢCD, rememorează cum l-a cunoscut pe Corneliu Coposu.
„L-am cunoscut pe Corneliu Coposu. În două rânduri am avut ocazia să stau pe îndelete cu el de vorbă. Îmi aduc aminte de congresul din 25 – 27 septembrie 1991, când au venit minerii în Bucureşti şi de un moment care, spun eu, a marcat evoluţia partidului. Când s-a anunţat candidatura lui Corneliu Coposu la preşedinţia partidului, sala Teatrului Naţional era arhiplină. Oamenii au început să aplaude şi să strige «Coposu, Coposu». Preşedintele de atunci al congresului, un veteran venit din Franţa, a întrebat dacă dorim ca aclamaţiile să fie luate în considerare ca vot «pentru».
Sala scanda încontinuu «Coposu, Coposu», iar aclamaţiile au fost considerate vot pentru. La întrebarea «Cine este împotrivă?» am ridicat mâna şi sala a amuţit. S-a făcut linişte mormântală. Am strigat cu toată puterea: «Nu sunt împotrivă, dar pentru demnitatea, onoarea şi suferinţele domnului Coposu doresc să fie ales prin vot secret». În acel moment cineva m-a tras de haină şi m-a întrebat speriat: «Ce ai făcut, măi? Dacă nu iese?». La alegeri candida şi Ion Raţiu. Mi-a îngheţat sângele în vene“, povesteşte Tudorel Chesoi.
Un ţărănist din Constanţa, învăţătorul Cojocaru, a cerut atunci chiar excluderea sa din Congres. Într-un gest pe care delegatii nu îl anticipau însă, Coposu se adresează membrilor de partid şi spune că este de acord cu propunerea. Cere o pauză pentru distribuirea buletinelor de vot. În pauză, cei doi se întâlnesc faţă în faţă.
„Mi-a spus: «Ai făcut ceea ce trebuia să faci». M-a luat de gât şi a mers câtiva zeci de paşi aşa, prin Teatrul Naţional. Corneliu Coposu a declarat, chiar de la tribuna congresului, că nu ar fi fost de acord decât cu votul secret. Solicitarea de excludere a mea a fost respinsă şi, evident, aşa cum a consemnat istoria, Corneliu Coposu a devenit preşedintele PNŢCD, cu o singură abţinere. Povestea nu se opreşte însă aici. În scurta vreme, presa a remarcat modul cum s-au desfăşurat alegerile în cadrul Frontului Salvării Naţionale. Spre deosebire de Corneliu Coposu, care a fost ales prin vot secret, Iliescu a fost desemnat prin aclamaţii, după cum a consemnat presa vremii“, relatează Tudorel Chesoi.
Corneliu Coposu a fost liderul opoziţiei din România postcomunistă. S-a născut în Bobota, Sălaj, în 1914. A fost omul de încredere al liderului PNŢCD Iuliu Maniu.
Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi pentru „crimă contra reformelor sociale“. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.
În cei peste 17 ani de detenţie a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul - arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, Bucureşti; penitenciarul Piteşti; penitenciarul Văcăreşti, din Bucureşti; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă Bucureşti; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, Bucureşti şi muncă forţată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcăreşti; penitenciarul Poarta Albă, Constanţa; penitenciarul Sighetul Marmaţiei; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat.
A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila. După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, „în momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare - 51“. În timp ce Corneliu Coposu era întemniţat, soţia sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965.
În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică. După eliberarea din lunga detenţie, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoştea din perioada interbelică şi care s-a scuzat pentru închisorile politice. „N-am putut face nimic, pentru că ruşii ne-au dirijat tot timpul“.
În compensaţie, Dej îi propune să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4800 de lei pe lună (un inginer cîştiga cam 800 lei), cu condiţia să semneze o declaraţie. Corneliu Coposu refuză, fără măcar să se uite pe declaraţie. De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa şi a lui Iuliu Maniu, la care a răspuns: „Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comunişti“. Între 1946 şi 1989, Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliţia politică comunistă, Securitatea, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 de volume, circa 18.000 de file.
După 1989, a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost.
În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.
„Moartea sa, pe 11 noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Convenţia Democrată, pe care a creat-o, câştigă alegerile generale din 1996, şi pe fondul acestei emoţii populare, iar Emil Constantinescu devine preşedintele României“, a încheiat Tudorel Chesoi, preşedintele PNŢCD Constanţa.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
