Cum arată prima gondolă sub pavilion românesc din istorie. După 20 de ani de plutit pe canalele veneţiene, a fost înregistrată oficial la Marea Neagră
0George Scarlet, administratorul unei firme din Constanţa, are 42 de ani şi este românul care a reuşit să revoluţioneze istoria nautică a României. A înmatriculat prima gondolă sub pavilion românesc sub numele de „Giuli”. Ideea de a aduce în Constanţa celebrul mijloc de transport veneţian i-a venit în cei 8 ani pe care i-a petrecut la muncă în Italia.
„Am văzut în Veneţia cât de importantă este gondola în dezvoltarea turismului, apoi am văzut gondole în vacanţele petrecute în Anglia sau în Dubai. Şi atunci mi-am zis: de ce nu şi în România? Eu am terminat Universitatea Maritimă din Constanţa, dar nu am navigat niciodată. Acum e o plăcere să vâslesc”, spune George Scarlet.
S-a întors în Constanţa în anul 2009, dar abia în 2016 a reuşit să cumpere o veritabilă gondolă veneţiană. „Cu 9.000 de euro am reuşit să cumpăr din celebrul atelier din Squero San Trovaso – Veneţia - această gondolă care timp de 20 de ani a plutit pe canalele veneţiene. Îmi era imposibil să achiziţionez una nouă deoarece poate să coste până la 40.000 de euro, iar durata de aşteptare depăşeşte un an”, ne spune George Scarlet cum a devenit primul proprietar român de gondolă.
În luna mai 2016 gondola Giuli, denumită aşa după numele fetiţei sale, Giulia, a fost adusă cu un transport special în Portul Tomis din Constanţa. Dar, când lucrurile păreau să se simplifice, începea să-şi spună cuvântul birocraţia românească. „În Italia şi, cred, că în toată lumea, gondolele nu sunt înmatriculate, dar la noi, pentru că o gondolă are peste 10 metri lungime trebuie făcut acest lucru. Legislaţia românească nu defineşte acest tip de barcă”.
Gondola „Giuli” pleacă de pe canalele veneţiene spre Portul Tomis
Mai bine de un an George Scarlet s-a zbătut ca Giuli să poată ieşi din nou pe ape, de data aceasta pe ape româneşti. Deşi avea actele care atestau autenticitatea ambarcaţiunii, gondola fiind o construcţie artizanală nu avea inscripţionate datele tehnice, aşa cum prevede legea românească. Pentru a rezolva şi acest impas, George a apelat la o companie autorizată de Autoritatea Navală Română care a reuşit să facă testele de flotabilitate.
La finalul lunii august 2017, George a reuşit să înscrie sub pavilion românesc ambarcaţiune şi a început să iasă în zona portului Tomis cu turişti. Pentru a fi un gondolier veritabil, a fost în Veneţia la cursuri de condus astfel de ambarcaţiuni. „Mai ales copiii sunt încântaţi. Toţi se aşteaptă să se simtă ca într-o barcă cu vâsle, dar nu este deloc aşa. Gondola are o plutire lină. De aceea nici nu e voie să ieşi cu ea când sunt valuri. De anul viitor sper să pot să o mut pe Lacul Tăbăcărie din Constanţa, anul acesta fiind unul experimental. Cel mai des am fost solicitat de cuplurile proaspăt căsătorite care doreau să facă fotografii”. Cu doar 10 lei, un turist se poate plimba 20 de minute, singura condiţie fiind ca apa să fie liniştită.
Istoria „lebedei negre” veneţiene
Gondola este o ambarcaţiune construită în totalitate manual, iar această tradiţie se transmite doar în atelierele veneţiene din Squero di San Trovaso. „Pentru a realiza o gondolă autentică sunt folosite 8 tipuri de lemn şi 280 de piese care se asamblează. Se lucrează manual, iar tehnica este transmisă de la un meşter la altul. Ambarcaţiunea are 11 metri lungime, 1,47 metri lăţime şi aproximativ 500 de kilograme, iar capacitatea este de 5+1 persoane”, ne explică George Scarlet. Printre tipurile de lemn folosite de meşteri se numără fagul, cireşul, mahonul şi mesteacănul.
În istoria Veneţiei, gondola a reprezentat principalul mijloc de transport al locuitorilor, numărul acestora depăşind la un moment dat 10.000. În secolul al XVI-lea, printr-un decret al dogelui Veneţiei s-a impus obligativitatea ca toate gondolele să fie negre, conduse de o singură persoană şi folosite exclusiv pentru transportul de persoane. Decretul a fost dat în scopul de a uniformiza aspectul gondolelor, familiile bogate împodobindu-şi excesiv ambarcaţiunile.
Tot cam în aceeaşi perioadă, gondola primeşte aspectul alungit, cu fundul plat, fiind comparată cu o lebădă neagră.
Pentru a putea fi condusă în linie dreaptă de gondolier ambarcaţiunea este cu 24 de centimetri mai îngustă în partea stângă a bordului. Astfel, gondola pluteşte cu bordul drept cufundat mai mult în apă decât cel stâng. Acest lucru compensează forţa de împingere rezultată în urma folosirii unei singure vâsle, precum şi greutatea gondolierului, care nu stă la mijlocul bărcii. „Se conduce foarte uşor. Nu oboseşti, deşi toată lumea are impresia aceasta. Totul pleacă de la modalitatea în care foloseşti vâsla de 3 metri”, ne explică George Scarlet.
Emblema pe care toate gondolele o au la prora este denumită de italieni „fero a sei denti” şi reprezintă simboluri din istoria Veneţiei. Astfel, cei şase „sestrieri” semnifică cele şase cartiere ale oraşului: San Marco, San Polo, Santa Croce, Castello, Dorsoduro, Cannareggio, iar dintele din spate reprezintă insula Giudecca. Forma de S a emblemei este forma Canalului Grande, principalul canal al Veneţiei, iar partea superioară simbolizează „Cappello del Doge”.
George Scarlet explică simbolurile de pe „fero a sei denti”
Şi gondolierii trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a ieşi pe canalele veneţiene. În primul rând, trebuie să urmeze cursuri de condus gondola, apoi trebuie să cunoască istoria locului, să fie îmbrăcat cu tricou cu dungi, pantaloni şi pantofi negri, iar pe cap să poarte o pălărie. În vechime, gondolierul interpreta şi arii din opere italiene cunoscute.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
