Icoană din Ucraina, adusă la biserica Sfântul Haralambie pentru serbarea praznicului de la 10 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana făcătoare de minuni adusă la biserica Sfântul Haralambie Sursă foto Arhiepiscopia Tomisului
Icoana făcătoare de minuni adusă la biserica Sfântul Haralambie Sursă foto Arhiepiscopia Tomisului

În seara de vineri, 6 februarie, la biserica Sfântul Mucenic Haralambie din Constanţa a fost adusă icoana făcătoare de minuni Odighitria de la mănăstirea Baytali din Ucraina.

Icoana va rămâne la biserica din Tomis Nord (de lângă Rustic), spre închinarea credincioşilor, până miercuri, 11 februarie. Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea hramului locaşului de cult, Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe data de 10 februarie.

Înfiinţată în jurul anului 1700, mănastirea Baytali (denumirea vine de la satul ucrainean Baytali, situat la 200 de km de Odessa), ce adăpostea peste 300 de călugări, nu a scapat de furia otomană care a dus la nimicirea ei.

Un odor rămas din acea perioadă este icoana Maicii Domnului Odighitria, salvată în chip miraculos de la distrugere, fiind ascunsă de călugări şi credincioşi timp de două secole.

În anul 2005, icoana s-a întors acasă după o îndelungată pribegie, fiind adusă de călugării de la mănăstirea Sf. Pantelimon din Odessa. Însă, din chipul Maicii Domnului, se mai puteau vedea doar ochii, restul picturii era înnegrită de trecerea timpului. Încercarea de restaurare cu ajutorul unui pictor a eşuat.

Icoana făcătoare de minuni adusă la biserica Sfântul Haralambie din Constanţa de la mănăstirea Baytali din Ucraina Sursă foto Arhiepiscopia Tomisului

„Prima minune săvârşită, după întoarcerea acasă a icoanei, a fost aceea că, fără intervenţia mâinii omeneşti, culorile au devenit din nou vizibile, recăpătându-şi frumuseţea şi strălucirea de odinioară. Au urmat multe alte minuni, mai ales vindecări de diferite boli de care sufereau cei care veneau să se închine în faţa Maicii Domnului.

În semn de mulţumire, mulţi dintre cei vindecaţi au prins de icoană diferite podoabe sau daruri care sunt păstrate şi astăzi ca mărturie a milostivirii şi bunătăţii lui Dumnezeu“, povestesc teologii de la Arhiepiscopia Tomisului.

Vă mai recomandăm

Minunea de la mănăstirea Prodromiţa. Aici se află o copie a icoanei care a fost terminată de o mână dumnezeiască

FOTO Eugen Tănăsescu, preot: „Am coborât de pe vapor, fiind îndrăgostit iremediabil de Hristos“

Misionarul care salvează suflete la malul mării: un preot a lăsat Bucureştiul pentru a avea grijă de nevoiaşii din cartierul social Henri Coandă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite