Cum se recrutau elevii colaboratori ai Securităţii: „O astfel de activitate este o îndatorire patriotică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În odiosul sistem al Securităţii, colaboratorii nu aveau vârstă, astfel că aceştia erau recrutaţi de pe băncile şcolii. Ofiţerii care recrutau căutau informatorul născut, nu pe cel făcut.

La nivel central, în cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Poporului, misiunea de a supraveghea corpul profesoral, elevii şi studenţii a fost încredinţată Serviciului IV „Probleme sociale şi aparat de stat” din cadrul Direcţiei I „Informativă”. Din cele şase birouri ale serviciului, două aveau pe agendă cadrele didactice (Biroul „Aparat de stat”) şi tinerii (Biroul „Studenţi, elevi, liber-profesionişti”). Aceste structuri centrale aveau corespondent (servicii sau birouri) în fiecare direcţie regională a D.G.S.P., scrie Luminiţa Banu în investigaţia „Colaboratorii din rândul tinerilor – cea mai tragică formă de completare a reţelei informative a Securităţii“ publicată în ultimul număr din caietele CNSAS.

Recrutarea propriu-zisă, spune autorul, se realiza, de obicei, într-un spaţiu din incinta şcolii şi cuprindea o serie de discuţii exploratorii, de tatonare a „candidatului” (se întocmea în prealabil şi un „Plan de discuţii ce se vor purta cu elevul candidat la recrutare”), pe parcursul acestora arătându-i-se stările de lucruri negative care existau în anturajul său, necesitatea de a se pune capăt acestora, de a preveni eventuala transformare a unor acţiuni aparent banale în infracţiuni şi nevoia de sprijin pe care o resimţea Securitatea în acel domeniu. Se sublinia faptul că o astfel de activitate constituia o „îndatorire patriotică”, arătându-i-se elevului că alegerea sa era o dovadă de încredere, o recunoaştere implicită a calităţilor şi conduitei ireproşabile pe care „candidatul” le-a dovedit în timp. 

Dacă discuţiile purtate îl îndreptăţeau pe ofiţer să aprecieze că nu s-a înşelat în punctarea candidatului şi că acesta va accepta propunerea de a colabora cu Securitatea, urma formularea propunerii ca atare. În caz contrar, discuţia era canalizată spre probleme periferice, fără tangenţă cu aspectele de interes operativ (aşa-numita „variantă de retragere”), astfel încât candidatul să nu realizeze care a fost adevăratul scop al întâlnirii. 

Odată acceptată colaborarea, viitorul informator trebuia să furnizeze o listă cu persoanele pe care le cunoaşte, o primă notă informativă, uneori i se solicita şi o scurtă autobiografie, după care acesta îşi alegea (sau era ales de ofiţer) un nume conspirativ cu care urma să semneze viitoarele note informative. Ultimul şi cel mai important pas era semnarea angajamentului de colaborare, piesă forte la dosar, utilă în viitoare (posibile) acţiuni de şantaj. 

pionieri

De la „lupta de clasă“ la „obligaţia patriotică a întregului popor“

Inţial, angajamentul era olograf, fiind scris de proaspătul informator după dictarea efectuată de ofiţerul-recrutor. Ulterior, textele angajamentelor suferă o serie de schimbări, devenind ceva mai neutre şi deplasând accentul de pe „lupta de clasă” spre „obligaţia patriotică a întregului popor” de a apăra patria şi securitatea statului. De cele mai multe ori atenţia ofiţerilor de securitate se îndrepta spre „informatorul născut” şi nu spre cel „făcut”. Altfel spus, erau luate în studiu persoane comunicative, cu un cerc larg de prieteni, capabile să inducă senzaţia de discreţie şi confidenţialitate şi care se bucurau de popularitate în rândul colegilor. 

Nu de puţine ori, erau preferaţi elevii şi studenţii care locuiau în internatele liceelor sau în căminele studenţeşti. Acest lucru se explică, în primul rând, prin faptul că aceştia, fiind departe de familie, de sprijinul şi consilierea acesteia, erau mai vulnerabili în faţa unor solicitări de colaborare. 

Pe de altă parte, această categorie de tineri stabilea relaţii de prietenie atât „pe verticală”, cu colegi din ani superiori sau inferiori, cât şi „pe orizontală”, cu alţi tineri aflaţi în clase sau grupe de studiu paralele. În acest fel, informatorii recrutaţi din rândul acestor tineri puteau fi folosiţi pentru obţinerea de informaţii nu numai din sălile de curs şi laboratoare, ci şi din spaţiile de cazare, hrănire, relaxare. 

Într-o „Fişă a persoanei de sprijin”, întocmită în 25 noiembrie 1988 de lt. Moşneguţu Elena, eleva luată în studiu pentru a asigura „supravegherea corespunzătoare a elevilor în liceu şi cămin”, în vârstă de 14 ani, era prezentată, din punct de vedere al calităţilor şi posibilităţilor informative, astfel: „Este o elevă cu o bună pregătire, dovadă şi rezultatele bune obţinute la învăţătură până în prezent, sociabilă, volubilă, foarte ataşată de părinţi. Este stimată de colegii clasei, datorită faptului că se poate găsi oricând un sprijin moral în ea, îşi ajută colegii, respectă ordinea şi disciplina în cămin”. 

Peste câteva luni, în 26 septembrie 1989, acelaşi ofiţer recruta o altă elevă, tot de 14 ani, neuitând să consemneze: „este o elevă bine pregătită profesional, cu un potenţial intelectual dezvoltat. Este o fire uşor adaptabilă, ştie să se facă plăcută de cei din jur”. 

pionieri foto

Formule asemănătoare folosea şi cpt. Preda Mugur, de la Serviciul I „Informaţii interne” al Inspectoratului M.I. Prahova, pentru a caracteriza un elev în vârstă de 15 ani, recrutat în ziua de 7 decembrie 1989: „Tânăr cu bune rezultate la învăţătură, sociabil, cu relaţii în rândul colegilor. Locuieşte la internatul liceului, având posibilităţi în rândul tuturor colegilor”. 

La fel de conştiincioasă era şi lt. maj. Năftănăilă Octavia, care recruta în 5 mai 1989 un elev al liceului „Mihai Viteazul”, din Ploieşti. În rubrica intitulată „Scurtă descriere a caracteristicilor psihofizice şi a posibilităţilor informative”, din „Fişa colaboratorului din rândul elevilor”, aceasta menţiona: „Este un elev bine pregătit profesional, cunoscut cu o comportare corespunzătoare în familie şi în şcoală. Nu face comentarii de factură politică, având o bună pregătire din acest punct de vedere. Face parte din Clubul «Voinţa» Sinaia, secţia de orientare turistică şi face dese deplasări în străinătate. Nu are rude sau relaţii stabilite în exterior”.

Nu în ultimul rând, se poate aprecia că şi calităţile fizice erau luate în calcul în procesul recrutării, întrucât un tânăr sau o tânără cu un aspect fizic atrăgător nu ducea lipsă de admiratori, inter-relaţionând mult mai uşor cu un număr mare de persoane. Din acest motiv, din descrierea „caracteristicilor psihofizice şi a posibilităţilor de informare” nu lipsesc menţiuni precum „are o figură plăcută, brunetă cu ochi mari, negri” sau „are un fizic agreabil, ceea ce determină în jurul ei prezenţa permanentă a colegilor, a altor tineri”.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite