Lecţia dură primită de un şofer de TIR român care a fost prins furând motorină într-o parcare de lângă Barcelona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camionul şoferului care a încercat să fure motorină a fost grav avariat FOTO Şoferi Profesionişti EU
Camionul şoferului care a încercat să fure motorină a fost grav avariat FOTO Şoferi Profesionişti EU

Un şofer care conducea un camion înmatriculat în judeţul Constanţa a fost prins de alţi şoferi în timp ce încerca să fure combustibil. Bărbatul a primit o lecţie dură din partea străinilor, scriu internauţii.

Vineri, 20 iulie, un şofer de la o firmă lituaniană de transport a oprit un hoţ român într-o parcare din Spania, lângă Barcelona, conform unei postări pe pagina de Facebook „Soferi Profesionisti EU“. 

Românul, care conducea un camion înmatriculat în judeţul Constanţa, aflăm din postare, a fost observat de ceilalţi şoferi care erau în parcare în timp ce dădea ocol suspect maşinilor. La un moment dat, românul ar fi băgat un furtun în rezervorul unui camion şi a început să scoată motorină. 

În acel moment, ceilalţi şoferi din parcare au pornit în urmărirea acestuia. Pentru a-l prinde, şoferul lituanian a intrat în plin cu TIR-ul în camionul condus de român. În timp ce unii şoferi au sunat la Poliţie, alţii l-au pedepsit pe român, aplicându-i o corecţie dură.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite