Hoţi de relee feroviare, prinşi de poliţişti. Ei au pus în pericol circulaţia pe calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au furat relee electromagnetice din infrastructura feroviară FOTO Adevărul
Hoţii au furat relee electromagnetice din infrastructura feroviară FOTO Adevărul

Cinci persoane au fost reţinute de poliţiştii de la Transporturi, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat din reţeaua feroviară.

Poliţiştii constănţeni au descins, marţi, 11 martie, la locuinţele a 15 persoane din Medgidia, Cuza-Vodă şi Castelu, care sunt suspectate că au comis peste 80 de furturi de relee electromagnetice din infrastructura feroviară de pe raza judeţelor Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 8.572.200 de lei.

Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţa pentru 24 ore, urmând ca pe 12 martie să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

La activităţile desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au participat şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa şi jandarmi.
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite