Teatrul de Vară Jupiter a deschis stagiunea. Spectacole pentru mari şi mici în sudul litoralului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul de Vară Jupiter de pe litoral FOTO Centrul Cultural Jupiter
Teatrul de Vară Jupiter de pe litoral FOTO Centrul Cultural Jupiter

Stagiunea de vară a debutat în sudul litoralului, la Teatrul de Vară Jupiter din staţiunea Jupiter. Singurul teatru estival din sudul litoralului a intrat în grija Centrului Cultural Jupiter, asociaţie special înfiinţată pentru protejarea instituţiei.

Piesa „Cei trei purceluşi“ a fost prezentată în seara de luni, 1 iulie, fiind doar prima dintr-un şir de manifestări artistice pe care le va găzdui singurul teatru estival din sudul litoralului. Acesta a intrat în grija Centrului Cultural Jupiter, asociaţie special înfiinţată pentru protejarea instituţiei.

Timp de aproape 3 luni, pe scena teatrului vor urca nume mari din lumea muzicii româneşti şi a teatrului, precum Horaţiu Mălăele, Magda Catone, Cristi Iacob, Direcţia 5, Compact şi Proconsul.

Acesta este primul an în care Centrul Cultural Jupiter deschide porţile Teatrului de Vară. Spectacolele se vor desfăşura de trei ori pe săptămână.

Spectacolele continuă în seara de 3 iulie, cu un concert al trupei Compact. Vineri, 5 iulie, este vremea pentru teatru. Regia piesei „7 Blesteme“ îi aparţine lui Chris Simion, cu Magda Catone în rolul principal. Biletele se găsesc la casieria Teatrului Jupiter, între orele 16.00 şi 22.00.

Programul complet al stagiunii îl puteţi găsi pe www.teatruldevarajupiter.ro.

Vă mai recomandăm

VIDEO Liberty Parade 2013 aduce 28 DJ pe plaja dintre Venus şi Saturn

Absolvenţii petrec la Mamaia. Grasu XXL cântă la "Graduation Party"

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite