Cauţi cea mai frumoasă rochie de mireasă? Se deschide Târgul de Nunţi de la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai pretenţioşi tineri vor găsi la Târgul pentru Nunţi, care se deschide vineri, tot ceea ce este necesar pentru o nuntă de vis.

Târgul pentru Nunţi şi Salonul pentru Înfrumuseţare se deschid vineri, 20 martie, la Centrul de Afaceri EuroLitoral (Bingo – Mamaia). Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa.

Pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 de mp, peste 40 de firme specializate, din Constanţa, Bucureşti, precum şi din Oradea, Brăila, Timiş, Cluj, Craiova, Calarasi, Pitesti, oferă viitorilor miri o gamă completă de articole, accesorii şi servicii pentru o nuntă pe care fiecare cuplu o visează.

Vizitatorii vor găsi: de la invitaţii de nuntă, până la aranjamente pentru spaţiul dedicat evenimentului, aranjamente florale, decoraţiuni, meniuri speciale, îmbrăcăminte pentru miri si mirese, dar şi pentru domnişoarele de onoare şi naşi.

În completarea tematicii, se va organiza şi Salonul pentru Înfrumuseţare, dedicat segmentul beauty - cosmetică, îngrijire şi hair-style. Acesta este un eveniment de tip show & sale, la care se adaugă demonstraţii realizate de profesionişti, într-un spaţiu special amenajat.

Şcolile de dans îi vor învăţa pe viitorii miri cum să-şi aleagă coregrafia pentru dansul ce deschide seara magică. Viitorii miri pot lua lecţii de dans pentru a crea un spectacol de neuitat, cucerindu-şi  invitaţii şi rămânând cu o frumoasă amintire. Şcolile de dans vor face demonstraţii pe toată perioada târgului.

Trei branduri renumite de costume barbatesti vor oferi, pe parcursul celor trei zile ale târgului, consultanţă personalizata pentru miri, nasi si pentru toti barbatii care doresc sa imbrace costume de lux. Maestrul croitor, prezent in stand, va lua masura si, in functie de nevoi, fiecare client poate beneficia de consiliere si nu va fi nevoie de probe intermediare.

Târgul se poate vizita pe 20 şi 21 martie între orele 10.00 – 19.00, iar duminică, 22 martie, între orele 10.00 şi 16.00.

Vă mai recomandăm:

10 lucruri pe care nu le ştiai despre nuntă. De ce mireasa poartă rochie albă şi aruncă buchetul de flori şi ce semnificaţie are luna de miere?

Ruperea colacului miresei simbolizează actul sexual din noaptea nunţii. Ce păţea mireasa care nu era virgină

10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Taina Cununiei

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite