Radu Mazăre spune că lansarea lui Victor Ponta a fost gândită de un strateg american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea preşedintelui PSD, Victor Ponta, în cursa prezidenţială a fost una pe placul primarului Constanţei, Radu Mazăre. Edilul a spus că toată manifestarea a fost gândită de un strateg american şi din acest motiv a semănat cu cea de la lansarea lui Barack Obama.

Radu Mazăre a spus marţi, 23 septembrie, că s-a simţit bine la evenimentul de pe Arena Naţională de la sfârşitul săptămânii trecute. “Mie mi-a plăcut lansarea de la Bucureşti. A fost făcută după mintea strategului american, n-aţi văzut că a fost la fel ca lansarea lui Obama ?”, a afirmat Mazăre.

El a mai spus că s-a simţit bine şi pentru că a mers să salute oamenii aflaţi pe stadion şi aceştia i-au răspuns cu aceeaşi căldură. “Am mers prin mulţime şi am salutat toate peluzele. Îmi plăcea când ţipau oamenii, făceau valuri acolo, i-am salutat din respect. Aşa am simţit nevoia să merg printre oameni”, a menţionat primarul.

Nu au trecut neobservate nici tinerele care l-au însoţit pe Radu Mazăre la acest eveniment, multe voci spunând că acestea i-au luat faţa chiar lui Victor Ponta. “Cu fetele iau faţa oricui”, s-a justificat primarul Constanţei.

El a fost întrebat şi ce părere are despre candidatura fostului director al SIE, Teodor Meleşcanu la Preşedinţia României, spunând că acesta este o persoană elegantă, cei doi cunoscându-se de mai bine de 20 de ani.  “Eu mă cunosc cu Meleşcanu de foarte multă vreme, de vreo 20 de ani. Într-adevăr e un tip foarte elegant. Nu am o relaţie de prietenie cu el, iar de când a plecat la SIE nu am mai vorbit cu el”, a mai spus Mazăre.

Vă mai recomandăm:

Premierul Victor Ponta împlineşte astăzi 42 de ani: „Am primit cel mai frumos cadou!”

Ponta îi răspunde Elenei Udrea: Ceauşescu îşi făcea congresele la Sala Palatului, nu pe stadion

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite