Prima vizită în Dobrogea a prinţului Carol. Domnitorul a aşteptat un an până să intre în teritoriul câştigat la Războiul de Independenţă din 1877-1878

Prima vizită în Dobrogea a prinţului Carol. Domnitorul a aşteptat un an până să intre în teritoriul câştigat la Războiul de Independenţă din 1877-1878

Constanţa, 31 mai 1913. Regele Carol şi Regina Elisabeta în millocul comunităţii Colecţie Güner Akmolla

Domnitorul României a vizitat teritoriul noii provincii la 15 octombrie 1879, la un an de la luarea regiunii în stăpânire. Atunci, la 14 noiembrie 1878, dată marcată drept Ziua Dobrogei, prinţul a trecut Dunărea pe la Brăila, spre Ghecet - actualul Smârdan de Tulcea. Ceremonialul a fost simbolic: după ce a păşit în Dobrogea, Carol s-a întors în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 14 octombrie 1879, prinţul Carol pleacă în Dobrogea împreună cu Mihail Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Interne. Era al doilea drum pe care-l făcea în ultimul an, dar acesta urma să fie de amploare. 

Domnitorul era mai liniştit, primise semnale pozitive privind rezolvarea chestiunii acordării cetăţeniei române locuitorilor de alte naţionalităţi, în special evrei. Legea fusese promulgată cu două zile înainte, iar Camerele acordaseră în bloc naturalizarea a 900 evrei care luptaseră sub steagul României.

Seara de 14 octombrie 1879 este petrecută la Brăila, unde se dă o mare recepţie, o retragere cu torţe prin centrul oraşului, urmate de un spectacol de gală. 

Plouă torenţial, iar călătoria lui Carol pare ameninţată de vreme, dar domnitorul îşi continuă drumul spre Tulcea, unde ajunge a doua zi. El călătoreşte pe vaporul austriac „Arpad“. La Isaccea face o escală pentru a primi o delegaţie de turci şi tătari, apoi ajunge la Tulcea. 

Tulcea, fostul sangeac al Dobrogei otomane

Oraşul Tulcea face o primă impresie puternică. Fostul sangeac (reşedinţa otomană a Dobrogei) este aşezat pe înălţimile de pe malul Dunării şi este gătit de sărbătoare, cu steaguri şi ghirlande. „Primirea pe care noii copii ai ţării o fac prinţului lor este cu adevărat frumoasă şi entuziastă“, notează cronicarul ale cărui însemnări sunt cuprinse în colecţia „Memoriile Regelui Carol I al României (de un martor ocular)“, publicate în 17 fascicule la începutul anilor 1900 de Editura Tipografiei Ziarului Universul, retipărite actualmente de Editura ErcPress. Acesta remarcă faptul că Tulcea are un aer întru totul oriental cu numeroasele sale moschei şi minarete, precum şi cu arhitectura tradiţională a caselor.

După prezentarea autorităţilor vin delegaţiile tuturor elementelor din care se compune populaţia Dobrogei, turci, greci, bulgari şi lipoveni spre a-şi aduce omagiile. Apoi Carol soseşte în casa unde locuieşte prefectul Tulcei Gheorghe Ghica, unde îl aşteptau doamnele din înalta societate a Tulcei. Carol îi telegrafiază de aici Elisabetei, aflată în convalescenţă, ca să se poată bucura şi ea, de departe, de prezenţa în noua provincie. Seara are loc un dineu spectaculos, cu 60 notabilităţi, lumini de sărbătoare şi foc de articii. La masă participă şi episcopal Iosif de la Galaţi, în a cărui eparhie a Dunării de Jos se afla Dobrogea.

Ziua de 16 octombrie 1879 este petrecută la Tulcea, iar Carol vizitează bisericile. În oraş exista o biserică românească, una greacă, una bulgară, una rusă, alta romano-catolică, alta protestantă şi alta armeană, pe lângă o sinagogă, două case lipoveneşti de rugăciune şi moschei - dintre care una fusese restaurată de guvernul român. Domnitorul merge şi la şcoli, şi la închisoarea judeţului. După-amiaza, Carol primeşte vizita a peste 20 delegaţii din toată Dobrogea şi răspunde în limba română la discursurile ţinute în limbile minorităţilor. Mai vizitează spitalul militar, comandamentul diviziei şi acordă audienţe. Seara este dineu cu Corpul consular, urmat de asemenea de focuri de artificii.

La 17 octombrie 1879 trebuia să se pună piatra de temelie a monumentului de pe colină, ce marchează luarea în stăpânire a Dobrogei, petrecut la 14 noiembrie 1878. Dar plouă atât de rău şi furtuna este aşa puternică încât ceremonialul este amânat, dar ţinut în cele din urmă, înainte de prânz. Carol pune el însuşi piatra de temelie a monumentului, apoi se îmbarcă pe o ploaie torenţială pe vapor. Sunt valuri mari pe Dunăre, iar vasul se duce la Galaţi pentru lăsarea episcopului Iosif, apoi merge mai departe spre Cernavodă, pe lângă Ghecet (Smârdanul de astăzi), care era distrus şi iluminat cu focuri mari pe ţărm. 

Cernavodă, Medgidia, Murfatlar

La ora 4 dimineaţa a zilei de 18 octombrie 1879, vasul regal ajunge la Cernavodă. La ora 8, prinţul debarcă şi merge la gară, unde este întâmpinat de oficiali. „Nu mai plouă, dar este un vânt rece“, observă cronicarul vremea tăioasă din Dobrogea. El mai scrie că în publicul înghesuit are un efect pitoresc prezenţa tătarilor cu turban şi costume multicolore, precum şi a turcoaicelor cu feţele acoperite. Onorurile le fac prefectul Constanţei Remus Opreanu şi reprezentantul societăţii engleze care a construit calea ferată Cernavodă-Constanţa la 1850.

Carol se îmbarcă într-un tren special, care avea un vagon-salon. În fuga trenului trece pe lângă Medgidia, descris ca „un sat tătăresc pe nume Medjidie, situate în mijlocul unor smârcuri, care pare să fi suferit mult din cauza războiului“. Aici şi la Murfatlar se fac scurte recepţii în gări. 

Constanţa, destinaţia principală

Curând se vede marea. La ora 10, trenul lui Carol ajunge la Constanţa. Gara e împodobită de sărbătoare, iar peronul este ocupat de Garda de onoare formată din roşiori. Oficiali, mulţime care aclamă. Prinţul merge întâi la biserică, iar la acea vreme singurul lăcaş de cult creştin era biserica greacă. Aici se cântă un Te Deum şi se ţine discursul de mulţimire pentru eliberatorul Dobrogei după 458 ani de orânduire otomană.

Carol este găzduit „la conac“, în casa lui Nicolae Macri, căpetenia portului, und se află actualmente Muzeul Ion Jalea. După ce îi sunt prezentate oficialităţile, Carol merge la moschee, ce era pe atunci geamia Hunkiar, construită la 1869. Asistă la o slujbă de rugăciune şi este salutat „cu cea mai mare veneraţie de mahomedani“. În 1910, Carol va hotărî construirea celei mai mari moschei din România la Constanţa, lângă geamia Hunkiar, ce va fi inaugurată la 31 mai 1913. Acesta a fost darul monarhului pentru „loiala comunitate musulmană“, iar în semn de recunoştinţă, musulmanii au botezat lăcaşul de cult - Moscheea Regală „Carol I“. 

Prinţul pleacă în trăsură la conacul aşezat pe un vârf al malului, de unde se vede portul, marea şi oraşul. După dejun se duce în port şi vizitează atelierele de reparaţii. Se convinge că portul trebuie să se dezvolte, într-o structură modernă, ca să slujească scopului său: navigaţia şi comerţul. Carol se plimbă pe jos pe noul bulevard care-i poartă numele, urcă în farul portului, apoi porneşte spre spitalul militar. Vremea este tot posomorâtă. „Cu toate acestea, prinţul, cum stă pe mal şi priveşte marea verde şi agitată, simte deşteptându-i-se visuri despre viitoarea putere maritime a României şi planuri înalte îi trec prin minte“, scriu cronicarii săi.

Tatăl lui Carol, prinţul Carol Anton de Hohenzollern, îi trimite o scrisoare: „Astfel, sfârşitul anului 1879 a fost fericit pentru tine; furtuna cea mare a trecut şi de fulgerele ce au mai rămas în urmă nu trebuie să te temi“. 

Splendoarea primului răsărit de soare la malul Mării Negre

La 19 octombrie 1879, Carol vede pentru prima dată spledoarea unui răsărit de soare la Constanţa. Vremea se limpezeşte, iar norii se risipesc cu totul. „Azi e un soare frumos şi dimpreună cu el s-a ivit îndată şi toată frumuseţea de culori a Orientului“, observă curtenii săi. Domnitorul merge să inspecteze şcoala, iar în piaţă (actuala Piaţă Ovidiu) vede cămilele mânate de tătari, care sunt folosite ca animale de povară pentru transportarea de marfă din satele vecine. Carol este uimit: nu mai văzuse de 20 ani cămile!

La ora 10 se pune piatra de temelie pentru un hotel ce va purta numele suveranului. Va fi construit pe o limbă de pământ care înaintează în mare. Prinţul merge apoi la diferite case de rugăciune ale etniilor, inclusiv la cea a caraiţilor, „o sectă evreiască care respinge Talmudul şi se ţine numai de Sfânta Scriptură“ din care face parte consulul rus.

Carol mai vizitează cazarma, spitalul, temniţa, apoi îşi permite o plimbare cu trăsura de-a lungul mării, fermecat de strălucirea ei albastră. Merge spre Anadalkioi, unde se află încartiruit escadronul de roşiori care fusese trimis, cu un an în urmă, să preia Dobrogea.

Seara este festivă. La dineu sunt invitaţi consulii, notabilităţile oraşului, se trag focuri de artificii, iar lumea este încântată. Marea oglindeşte luminile la mal, dar în larg se oglindeşte doar luna. 

Constanţa, pe curând! Dobrogea, bine ai venit! 

La 20 octombrie, Carol îşi ia rămas-bun de la Constanţa. Pleacă înapoi spre Cernavodă unde vizitează clădirile şi magaziile de grâu ale societăţii engleze, apoi se urcă la bordul vasului „Arpad“ spre Hârşova. Timpul e plăcut. În vechea aşezare de pe malul înalt al Dunării, prinţul suie în castelul de pe stâncă, unde turcii instalaseră baterii de tun. Stă de vorbă cu delegaţii din împrejurimi, apoi pleacă mai departe spre Brăila. Trenul îl aştepta în gară, gata de plecare. Seara, Carol ajunge la Cotroceni, unde îl aşteptau treburi urgente ale ţării, fără răgaz.

La 3 noiembrie 1879, prinţul îi scrie tatălui său: „Punerea la cale a reglementării chestiei evreieşti, călătoria mea în Dobrogea, înlăturarea crizei ministeriale, chestia Arab Tabiei şi altele m-au ocupat într-un mod aşa de viu, încât abia mi-am venit în fire… Recunoaşterea independenţei noastre rămâne încă în suspensie până se va regla chestia căilor ferate. Nu avem şi nu trebuie să cerşim recunoaşterea noastră, după ce ne-am câştigat independenţa pe câmpul de bătălie şi o datorăm singurei noastre forţe… Faptele care mi-au produs bucurie în acest timp au fost călătoria mea în Dobrogea şi revederea cu Elisabeta“. 

Până la finele anului, Carol, întâiul sceptic în privinţa primirii Dobrogei drept compensaţie pentru pierderea Basarabiei de Sud, a convins membrii Camerelor cât de necesară este îmbunătăţirea economică a regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră. „Îmi exprim bucuria că reprezentanţa poporului recunoaşte acest lucru. Buna administrare a Dobrogei are valoare şi pentru vechile provincii ale României“, a rostit profetic Carol de România. 

Constanţa avea să devină reşedinţa estivală a familiei regale şi locul preferat al Reginei Elisabeta, căreia Regele Carol i-a construit în port un pavilion din piatră albă de Dobrogea. În cuibul ei legănat de mare, suverana şi-a scris multe dintre poeziile semnate cu pseudonimul artistic Carmen Sylva. 

Regina Elisabeta, în cuibul de la mare Sursa Muzeul Portului Constanţa 

Pe aceeaşi temă: 

Frământările României la 1878, înainte de preluarea Dobrogei în stăpânire

Cum a trăit Carol I zilele de dinaintea luării în stăpânire a Dobrogei. Monarhul a trecut Dunărea doar când armata a dat undă verde

 

citeste totul despre: