EXCLUSIV Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, fost consultant la Casa Albă: „Islamului îi lipseşte un Vatican al lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Originar din Dobrogea, istoricul şi politologul tătar Kemal Karpat, specialist în problemele Orientului, de al cărui sfat au ţinut cont preşedinţi americani ca Jimmy Carter, Ronald Reagan, George Bush, vorbeşte în exclusivitate pentru „Adevărul“ despre cauzele terorismului care ţine în şah Occidentul.

În cei 90 ani de viaţă, ilustrul istoric şi politolog Kemal Karpat a văzut cum se schimbă radical harta lumii - regimuri, puteri mondiale, populaţie, state, influenţe. Configuraţia geopolitică a suferit modificări inimaginabile acum jumătate de secol. De la 11 septembrie 2001, mutaţia cea mai gravă a devenit terorismul, flagelul care loveşte mapamondul unde şi când nu se aşteaptă nimeni. Profesorul Karpat analizează cauzele care au dus la actele criminale.

-    Domnule profesor Kemal Karpat, trăim vremuri greu de imaginat, în care violenţa izbucneşte la tot pasul. Ce se întâmplă cu lumea noastră?

Situaţia este foarte-foarte complicată. La suprafaţă se vede că este un act criminal al unor grupuri mici, de terorişti. Sunt acţiunile unor grupuri mici, cu care musulmanii nu sunt de acord. Toate actele astea au fost denunţate de toate statele musulmane, de conducători, de organizaţiile musulmane din Franţa, Germania şi din toată Europa. Marea majoritate a musulmanilor din Europa denunţă actele de violenţă, care nu se împacă cu Islamul propriu-zis. Lipseşte o organizaţie centrală a musulmanilor, care să vorbească în numele Islamului şi să explice ce este Islamul, ce nu este Islamul. Aşa cum catolicii au Vaticanul şi Papa.

-    Dar ce spune Islamul? Cum poţi comite astfel de crime în numele credinţei?

Mulţi indivizi şi organizaţii extremiste interpretează religia după placul lor, ca să justifice actul violent. În ultimii 20-30 ani, interpretările au depăşit cu mult normalul. Fiindcă foarte mulţi terorişti nu au nicio cunoştinţă despre Islam. Extremiştii interpretează religia după placul lor, ca să justifice actul violent. Folosesc religia doar ca să atragă alţi conspiratori. Religia este o faţadă întrebuinţată pentru actele extremiste. Nu este cazul să cercetăm principiile religiei musulmane sau creştine. Criza este creată de factori economici, politici, sociali. Nu de religie. Din păcate, religia este invocată întotdeauna în actele de violenţă. Şi cruciadele s-au bazat pe acelaşi lucru.

-    Atentatele poartă semnătura unor extremişti care provin din lumea musulmană. S-a creat o stare de teamă instinctivă faţă de oameni care n-au altă vină decât că s-au născut musulmani.

Apusul şi SUA ţin să condamne toată lumea musulmană pentru actele acestea. Deşi musulmanii, cum am spus, se opun acestora. S-a creat o atmosferă în aşa fel încât fiecare musulman să fie bănuit că este un fel de complice... Din păcate, aceasta e realitatea. Nu spun că toţi cetăţenii Apusului se uită la musulmani ca la vinovaţi. Dar extrema dreaptă are astfel un motiv de a atrage atenţia presei şi creează atmosfera nesănătoasă. La prima vedere. La a doua vedere, situaţia emigranţilor şi a musulmanilor din Europa este de marginalizare. Ei au pecetea terorismului, sunt la marginea societăţii, unde tineretul este lovit de şomaj. Dacă în Franţa, şomajul este de 11%, în cercurile musulmane ajunge la 30%. Fără o viziune a viitorului, fără o perspectivă şi o promisiune de mai bine, ei sunt învăluiţi în propaganda jihadistă. Pe de altă parte, o ţară ca Suedia, care este foarte tolerantă şi primitoare, are grupuri antimusulmane. La fel şi Germania, unde există grupuri chiar fasciste şi acţionează violent. Populaţia nu-i sprijină, dar atmosfera este de frică şi suspiciune.

franta musulmani

-    Teama de terorism devine paralizantă. Pe străzi, în aeroporturi, în locuri publice, mai nou în redacţii, ne uităm la indivizi şi ne întrebăm care dintre ei ascunde o bombă sub haine. Am ajuns să ne fie frică de necunoscutul de lângă noi.

Europa a primit milioane şi milioane de migranţi în ultimii 50 de ani. Trebuie să facă o alegere. Este mult mai uşor să integrezi decât să asimilezi emigranţii. Şi musulmani, şi nemusulmani fiind. Într-o generaţie sau două, emigranţii sunt asimilaţi. Dar cu musulmanii e mai greu. Diferenţele de religie, de cultură fac să existe o distanţă între musulmani şi băştinaşi. Situaţia se schimbă de la ţară la ţară. În Germania, majoritatea musulmanilor sunt turci, care s-au integrat, nu au fost asimilaţi. În Franţa nu avem nici integrare, nici asimilare. Majoritatea musulmanilor provin din Africa de Nord, din Algeria, Maroc, Tunisia. Integrarea este foarte redusă, deşi din punct de vedere cultural, musulmanii sunt cei mai integraţi în societatea franceză - vorbesc limba foarte bine şi au împrumutat din tradiţii. Totuşi sunt cei mai marginalizaţi. Cauza principală: factorul economic. Pe de altă parte, sunt mulţi artişti şi scriitori de origine musulmană celebri în Occident. În anii `60-`70 erau generaţii cultivate, care deşi nu vorbeau araba, ci franceza, erau pasionaţi naţionalişti. De asemenea sunt jucători de fotbal foarte iubiţi, în echipe cu milioane de fani, care sunt musulmani. Spre exemplu, în Germania, intelectualii musulmani ajung profesori la universităţi sau membri ai Parlamentului. Este o integrare reuşită.

 - Şi care este soluţia?

Răspunsul la toate aceste probleme este un studiu necesar care ar putea trata cauzele, nu simptomele crizei economice şi culturale. Trebuie o înţelegere obiectivă a cauzelor care pricinuiesc aceste acte de violenţă. Discriminare există şi faţă de comunitatea roma, români sau polonezi. Dar aici avem de-a face cu urmele colonialismului în Algeria, Maroc şi Tunisia, care au fost colonii franceze. Siria, Libanul - la fel. Egiptul, Irakul au fost stăpânite de englezi. Urmele colonizării sunt că decenii întregi, localnicii au fost priviţi ca inferiori, iar acum îi vezi la tine acasă, ca cetăţeni englezi sau francezi, egali ţie. În realitate este greu să stabileşti egalitatea fără a se şterge urmele colonialismului.

 - România poate fi ţinta unor astfel de atacuri?

Nu cred că în România vom avea acte violente. Istoria ne arată convieţuirea paşnică între toate naţiile, deşi istoria otomanilor a fost tratată ostil. Dar nu este aşa! Colonizare am avut doar în Dobrogea, înainte de a exista Ţările Româneşti şi Imperiul Otoman. În Dobrogea au fost peste 200 sate turceşti. În anii 1200, 60.000 colonişti s-au aşezat de-a lungul Mării Negre apusene, la Kavarna, Balcic, Karaferia. Erau găgăuzii, turcii de religie ortodoxă. În 1263 a venit Sari Saltuk Dede, numit „Baba“ - Tatăl. S-a stabilit la Novus Vicus, lângă actualul Babadag, aşezarea care i-a luat numele: Babadag înseamnă Muntele Tatălui. Novus Vicus era pe malul lacului Babadag, care atunci era deschis spre Marea Neagră, unde ancorau corăbiile. O parte din familia mea provine din acelaşi grup, din jurul Babadagului. În Muntenia, Moldova şi Ardeal nu au fost colonii musulmane, ci doar indivizi. Dobrogea a fost colonizată de grupuri de răzvrătiţi din Anatolia care nu acceptau guvernul de atunci. Erau pedepsiţi şi mutaţi din locurile de origine, fiind forţaţi să colonizeze Dobrogea. În veacul 16 erau 12 sate locuite de ei. Alţii au fost colonizaţi la Deliorman, în „Pădurea nebună“ din jurul Silistrei şi Bazargicului. Erau peste 100.000 musulmani. Dar dacă în Anatolia, revoltele sociale erau puternice, în Dobrogea şi în Balcani erau mult-mult mai paşnice. După ce Dobrogea a fost încadrată în România, după Tratatul de la Berlin din 1878, administraţia românească a dorit să câştige populaţia majoritară turco-tătară. Românii aveau o pondere de numai 20-25% din total.



 - Dobrogea, exemplară pentru armonia sa etnică, este sânul comunităţii musulmane. Pot găsi aici teroriştii mediul propice pentru a-şi cultiva acţiunile?

moscheea din constanta

În Dobrogea nu va exista terorism. Printre musulmani, obedienţa către guvernare, către sultan, era absolută. Cetăţeanul musulman otoman a fost instruit de secole să fie credincios şi loial conducătorului. În Dobrogea, obiceiul s-a păstrat. Cunosc mulţi musulmani care se mândreau că au fost supuşi guvernului român. Trebuie admis, şi o spun cu plăcere, că guvernele din România - cu mici excepţii - s-au purtat destul de bine cu musulmanii. Le-au respectat drepturile, proprietăţile, cultura... Nu ca în Bulgaria sau ca în fosta Yugoslavie. Musulmanii din România n-au niciun motiv, fie istoric, fie actual, ca să se revolte contra regimului. Au văzut multă toleranţă. Numărul lor este fără însemnătate, de altfel, raportat la populaţia totală: 70.000 în toată România, mai mult tătari decât turci. Este totuşi bizar că declinul populaţiei a fost marcat de o creştere masivă a numărului de intelectuali. Când eram copil, Cadrilaterul făcea parte din România, iar în toată Dobrogea existau 200.000 musulmani. Dintre aceştia, erau o duzină de elevi la liceu şi vreo 3-4 studenţi la universităţi. Rar vedeai câte-un doctor musulman. Acum sunt sute! Deşi, prin căsătoriile de acolo, mai mulţi oameni de frunte musulmani au fost integraţi astfel, chiar asimilaţi. Dar toate acestea sunt probleme mici, istoric vorbind nu cred să aibă vreun efect violent în România. Deşi nu se ştie niciodată. Dar să fiu precis! Comunitatea musulmană nu are motiv a se plânge. Nu sunt discriminaţi, nu suferă. Sunt mulţumiţi. Nu prevăd nicio problemă mare cu musulmanii, atâta vreme cât sunt trataţi bine, cu respect. Iar cultura lor este respectată.

-    Dinspre musulmanii noştri putem să stăm liniştiţi. Dar nu putem să nu ne gândim la ameninţările din afară.

România a avut o politică prin care a primit foarte mulţi palestinieni, pe care i-a educat în şcolile sale. În Israel sunt peste 1 milion de arabi, iar când am vizitat ţara cu ani în urmă, în aşezămintele palestinienilor am întâlnit un doctor care a studiat la Bucureşti. Am vorbit cu el româneşte! Şi ca el am cunoscut mulţi.

 - Sunteţi tătar, venit din Dobrogea, aveţi familia stabilită la Istanbul şi locuiţi în Statele Unite ale Americii. Trăiţi pe mai multe continente. Este totul OK pentru un musulman?

Doar un exemplu să vă dau: în Madison, unde locuiesc în SUA, au venit două-trei familii de români. Ne înţelegem foarte-foarte-foarte bine! Ei mă invită de Crăciun sau de Anul Nou, eu îi chem la mine când am sărbători. Ei îmi spun că se simt cu mine ca şi cu un frate, român de-al lor. Iar eu chiar aşa îi simt! Totdeauna mă adresez fiecăruia ca unui egal. Suntem egali cu toţii, avem aceeaşi capacitate a sentimentelor, a durerii, a credinţei.


Profesorul Kemal Karpat, împreună cu doi preşedinţi ai Turciei: Abdullah Gul şi Recep Tayyip Erdogan

image

CV Kemal Karpat

Data şi locul naşterii: 15 februarie 1925, Turda (Armutlia), judeţul Tulcea

Studii şi carieră: după cursurile Seminarului Teologic Musulman din Medgidia, absolvă la finele anilor `40 Facultatea de Drept a Universităţii din Istanbul-Turcia şi obţine titlul de Doctor în drept public şi politic. Devine cercetător ştiinţific la Universitatea Harvard (1960-1961). Primeşte titlul de Doctor al Universităţii din New York în 1957, unde ulterior va fi profesor guvernamental (1962-1967). În 1967 devine profesor la Universitatea Wisconsin, de unde a ieşit la pensie în 2003, cu titlul academic de „distinguished professor“ primit în 1979.

Alte repere: cercetător la Centrul pentru Studii Internaţionale de la Universitatea Princeton (1972), director de cercetări la Ėcole des Hautes Ėtudes din Paris (1984); preşedinte al Programului de Studii asupra Asiei Centrale (1989-1995). A fost răsplătit şi cu Premiul de Excelenţă decernat de Academia Turcă de Ştiinţe.

Înainte de absolvirea facultăţii de Drept de la Universitatea din Istanbul - Turcia, îşi schimbă numele din Kemal Haşim Ömer în Kemal Karpat. „Am vrut să iau din puterea Munţilor Carpaţi. Că nu mă plec! Şi am devenit ca un munte de puternic“, a mărturisit profesorul.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Tătarul din Carpaţi. Istoricul de talie mondială Kemal Karpat, consultant pentru Reagan şi Carter la Washington

George Maior: România nu este în pericol terorist, dar au existat şi la noi atentate dejucate

Alertă islamistă (şi) în Balcani. Arestarea unor clerici şi „soldaţi ai lui Allah”

Atentat terorist în Franţa. Fostul mentor al fraţilor jihadişti Kouachi lucrează la spitalul unde au fost duse victimele de la Charlie Hebdo

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite