Attila Korodi: “Finanţarea europeană scade pe anumite proiecte, trebuie mărite confinanţările”
0
Ministrul Mediului, Attila Korodi, a anunţat marţi, 14 octombrie, la Constanţa, că statul român trebuie să mărească confinanţările pe anumite proiecte europene. Este vorba de cele legate de calitatea apei, care vor primi mai puţini bani de la Uniunea Europeană.
Attila Korodi s-a aflat marţi, în municipiul Constanţa, efectuând o vizită la staţia de epurare Constanţa Nord. Cu acest prilej, ministrul Mediului a spus că pentru proiecte legate de calitatea apei trebuie ca statul român să mărească cofinanţarea pentru că scad sumele care vor fi primite de la Uniunea Europeană.
“Se schimbă regula jocului pentru perioada 2014-2020, iar fondurile disponibile din fonduri europene pentru îmbunătăţirea calităţii apei vor fi mai mici. Asta înseamnă că trebuie să creştem cofinanţarea unde statul român trebuie să participe masiv. Pe de altă parte, cu proiecte foarte bine prioritizate trebuie să existe şi o competiţie între autorităţi locale şi companii de apă cum reuşesc să pregătească noul ciclu financiar”, a spus ministrul Mediului.
El a menţionat că s-a ajuns la această soluţie deoarece bugetele autorităţilor locale nu pot fi împovărate, iar proiectele trebuie să continue. “Compania lcoală de apă va observa că vin aceleaşi sume de bani pentru finanţare numai că statul român ştie că pentru aceeaşi sumă de bani finanţată doar o parte se rambursează de la Bruxelles, restul este de la bugetul de stat. Nu cred că cetăţenii în comunităţile locale au forţa financiară ca să susţină astfel de investiţii majore care sunt necesare”, a explicat ministrul Mediului.
El a mai spus că în cadrul vizitei de la Constanţa a discutat şi cu reprezentanţii RAJA despre absorţia fondurilor europene. “Am discutat despre absorţia fondurilor europene. Sunt companii puternice în România care printr-un management adecvat şi o rigurozitate internă merg pe calendarul propus pe absorţie şi RAJA Constanţa se încadrează în acest calendar şi asta mă bucură. Doresc să dau un semnal pentru că la ora actuală nu avem facturi neplătite pe fonduri europene pur şi simplu suntem la ministerul Mediului o echipă care reuşim să onorăm toate obligaţiile care vin pe fonduri europene, din fericire, şi încurajăm prin exemple bune date de operatori cu bune practici manageriale şi de funcţionare a absorţiei fondurilor europene pentru alţi competitori”, a afirmat Attila Korodi.
Mai citiţi si: