Noutăţi în dosarul şpăgii de la Universitatea Ovidius. Sărbători în arest pentru fostul rector Dănuţ Epure

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius, acum arestat FOTO Universitatea Ovidius
Dănuţ Epure, fostul rector al Universităţii Ovidius, acum arestat FOTO Universitatea Ovidius

Fostul rector al Universităţii Ovidius din Constanţa. Dănuţ Epure, rămâne de Sărbători în arestul Penitenciarului Jilava din Ilfov. Procesul avea vineri, 13 decembrie, termen de judecată, dar magistraţii au decis amânarea cauzei.

Dosarul lui Dănuţ Epure a fost disjuns de cauza iniţială, în care era judecat pentru corupţie, alături de fostul prorector Gabriela Stanciu, Lucica Toader (mama unei candidate la Farmacie) şi Stere Tala (taximetristul care intermedia vânzarea locurilor la Farmacie). Ultimul a recunoscut faptele de mită, astfel că a fost judecat separat, primind o pedeapsă micşorată datorită înţelegerii cu anchetatorii.

La 21 noiembrie, Stere Tala a fost condamnat de Tribunalul Ilfov la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sentinţă care putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la pronunţare. La 26 noiembrie, Tala a declarat apel considerând că sentinţa este nedreaptă. Procesul său va fi judecat la 24 ianuarie 2014.

Ceilalţi 3 inculpaţi au rămas să fie judecaţi, astfel că dosarul lor, fiind disjuns de al lui Tala, a primit un nou număr de înregistrare. La 3 decembrie, judecătorul Mihai Radu Roman a înaintat o cerere de abţinere în dosar, astfel că speţa a fost repartizată pe criteriul aleatoriu altui magistrat.

La termenul de vineri, 13 decembrie, procesul a fost amânat pentru ca noii intraţi în dosar să aibă timp să-l studieze. Noul termen a fost fixat la data de 10 ianuarie 2014.

Vă mai recomandăm

Cum se negocia şpaga în biroul rectorului Dănuţ Epure de la Universitatea Ovidius

Prima condamnare în procesul şpăgii de la Universitatea Ovidius. Stere Tala, complicele rectorului Dănuţ Epure, condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare

Fostul rector Epure rămâne în arest. Complicele său Stere Tala a spus tot şi îşi aşteaptă sentinţa

EXCLUSIV Profesorul Mihai Gîrţu: „Universitatea Ovidius este prizoniera unui grup de interese. Declinul continuă. Soluţia nu trebuie aşteptată din afara universităţii“

Referendum la Universitatea Ovidius. Votul de luni, 11 noiembrie, decide modalitatea de alegere a rectorului

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite