Grenadă defensivă, găsită în curtea unei şcoli din Constanţa în timpul unor lucrări
0O grenadă defensivă a fost descoperită joi după amiază în curtea unei unităţi de învăţământ din municipiul Constanţa. Muniţia fusese găsită de reprezentanţii companiei de termoficare în timp ce lucrau la remedierea unei avarii.
Pompierii militari au fost solicitaţi pe data de 30 octombrie, în jurul orei 15.30, pentru a ridica muniţia rămasă neexplodată, găsită de lucrători ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice în curtea şcolii gimnaziale B.P.Haşdeu din municipiul Constanţa, în timpul remedierii unei avarii.
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, mobilizat la locul indicat a descoperit o grenadă defensivă de pe timpul conflictelor militare. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă la o dată ulterioară.
În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea atrag atenţia cetăţenilor că, în momentul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată, cetăţenii trebuie să solicite ajutorul organelor abilitate, fără a le mişca din locul unde a fost găsite.
“În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă”, se arată într-un comunicat al ISU Dobrogea.
Vă mai recomandăm:
Grenadă defensivă, găsită în curtea Colegiului "Dobrogea" din Castelu