Sacrificiul făcut în temniţa comunistă de părintele Calciu-Dumitreasa: şi-a deschis venele pentru a hrăni un muribund

Sacrificiul făcut în temniţa comunistă de părintele Calciu-Dumitreasa: şi-a deschis venele pentru a hrăni un muribund

Deţinutul politic Gheorghe Calciu Sursă fotografii arhivă Centrul de Studii în Istorie Contemporană

Transformarea deţinutului politic Gheorghe Calciu, cel care avea să devină părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, este una dintre cele mai puternice pilde despre voinţa de a te ridica deaspra tuturor, după ce ai căzut în cel mai adânc infern moral. Chiar aşa i se spunea tânărului încarcerat în temniţa comunistă de la Piteşti spre reeducare: „îngerul căzut”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheorghe Calciu a ajuns în închisoarea comunistă din cauza simpatiilor legionare. Era născut la 24 noiembrie 1925, la Mahmudia, o aşezare situată pe Braţul Sfântul Gheorghe din Delta Dunării. Gheorghe a venit pe lume ultimul dintre cei 11 copii ai unui plugar. Mezinul a fost singurul trimis la şcoală. A absolvit Liceul Spiru Haret din Tulcea, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1946. La vremea când a devenit student la Medicină, Calciu intrase deja în conflict cu autorităţile. În 1942, el a fost arestat pentru prima oară pentru activitate legionară, iar în anul al doilea de facultate (1948) a fost ridicat din nou. Studentul medicinist este condamnat la 8 ani de închisoare, iar în 1949 ajunge în Penitenciarul Piteşti. „Calmul“ şi „zâmbitorul“ Gheorghe intrase într-un infern din care nu mai scăpai om.

Aici, la Piteşti, comuniştii patentaseră o metodă de tortură fizică şi spirituală, „reeducarea“, rămasă în istorie ca „experimentul Piteşti“. Deţinuţii erau siliţi să se dezică de tot ce făcuseră până atunci, de toate legăturile de familie, să jure că ar fi făcut rău inclusiv rudelor dacă acestea ar fi fost împotriva noului regim. Cu asemenea antrenament psihologic, deţinuţii erau trimişi să tortureze la rândul lor tovarăşi de celulă, ca să scape ei înşişi de chin. Prea puţini au rămas în afara sistemului care-i prinsese strâns ca într-o menghină. Văzută ca unica soluţie pentru supravieţuire, „reeducarea“ a fost iadul în care au căzut mulţi dintre cei întemniţaţi. Gheorghe Calciu s-a numărat printre ei. 

„Confuzia dintre victimă şi agresor programatic urmărită de regimul comunist este sintetizată mai bine ca oriunde în destinul excepţional al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Căderea studentului Gheorghe Calciu aici a început, în urma contactului brutal cu violenţele cu totul ieşite din comun. A fost forţat să scoată informaţii de la alte viitoare victime ale «reeducării». Înspăimântat, şi-a adâncit căderea odată cu transferul în Gherla din august 1951. În realitate, Calciu a făcut ceea ce încercau să facă marea majoritate a celor trecuţi prin încercările Piteştiului: să se strecoare. Odată cu ieşirea la muncă în Unitatea de Producţie din închisoarea Gherla, a încercat să se facă util administraţiei pentru a nu mai avea de a face cu schingiuirile. Astfel, a devenit pe rând vânzător şi contabil la cantină, ajutorul magazionerului şi al contabilului temniţei, legătura deţinuţilor cu grefa. În paralel, însă, funcţiona ca informator rezident, fiind unul dintre cei care strângea notele altor deţinuţi“, arată istoricul Alin Mureşan, cercetător al Centrului de Studii în Istorie Contemporană şi autor al cărţii „Piteşti, cronica unei sinucideri asistate“, tipărită la Editura Polirom, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER).

Remuşcările îl cuprind treptat, iar în 1955 are loc momentul în care Calciu se afirmă ca un opozant al administraţiei comuniste. Implicat într-un proces de culpabilizare a deţinuţilor de la Piteşti, el se împotriveşte cu determinare acestei idei. Primeşte alţi 15 ani de temniţă, dar sufletul său intrase pe calea eliberării. „Revenirea sa avea să fie cel puţin la fel de spectaculoasă ca şi prăbuşirea. Închis la Casimca Jilavei special amenajate pentru exterminarea celor implicaţi în procesul «Valeriu Negulescu», Calciu s-a dedicat îngrijirii colegilor săi, ajungând chiar să-şi taie venele pentru a oferi din sângele său deţinutului Constantin Oprişan, bolnav de TBC, şi salvând viaţa unui alt coleg“, notează istoricul Alin Mureşan.

Sânge scurs din vene pentru salvarea unui muribund

Acest episod cutremurător este relatat în detaliu în cartea lui Răzvan Codrescu - „Cartea mărturisitorilor“, apărută la Editura Rost & Fundaţia Sfinţii Închisorilor (2014). În iulie 1958, Costache Oprişan (37 ani), „cel mai bun dintre noi“ - cum îl descriau ceilalţi deţinuţi politici, era pe moarte la Jilava. Bătut, înfometat şi bolnav grav de tuberculoză, scuipase atât de mult sânge, amestecat cu bucăţi de plămâni, încât moartea era iminentă. Oprişan fusese şeful Frăţiilor de cruce din România, aşa că se bucurase de o „atenţie specială“ din partea torţionarilor. Aflat cu el în celulă, Calciu a încercat să-l salveze in extremis, deşi îşi dăduse seama că efortul era în zadar. Într-o încercare disperată de a se lupta cu sfârşitul, studentul de la Medicină şi-a desfăcut venele pentru a picura sânge în gamela sa. „Storc o gamelă de sânge din braţ ca să-i dau limfă lui Costache. Las hematiile să se sedimenteze, apoi o decantez în gamela lui Costache şi îi dau să bea doar limfa“, a explicat Calciu.

Oprişan a rămas nemişcat cu toate îndemnurile salvatorului. Avea chiar un surâs nelumesc pe chip - au descris martorii oculari. Muribundul a tresărit însă de trei ori ca la vederea cuiva, apoi s-a stins în braţele lui Calciu. „Gamela cu limfă a căzut pe jos, iar Calciu l-a îmbrăţişat pe Oprişan ca şi cum ar fi vrut să nu-l mai lase să plece“, a istorisit în cartea sa „Cumplite încercări, Doamne!“ autorul Marcel Petrişor, coleg de celulă cu cei doi.

„Atunci a murit în celula mea cel mai bun dintre noi. Era atât de bolnav şi de slab încât moartea era mai prezentă pentru noi decât pereţii umezi, decât mâna gardianului care ne lovea, mai concretă decât pâinea şi apa noastră zilnică. Şi totuşi el, Costache, era axa şi suportul nostru, justificarea noastră pentru acolo, îngerul care îl biruia pe diavol pentru noi. (…) de atunci, ani în şir l-am tot chemat pe Costache Oprişan, ziua şi noaptea, ca să-mi dea un semn, să-mi spună ceva despre moarte şi viaţa de veci… şi niciodată nu mi-a răspuns. De atunci mă întreb: <<Care este hotarul dintre moarte şi viaţă, cine este mort sau viu - noi sau Costache Oprişan?>>, se destăinuia preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa. 

Gheorghe Calciu este eliberat din Aiud la 18 mai 1963, apoi mai stă un an cu domiciliu obligatoriu în comuna Viişoara, până în august 1964. Urmează facultatea de Filologie, apoi îşi desăvârşeşte studiile cu Teologia, carieră pe care nu o va părăsi niciodată. La căsătoria cu Adriana Dumitreasa preia numele soţiei, devenind Gheorghe Calciu Dumitreasa. Cei doi vor avea un fiu, Andrei. Atitudinea preotului ajuns profesor la Seminarul Teologic devine din ce în ce mai radicală, astfel că provoacă stupefacţie când critică deschis demolarea bisericii Enei din Bucureşti în 1977. La 8 martie 1979, părintele rosteşte „Întâiul cuvânt pentru tineri“ din seria celor şapte scrise, care avea să-i atragă furia autorităţilor comuniste. Este arestat în 1979, condamnat la 10 ani de închisoare şi supus inclusiv unei tentative de asasinat. „Familia era şi ea urmărită pas cu pas: soţiei i s-a interzis accesul în ambasadele statelor occidentale, iar cele aproximativ 8000 de scrisori de susţinere au fost interceptate pentru a crea impresia că lupta Părintelui Calciu nu se bucură de niciun fel de ecou“, arată istoricul Alin Mureşan.

Eliberarea

Însă Occidentul auzise deja de rezistenţa disidentului Calciu Dumitreasa, care primise de la comunişti numele de cod „Cucu“. Ceauşescu l-ar fi vrut anihilat, dar se temea de reacţia internaţională. Niciun plan de compromitere a părintelui nu reuşise, nici măcar ideea de a-l declara homosexual. Când este eliberat în august 1984, după executarea a jumătate din pedeapsă, preotul şi-a dat seama că închisoarea continuă dincolo de zidurile penitenciarului. Zilnic, nu mai puţin de 36 securişti şi miliţieni îl filau pe „Cucu“, preotul pe care regimul comunist nu mai reuşea să-l controleze.

La stăruinţele familiei care se temea pentru viaţa sa, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, caterisit de Biserica Ortodoxă Română, acceptă să ia calea exilului. La un an de la eliberarea din puşcărie, în august 1985, duhovnicul ajunge în Statele Unite ale Americii. PreaSfinţitul Nathaniel, episcopul românilor din America, îl numeşte preot misionar, dându-i în grijă comunităţile de români din America de Nord. Din 1988 a preluat parohia românească de la „Sfânta Cruce“ din Alexandria, Virginia.

După Revoluţia din 1989 revine des în ţară, reluându-şi misiunea pentru credincioşii care îi căutau învăţătura. La 21 noiembrie 2006 se stinge din viaţă, la Washington, nu înainte de a plănui ultimul drum spre casă: lăsase cu limbă de moarte să fie înmormântat în ţară, la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ. Controversa nu l-a ferit nici după moarte. Moaştele sale au fost dezvelite de călugări, spre indignarea fiului său aflat peste Ocean, care a cerut reînhumarea preotului.

Asemenea altor martiri ai neamului românesc care au îmbrăcat apoi haina preoţească, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a pătimit nespus în închisorile comuniste, atât cu trupul, cât şi cu sufletul. „Citesc acum la cărţile despre Piteşti şi orice s-ar scrie despre aceste lucruri este fad pentru noi, cei care am trecut pe acolo. Îîncerc să explic ceea ce nu se poate explica, ceea ce nici nu trebuie explicat. (…) Sufletul nostru a murit acolo sau cel puţin a amorţit“, mărturisea preotul dobrogean.

Suferinţei teribile din temniţă se datorează naşterea unui mare duhovnic al românilor, care a căutat neîncetat drumul spre mântuire. Aşa l-a găsit pe Dumnezeu şi aşa a descoperit puterea de a se transforma miraculos într-o figură luminoasă a ortodoxiei, ca un viu exemplu că Răul poate fi învins.

Pe aceeaşi temă: 

Suferinţa unui preot constănţean, martir în temniţa comunistă. Ultimele cuvinte de pe patul de moarte: „Înţeleg, Doamne, înţeleg…“

VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, martirul creştin care a trăit o viaţă în slujba oamenilor

Miracolul de Crăciun trăit de părintele Arsenie Papacioc. A fost salvat de o forţă nevăzută în temniţa comandată de torţionarul Crăciun

FOTO VIDEO Părintele Arsenie Papacioc, „spitalul de urgenţă al sufletelor“

Părintele Papacioc şi scenariul sexual secret al Securităţii: „Bărbosul întreţine relaţii amoroase cu tinere în chilia sa, le vorbeşte nepotrivit la spovedanie“

citeste totul despre: