Două persoane au murit într-un grav accident la ieşirea din localitatea 23 August

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa care a constatat decesul celor două persoane.

Accidentul rutier s-a produs în seara zilei de miercuri, 30 august, pe DN 39 la ieşirea din localitatea 23 August în direcţia Mangalia. La faţa locului a ajuns un echipaj medical care a găsit două persoane încarcerate în autovehicul. Ambele victime erau decedate.

Pentru scoaterea celor două persoane din maşină a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare.

Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Constanţa va efectua cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

DN 39 este drumul care face legătura între Constanţa şi Mangalia, trecând prin majoritatea staţiunilor din sudul litoralului. Pentru poliţiştii rutieri, zona de la ieşire din localitatea 23 August este cunoscută ca fiind una unde se produc dese accidente, tot acolo fiind şi ”curba morţii” unde zeci de persoane şi-au pierdut viaţa.

Pe aceeaşi temă:

Ambulanţă aflată în misiune implicată într-un accident rutier

Un bărbat a murit într-un accident rutier pe DN3. Maşina pe care o conducea a lovit un copac
 
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite