Blestemul peştelui auriu care împlineşte trei dorinţe. Cine mănâncă zolutuşcă, animăluţul acvatic cu solzi strălucitori, îşi atrage un şir de nenorociri
0Peştele auriu care îţi poate împlini trei dorinţe există în legendele pescarilor din Deltă. El se numeşte zolotuşcă, care în limba ucraineană înseamnă auriu. Localnicii din Letea spun că cel care mănâncă peştele auriu va avea parte de nenorociri.
Pe blogul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Tulcea a fost publicată povestea peştelui auriu. Cine mănâncă din peştele cu gust foarte bun are parte doar de nenorociri, spun legendele populare. De aceea, pescarii care îl prind îi dau drumul imediat în apă, temându-se de blestemul care se poate abate asupra lor.
Credinţa că zolotuşca este peştişorul de aur din basmele românilor s-a perpetuat peste secole. Un elev de clasa a IV-a a scris o poveste care a fost publicată în primul număr al revistei Şcolare Lotus în 2002.
„Aveam şapte fraţi. Tata era şomer. Ne era foame. Mama a curăţat un ceaun întreg de zolotuşca (peştişori de aur) şi a aruncat la gunoi un faraş întreg de solzi, ce străluceau în toate culorile sub lumina lunii. Am fiert un borş din peştii fermecaţi.
Peste câteva zile ne ardea casa. Tata striga:
– Săriţi! Săriţi, oameni buni!
Mama a leşinat. Vecinul nostru a intrat în flăcări şi a smuls stuful aprins de pe acoperiş. Au alergat şi alţii, cu căldările pline cu apă. Când mama şi-a revenit, casa era scrum. Dar ea, plângând, le mulţumea oamenilor că salvaseră căsuţa alăturată, a bunicii, în care ne-am mutat cu toţii.
Chiar în seara de Crăciun, pe viscol, furtună şi beznă, frăţiorul meu s-a rătăcit de grupul de colindători. L-a căutat tata prin troiene, prin pădure, cu felinarul, toată noaptea. Apoi zile în şir. Abia după o jumătate de an, când înverzise pădurea, i-au găsit rămăşiţele pământeşti, cu o căciuliţă, sub un arin.
Eram săraci. O surioară a mea a fost luată de o vecină fără copii, pentru a fi crescută. Mama suferea şi de boală şi de dorul ei. De bătrâneţe, s-a stins şi bunica. Era singura din familie cu pensie şi din care trăiam toţi.
În nopţile întunecate, o auzeam pe mama plângând îndelung, lângă groapa de gunoi.
Când se întorcea în colibă cu lampa de perete afumată, el spunea că, dacă n-am fi mâncat în acea seară zolotuşcă, poate, nu s-ar fi abătut asupra familiei noastre atâtea nenorociri…“
Vă mai recomandăm: