De ce recomandă antrenorii alergarea pe nisip. Diferenţa semnificativă de viteză în procesul de ardere a caloriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alergare nisip

Alergarea pe nisip este mai solicitantă decât o alergare pe o suprafaţă dură, dar beneficiile sunt mai mari, explică specialiştii.

Alergarea pe nisip este recomandată de tot mai mulţi specialişti din întreaga lume, întrucât scade considerabil presiunea la nivelul articulaţiilor, sunt arse de 1,6 ori mai multe calorii în comparaţie cu alergarea pe o suprafaţă dură, iar procesul de tonifiere a musculaturii picioarelor este mai rapid.

Experţii de la Asociatia Sportivă „SanaSport“, organizatorii celui mai mare eveniment de maraton pe nisip din Europa, afirmă că suprafaţa inegală a nisipului va activa partea superioară şi inferioară a corpului, îmbunătăţind pe termen lung coordonarea şi echilibrul şi ajută la ajustarea stilului de alergare.            

         

„Alergarea pe nisip este, într-adevăr, mai solicitantă decât o alergare pe o suprafaţă dură, dar se pare că beneficiile sunt mai mari. În primul rând, multe dintre accidentările suferite în urma alergării pe o suprafaţă dură se întâmplă din cauza presiunii la care sunt supuse articulaţiile. Pe nisip, timpul de coliziune se măreşte atunci când aterizăm, reducând considerabil stresul pentru articulaţii“, explică Daniel Antonaru, preşedintele Asociaţiei Sportive „SanaSport“.

În al doilea rând, alergarea pe nisip ajută foarte mult la tonifierea musculaturii, deoarece nisipul de sub picioare se mişcă concomitent cu mişcările noastre, iar toţi muşchii sunt puşi în funcţiune. „Alergarea pe nisip este de aproape două ori mai solicitantă decât cea pe asfalt şi presupune arderea unui număr de calorii de aproximativ 1,6 ori mai mare“, adaugă Daniel Antonaru.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite