Efectele „marii foamete“ din anii '40. Povestea bătrânei din Constanţa care a cumpărat rahat de 40.000 de lei

Efectele „marii foamete“ din anii '40. Povestea bătrânei din Constanţa care a cumpărat rahat de 40.000 de lei

Imagini din România în genunchi FOTO captură Youtube

Pentru România, sfârşitul războiului nu însemna un nou început. Greul abia acum începea. În ţara ocupată de ruşi şi peste care se abătuse o secetă cumplită, de teama pierderii banilor, o bătrână din Constanţa şi-a dat toată averea pe rahat.

Ştiri pe aceeaşi temă

După cel de-al Doilea Război Mondial, ţara noastră a trecut prin ceea ce bunicii noştri numeau „marea foamete“, provocată pe de o parte de seceta din anii 1945 – 1946, dar şi ca urmare a faptul că ocupaţia rusească a deposedat românii de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale. 
 
Ruşii au preluat toate obiectivele strategice din Dobrogea: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii.
 
Problema crizei alimentare a fost tratată şi Valentin Vasile în lucrarea „Disfuncţionalităţi ale sectorului alimentar românesc în perioada 1944-1954“ publicată în Caietele CNSAS, în care vorbeşte despre cauze, dar şi despre efecte. În anul 1944 s-au obţinut recolte mulţumitoare şi cu toate acestea populaţia a suferit de foame.
 
Pe de o parte producătorilor agricoli le erau oferite preţuri derizorii la grâne şi astfel ţăranii au refuzat să-şi mai comercializeze mărfurile la preţurile oficiale, astfel fiind încurajată specula.
 
Pe de altă parte, a avut loc creşterea impozitelor. Astfel, impozitul agricol a crescut cu 50% comparativ cu anul 1943). Acestor probleme se adăugau şi lipsa combustibilului la morile de panificaţie şi utilajele agricole, bombardamentele devastatoare din prima jumătate a anului 1944, reforma agrară din martie 1945 (marile proprietăţi fărâmiţate) şi despăgubirile de război către U.R.S.S. au contribuit la escaladarea preţurilor, şi în final neputinţa sau incapacitatea financiară de aprovizionare.
 
Preţul pâinii în decurs de trei ani a crescut de aproape 417 ori. La începutul lunii iunie 1947, un covrig costa 25.000 lei, o franzeluţă de 100 de g – 60.000 lei la oficial, iar la bursa neagră de 8.000 de ori, al cartofilor de 615 şi respectiv 3.714 ori, al laptelui de 500 ori.
 
La 16 februarie 1946 preţul grâului a fost majorat de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei/vagon (10.000 kg). Până la data respectivă, pâinea era vândută cu preţul de 75 lei/600 g, diferenţa până la 150 lei (costul real) fiind suportată de stat (3.500.000.000 lei/lună). Când preţul vagonului de cereale a crescut de cinci ori, preţul pâinii a atins 650 lei (600 g), imposibil de subvenţionat de către bugetul statului. Efortul s-ar fi ridicat la 31.400.000.000 lei/lună.
 
Greutăţile ivite în aprovizionarea cu alimente nu au rămas fără rezultat şi preţurile au atins cote nebănuite. Astfel, 1 kg de orez, care costa 4.200 de lei, în iunie 1946 era achiziţionat în octombrie 1946 la 20.000 lei/kg. Un ţăran ca să-şi poată cumpăra o pereche de ghete trebuia să vândă aproximativ 300 kg. de grâu.
 
La 15 septembrie 1948, la Constanţa, a fost lansat zvonul unei noi reforme monetare, astfel că magazinele au fost invadate de cumpărători din oraşe şi de la sate care cumpărau orice tip de marfă, cu tendinţa evidentă de a scăpa de monedă. Se menţionează cazul unei bătrâne care a cumpărat rahat în valoare de 40.000 lei. Informaţia apare într-un document care face parte din fondul Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării Armatei şi Populaţiei Civile, dosar nr. 19/1948.
 
 

citeste totul despre: