Cum a încercat Securitatea să ascundă moartea lui Maniu. Documentele CIA arată zvonurile răspândite despre soarta principalului lider al Opoziţiei
0Moartea lui Iuliu Maniu, la 5 februarie 1953, în temniţa de la Sighet, a fost un subiect pe care comuniştii l-au vrut îngropat. Asta arată şi un document al CIA desecretizat de agenţia americană în anul 2001. Raportul dezvăluie ce zvon răspândise Securitatea despre soarta liderului Opoziţiei.
Marele om politic, lider ţărănist, făuritor al Marii Uniri şi simbol al Rezistenţei democratice în faţa comunismului, a rezistat aproape 6 ani în puşcărie, în cele mai grele condiţii de detenţie - pentru orice om, mai ales pentru un om vârstnic ca el, ce se apropia de 80 ani. Maniu s-a stins după o suferinţă cumplită, cu picioarele necrozate, şi a fost aruncat într-o groapă rămasă necunoscută.
Misiunea anihilării fusese îndeplinită, dar regimul comunist voia să şteargă urmele caznelor la care-l supuseseră pe politician. Aşa că Securitatea a primit o altă sarcină: aceea de a împrăştia veşti false despre soarta lui Maniu, pentru a induce ideea că liderul ţărănist trăieşte şi nimeni nu s-a atins de el.
Zvonul Securităţii: Maniu trăieşte la Constanţa
La mai bine de un an de la moartea lui Maniu, bineştiută în mediul de detenţie, Securitatea începea să împrăştia zvonul menit să calmeze suspiciunile. Tentativa de intoxicare este captată în rapoartele CIA (Central Intelligence Service) păstrate în arhiva instituţiei americane.
Un document CIA din 15 aprilie 1954 revelă o informaţie transmisă din Constanţa de un spion american. Deşi România fusese înmânată URSS-ului după Al Doilea Război Mondial în urma înţelegerilor dintre Marea Britanie, Rusiei şi SUA din octombrie 1944-februarie 1945, Occidentul supraveghea ţara noastră şi mai ales ce se întâmpla la graniţa maritimă. Toate mişcările de trupe, de echipamente militare, de mărfuri şi de personal din zona Constanţei erau raportate la Washington.
Americanii sperau că românii vor răsturna regimul, în timp ce românii aşteptau americanii să-i elibereze. Ca atare, o veste despre Maniu, principalul lider al Opoziţiei, era o informaţie preţioasă – după cum dezvăluie consemnările CIA care prevăd expres că documentele sunt de importanţă naţională.
FOTO DREAPTA Documentul CIA privind pe Iuliu Maniu şi arestul de la Constanţa Sursa cia.gov
Agentul american (cel mai probabil un român, a cărui identitate este păstrată secretă chiar şi după desecretizarea rapoartelor) comunică faptul că un ofiţer de Securitate a relatat într-o discuţie (nu se spune cu cine) că Iuliu Maniu încă trăieşte. Mai mult, securistul dădea asigurări că acesta nu se mai află în închisoare, ci trăieşte la Constanţa, unde este plasat în arest la domiciliu.
Securistul spunea aşadar ceea ce trebuia să audă urechile Occidentului – că Maniu este bine tratat de comunişti şi chiar scutit de temniţa grea pe viaţă. Nici identitatea „răspândacului“ comunist nu este dezvăluită în raportul CIA.
„Aceasta era misiunea Securităţii, să-i liniştească pe străini că Sighetul sau alte închisori sunt doar o exagerare. Era perioada în care românii încă îi aşteptau pe americani.
Experienţa instaurării regimurilor comuniste ne arată că ele îşi desăvârşesc puterea după câţiva ani de la finalizarea celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce au avut convingerea că americanii nu vor interveni.
În România, spre exemplu, Regele Mihai este obligat să abdice la 30 Decembrie 1947.
S-a dovedit deci că pentru comunişti, Iuliu Maniu a fost stâlpul moral pe care şi-l doreau compromis pe veci. Iar pentru asta încercau tot felul de variante.
Este clar cât de frică le era de Maniu, dacă au avut grijă ca el să nu aibă un mormânt, să nu se ştie unde este îngropat, pentru a nu deveni loc de pelerinaj“, arată istoricul dr. Daniel Citirigă, prodecan la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.
De ce la Constanţa?
Se naşte o nouă întrebare: de ce au menţionat comuniştii că Maniu se află la Constanţa? Răspunsul este, de asemenea, o poveste interesantă.
În zona peninsulară a Constanţei, pe faleza înaltă care dă spre Portul Tomis, exista un hotel faimos în epocă. Construit la finele anilor 1800 de un francez, Regnier, Hotelul Francez (cunoscut ca Vila Regnier) aparţinuse unui diplomat elveţian de la Marea Neagră, Josef Husser.
Hotelul Francez din Constanţa (Vila Regnier), la 1911 Sursa Facebook City of Constanta
Stabilimentul de lux era preferat de notabilităţi, care trăgeau aici odată cu descoperirea delectărilor pe care le oferea litoralul Dobrogei. De la familia regală până la politicieni, toţi treceau pragul Hotelului Regnier pentru escapade sau pentru vacanţe la mare.
Familia Husser avea patru copii - trei băieţi şi o fată. Fata, Jeanne, se măritase cu generalul Ioan Marcovici, cu care avea trei fete: Arlette, France şi Antoinette. Arlette se născuse la Constanţa, la 5 mai 1915, dar făcuse studiile la Chişinău, unde tatăl său activase o bună perioadă, după 1918.
Revenită la Constanţa, familia Marcovici primeşte în iulie 1941 (sau de Paşti, după alte relatări, tot ale familiei) vizita lui Iuliu Maniu, un obişnuit al hotelului, ce era însoţit de această dată de secretarul său politic, tânărul Corneliu Coposu.
Între Corneliu şi Arlette se naşte o idilă. Corneliu era mai mare cu un an decât Arlette, ce lucrase ca dactilografă la Comisia de aplicare a Tratatului româno-bulgar privind cedarea Cadrilaterului.
Constanţa, iulie 1941. Corneliu Coposu şi Arlette Marcovici Sursa corneliu-coposu.ro
Dar în acea lună Corneliu îşi pierde tatăl, pe Valentin Coposu. După o perioadă mai lungă de doliu, la 24 octombrie 1942, Corneliu şi Arlette se căsătoresc.
Nunta a fost făcută tot la Constanţa - au povestit surorile lui Corneliu Coposu într-un interviu acordat presei din Basarabia. Fotografiile din arhiva familiei arată o sărbătoare nupţială şi la Bucureşti. Au fost atunci invitaţi de vază, în frunte cu mentorul Iuliu Maniu. Naşi au fost Odette Marcovici (fiica din prima căsătorie a generalului Marcovici) şi soţul ei, actorul Mircea Balaban.
Amintiri frumoase din arhiva familiei Coposu Sursa corneliu-coposu.ro
O vreme, tânăra familie a locuit aici, apoi a plecat la Bucureşti, unde Corneliu şi-a urmat cariera politică. Au trăit împreună doar până în 1947, când el a fost arestat, o dată cu colegii de partid. Corneliu Coposu a stat în temniţă şi cu domiciliu forţat timp de 17 ani. La eliberare a reuşit să mai prindă un scurt timp cu soţia sa, care fusese şi ea închisă şi a murit în urma tratamentului brutal suferit în închisoare.
Corneliu Coposu a încetat din viaţă la 11 noiembrie 1995, cu o zi înainte de „comemorarea“ sentinţei din procesul lui Iuliu Maniu care a condamnat, de fapt, la moarte întreaga Opoziţie din România.
FOTO DREAPTA 24 octombrie 1942. Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu, la nunta lui Corneliu cu Arlette Sursa memorialsighet.ro
Ironic, Hotelul Francez din Constanţa, locul unde s-a scris o filă din istoria României, acum o mare paragină, se află lângă fosta clădire a Securităţii, în beciurile căreia au fost torturaţi cei care s-au împotrivit regimului comunist.
Anihilarea lui Maniu
Iuliu Maniu a fost arestat în iulie 1947, la vârsta de aproape 75 ani, în urma înscenării de la Tămădău din zorii zilei de 14 iulie 1947, când lideri ai Opoziţiei au fost prinşi pe câmpul de lângă Bucureşti, pe când încercau să plece din ţară la bordul a două avioane IAR.
Maniu nu se afla printre fugari, pentru că refuzase să părăsească România, dar comuniştii au socotit că el este creierul întregii operaţiuni. L-au arestat împreună cu toţi liderii ţărănişti, scoţând Partidul Naţional Ţărănist în afara legii.
Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au primit condamnare de „temniţă grea pe viaţă“ în urma procesului de la Tribunalul Militar Bucureşti, care i-a găsit vinovaţi de înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor.
Sentinţa a fost pronunţată în seara zilei de 12 noiembrie 1947, iar Maniu a fost trimis în penitenciarul Galaţi până în august 1951, când a fost transferat la Sighet. Aici avea să-şi sfârşească zilele, în chinuri groaznice provocate de septicemia declanşată de necrozele netratate.
Mărturiile colegilor de detenţie de la Sighet arată cruntul adevăr. Falnicul om de stat nu se mai putea ţine pe picioare, cu rănile mâncate de viermi. „Când l-am văzut ultima dată pe Maniu, era scos de subsiori, târât pur şi simplu de Carandino şi Bornemisa. L-au târât de umeri de la cameră la aer, la ultima plimbare, aşa-zisa plimbare. Şi acolo am avut o viziune de-a dreptul îngrozitoare: să-l vezi pe cel mai celebru bărbat al ţării, îmbătrânit în aşa măsură cum nu se putea decât târî. Era târât. Şi el punea ceva bunăvoinţă, adică punea un picior în faţă, pe urmă se forţa să pună celălalt picior. Un Maniu cum nu mai văzusem până atunci şi cum regret că-l voi vedea în tot restul vieţii“, a relatat diplomatul Camil Demetrescu, condamnat la 15 ani temniţă grea.
Celula lui Iuliu Maniu de la Sighet Sursa memorialsighet.ro
Iuliu Maniu (născut la 8 ianuarie 1873) s-a stins la 5 februarie 1953, iar la 10 ani după el, la 5 februarie 1963, a murit şi Ion Mihalache, în închisoarea de la Râmnicu Sărat. Mormintele celor doi lideri ţărănişti nu este cunoscut nici până în ziua de astăzi. Săpături au fost făcute pentru recuperarea osemintelor, dar niciunul nu a corespuns datelor particulare. Maniu avea o tijă în picior, în urma unei răni căpătate în Primul Război Mondial.
În certificatul de deces de la Sfatul Popular Sighet, înregistrat după 4 ani, la 20 iulie 1957, este specificat că numitul Maniu Iuliu, „fără ocupaţie“, a murit de „insuficienţă circulatorie şi miocardită cronică senilă“, pentru care „a primit“ tratament medical. Un alt certificat de deces, din arhiva CNSAS, indică o dată greşită a morţii, 8 ianuarie 1953 - foarte posibil o greşeală funcţionărească, prin care ziua naşterii, 8 ianuarie, a fost trecută la ziua morţii.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
