Biserica din Mamaia, noutatea verii 2018. Unele slujbe sunt gratuite, altele sunt interzise la capela misionară din staţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa va arăta capela misionară din Mamaia Sursa Arhiepiscopia Tomisului
Aşa va arăta capela misionară din Mamaia Sursa Arhiepiscopia Tomisului

Vara aceasta, turiştii din Mamaia se vor închina la noua biserică ridicată în centrul staţiunii, în dreptul hotelului Victoria. Lăcaşul de cult este înălţat deja, iar în câteva săptămâni urmează să aibă acoperişul din ţiglă.

Preotul Dumitru Cristinică (43 ani), fost agent la Poliţia Rutieră, speră ca interiorul să fie gata până la 20 iulie, când este serbat unul dintre hramurile bisericii: Sfântul Ilie. Biserica are un hram pentru fiecare lună de vară, cel principal fiind Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Ilie (20 iulie) şi Sfânta Sofia (17 septembrie) - acesta din urmă fiind primul de acest gen din România. Un al patrulea hram va fi cel al Sfântului Andrei (30 noiembrie), creştinătorul şi protectorul românilor.

Capela cu reguli speciale

Lăcaşul de cult din Mamaia va fi o capelă misionară (nu o biserică de parohie), unde se va sluji non-stop, dar unde nu se vor face slujbe de înmormântare şi nu se vor trage clopotele, căci acestea vor fi înlocuite de o sirenă silenţioasă. Vor fi citite pomelnice, vor fi date acatiste, iar cununiile şi botezurile vor fi oficiate gratuite, fără nicio taxă. „Dacă oamenii vor dori să lase donaţie la biserică sunt bineveniţi. Toată biserica este clădită prin donaţii de la familia mea, prieteni, rude“, spune preotul Cristinică. 

Seamănă a vilă turistică

Biserica situată la stradă, pe Bulevardul Mamaia, are o arhitectură aparte, semănând mai degrabă a vilă turistică. „Este construită între alte vile vechi, pe locul uneia demolate. Arhitectul a urmărit să se încadreze în arhitectura zonei“, explică preotul.

Dar ce n-a ştiut el este că terenul este străbătut de conducte, astfel că a trebuit să devieze reţeaua de apă şi de gaze a staţiunii pentru a putea turna fundaţia. Asta l-a costat vreo 2 miliarde lei vechi. „Nici n-am mai ţinut socoteala cât am cheltuit până acum. Da, mai construiam o biserică de banii ăştia. Dar eu sunt fiu duhovnicesc al părintelui Arsenie Papacioc şi el mi-a dat această misiune, de a clădi o biserică“, spune Cristinică.

Biserica, necesară pentru noii locatari din zona rezidenţială

Preotul spune că era necesară această biserică în Mamaia, întrucât zona s-a dezvoltat rezidenţial foarte mult, iar oamenii deja locuiesc în blocurile şi vilele construite mai ales pe malul lacului Siutghiol. Ce îl necăjeşte este atitudinea investitorilor care n-au vrut să-l ajute cu nimic, ba chiar au fost contra proiectului. „Unul singur, care mi-e şi prieten, m-a susţinut şi a contribuit financiar la ridicarea capelei. Ceilalţi au fost supăraţi că ridic biserica, nepotrivită din punctul lor de vedere într-o staţiune. Dar şi la Techirghiol, Eforie sau Mamaia Sat sunt biserici care să ştiţi că sunt pline vara de turişti, români şi străini“, arată preotul. 

Ţinuta de vară la biserică

Părintele Cristinică nu-şi face probleme că oamenii vor veni în ţinută necorespunzătoare – cum s-a întâmplat la alegerile din iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, când votanţii au venit la urne în costume de baie, având buletinul la slip. „Oamenii vin îmbrăcaţi decent, nu intră nimeni în biserică, în costum de baie. Nu-i lasă conştiinţa. Cine simte că nu are ţinuta adecvată rămâne afară, la uşa bisericii. Dar hai să fim drepţi: noi cum am venit pe lume, în faţa lui Hristos? Contează ca inima omului să bată în acelaşi ritm cu a noastră, a credinţă“, declară preotul misionar al Arhiepiscopiei Tomisului.

O altă biserică, Capela Tinerilor, va funcţiona oficial după obţinerea autorizaţiei de la Primăria Constanţa, la intrarea în staţiune dinspre cartierul Tomis Nord, pe malul ghiolului. Tot noutate este magazinul Mega Image deschis în Mamaia în locul clubului de manele „La Lăutari“ (fost Mioriţa). 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Istoria Capelei Militare, biserica ridicată de elevii unui liceu. Pictura iniţială poartă semnătura maestrului Costin Ioanid

Au fost găsiţi mirii români căutaţi de americanul care i-a fotografiat în 1981, la cununie. Cei doi sunt împreună şi astăzi

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite