Rămâne în puşcărie! Judecătorii au respins cererea de eliberare a lui Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Constanţa au respins cererea lui Gigi Becali. El poate contesta decizia în termen de trei zile.

Magistraţii de la Tribunalul Constanţa au urmat recomandarea medicilor de la Institutul de medicină legală Constanţa şi nu i-au acceptat cererea de eliberare condiţionată a lui George Becali.

Asta nu înseamnă că patronul Stelei nu poate să se opereze, doar că intervenţia trebuie să aibă loc sub supravegherea gardienilor, într-un spital acceptat de Penitenciarul Poarta Albă.

Avocaţii lui Becali au pledat în instanţă pentru eliberarea lui pentru a fi tratat şi eventual operat la o clinică din Munchen, Germania.

Specialiştii de la Laboratorul de Medicină Legală Constanţa au precizat, în raportul lor către instanţă că "Intervenţia chirurgicală nu se poate efectua în reţeaua spitalelor din ANP, dar se poate efectua într-un spital civil sub pază."

Din această cauză, spun medicii, nu este necesară întreruperea executării pedepsei şi se consideră că timpul petrecut în spital se scade din cel al pedepsei.

Medicii constănţeni spun că există inadvertenţe între actele medicale prezentate de George Becali şi că acesta nu a acuzat dureri de la început. Serviciul de Medicină Legală Constanţa a recomandat ca latifundiarul să fie examinat de către o Comisie Medicală Superioară, adică la INML Mina Minovici Bucureşti.

Avocata Maria Vasii, care îl apără pe Becali spune că a depus deja o contestaţie la decizia de joi. Magistraţii vor decide când şi unde va fi ea judecată.


Vă mai recomandăm:

Şeful clanului Raim din Mangalia, reţinut de DNA pentru înşelăciune şi şantaj

UPDATE Bătaie ca la mascaţi. Doi poliţişti de la DIAS s-au bătut între ei


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite