Cei care ne-au redat demnitatea. Emil avea trei fii, dar a făcut sacrificiul suprem pentru ca România să scape de dictatură
0
În galeria eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 există un nume care merită amintit pentru totdeauna: Emil Duhnea. Avea 39 ani când a mers să lupte pe baricada de la Inter, riscând totul. Era doctor în economie, avea doi copii mici, iar soţia era însărcinată în luna a şaptea.
În noianul de eroi şi de participanţi la Revoluţia din Decembrie 1989, care fie s-au nimerit la locul potrivit, fie au mers pentru a prinde un loc în faţă la împărţirea puterii, fie au murit întâmplător, există o categorie aparte de oameni care s-au dus conştient să lupte pentru libertate şi chiar să moară pentru ea.
Printre ei se află Emil Duhnea, un constănţean de 39 ani, doctor în Ştiinţe Economice, care şi-a lăsat acasă cei doi copii mici şi soţia însărcinată în luna a şaptea, ca să lupte pe baricada de la Intercontinental.
Împiedicat de partid să evolueze
Născut la Constanţa, fiul lui Aurel şi al Cameliei, frate mai mare al lui Dan, Emil Duhnea fusese un tânăr strălucit care absolvise cu notă maximă Academia de Studii Economice din Bucureşti. Urmase Comerţul Exterior, apoi dorise să-şi desăvârşească educaţia şi a făcut şi facultatea de Drept. Emil obţinuse în anul 1982 titlul de doctor în Economie având o lucrare în premieră pentru şcoala românească, în domeniul bursei de mărfuri.
Acesta era visul lui, să reprezinte în lume România pe piaţa bursieră, dar un astfel de post nu era disponibil decât membrilor de partid care odată plecaţi peste hotare, trebuia să presteze şi munci informative. Însă tânărul specialist nu acceptase să facă un pact cu diavolul, nici măcar de dragul meseriei. A refuzat să intre în PCR asumându-şi alegerea de a nu avea acces la serviciul pentru care era perfect pregătit.
„Element rebel“
Din toate punctele de vedere, Emil Duhnea era un element ieşit din tiparele comuniste. Purta plete, îşi lăsase barbă, asculta Beatles, Led Zeppelin, Deep Purple, era abonat la reviste ca Times şi Newsweek şi era la curent cu toate filmele bune. Îi plăcea muzica clasică, în special Mozart, iar când îşi făcea lucrările avea ca fundal sonor filmul „Amadeus“ al lui Milos Forman.
Emil Duhnea Sursa foto arhivă Dan Duhnea
„Era un jucător redutabil de poker şi dacă mai spun că îşi lăsase plete şi barbă, vă daţi seama ce element nociv era pentru societatea ceauşistă. Când a fost acasă ultima dată, la Constanţa, era în vara lui '89. Mi-a spus: «Ăstora le e frică de mine»“, rememorează Dan, fratele său mai mic cu 10 ani, care spune despre Emil că era un intelectual de mare clasă.
Familia
În paralel cu cariera performantă, Emil Duhnea îşi întemeiase o familie la Bucureşti. Cea care îi împărtăşea idealurile era Silvia-Veronica, o tânără profesoară de istorie, originară din Buzău, mai mică decât el cu 4 ani.
La 25 aprilie 1979 venise pe lume primul lor copil, Alin, iar 4 ani mai târziu, băieţelul lor primise un frăţior, pe Vlad-Alexandru, la 3 octombrie 1983. După 5 ani, la mijlocul anului 1989, familia Duhnea a primit vestea că urma să se mărească: Silvia era însărcinată cu cel de-al treilea copil. Un nou băieţel era aşteptat pe lume, la începutul anului 1990.
Dar când a izbucnit la Timişoara Revoluţia din Decembrie 1989, familia Duhnea aştepta nu doar al treilea copil, ci şi viza de Statele Unite ale Americii. Considerând că în România comunistă nu se va putea realiza niciodată şi nu va putea trăi niciodată liber, Emil depusese actele pentru obţinerea paşapoartelor, luând decizia să părăsească pentru totdeauna ţara.
Moştenirea lui Emil
În ziua de 21 decembrie 1989, Emil Duhnea a simţit că a sosit clipa cea mult-aşteptată, în care regimul ceauşist poate fi înlăturat.
A plecat în Piaţa Universităţii, unde manifestanţii se grupaseră. La ora 15 s-a întors acasă, ud din cap până-n picioare. Represiunea începuse, iar protestatarii fuseseră izgoniţi cu tunuri de apă. Emil s-a schimbat de haine şi şi-a lăsat actele acasă. „Se adună din nou“, i-a zis soţiei.
Silvia a înţeles că nu-l poate opri. Emil a plecat înapoi, pe baricade. „Am avut remuşcări după aceea, dar n-am putut să-l opresc. Aveam multă încredere unul în celălalt“, a mărturisit Silvia Duhnea.
Crăciunul a trecut fără ca familia să mai primească un semn de la Emil. El suna întotdeauna, oriunde ar fi fost. Împreună cu socrul ei, Silvia a plecat să-şi caute soţul, la morgă. La Vitan-Bârzeşti, angajaţii i-au spus că au 4 morţi neidentificaţi.
Emil era acolo. Fusese împuşcat în inimă, de aproape. Probabil îşi privise ucigaşul în ochi.
În acte, moartea lui este consemnată la ora 24 a zilei de 21 decembrie, la Intercontinental.
Silvia şi-a găsit alinarea înconjurată de copii: acasă şi la catedră, la Şcoala Ienăchiţă Văcărescu din Capitală.
Toţi fiii au călcat pe urmele tatălui: Alin este specialist în brokeraj, Vlad - în finanţe, iar Emil, născut la 13 februarie 1990, a studiat Dreptul în japoneză.
Un lucru îi deosebeşte, însă, radical de Emil - băieţii nu au vrut să plece în străinătate. Au putut rămâne în ţara lor să-şi croiască un drum, datorită sacrificiului suprem făcut de tatăl lor şi datorită dedicării mamei lor. Silvia Duhnea nu s-a mai recăsătorit.
Pe aceeaşi temă:
Eroii Revoluţiei / Emil Duhnea, eroul-martir de la Intercontinental
Se încarcă comentariile...
