Adina Florea, procurorul propus la şefia DNA: „Eu nu am nimic împotriva modificărilor Legilor Justiţiei care nu au legătură cu codurile“

Adina Florea, procurorul constănţean propus de ministrul Justiţiei pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a acordat un interviu cotidianului „Adevărul“ în care a vorbit despre activitatea sa profesională şi despre proiectul de management pe care l-a propus la concurs.

Adina Florea a fost nominalizată de ministrul Justiţiei Tudorel Toader, ca propunere pentru şefia DNA în locul Laurei Codruţei Kovesi.

Cei şase candidaţi care au susţinut interviurile cu ministrul Toader au fost: Sorin Armeanu - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Andrei Bodean - procuror la DNA Constanţa, Adina Florea - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Nicolae Lupulescu - procuror militar, Gabriela Scutea - fost procuror general adjunct al României, Paula-Nicoleta Tănase - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. 

Anunţul propunerii Adinei Florea la şefia DNA a fost făcută pe site-ul Ministerului Justiţiei (just.ro) luni, 6 septembrie.

„În urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august - 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului justiţiei Tudorel TOADER pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este doamna Adina FLOREA.

În conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează ca această propunere să fie transmisă Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi ulterior, Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru numirea în funcţie“. 

În proiectul său managerial, postat pe site-ul Ministerului Justiţiei (Adina Florea expune planul său de conducere a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care vrea să imprime „stilul participativ“. 

Pentru realizarea proiectului managerial, Adina Florea s-a inspirat dintr-o bibliografie care începe cu numele lui Tudorel Toader, autor al raportului privind activitatea managerială a DNA, prezentat în 22 februarie 2018, precum şi dintr-altă lucrare a ministrului, pe tema Constituţiei României, apărută la Editura Hamangiu în 2015.

Adina Florea a acordat un interviu cotidianului "Adevărul" în care a vorbit pe larg, inclusiv despre o controversată declaraţie făcută de tatăl magistratului desemnat la şefia DNA.

Adevărul: Cariera dumneavoastră este legată, de mulţi ani, de Constanţa.

Adina Florea: Am fost procuror general adjunct până la 31 decembrie 2017. Acum sunt procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi procuror delegat la Parchetul Curţii de Apel. Nu sunt originară din Dobrogea. M-am născut în Târgu Ocna, judeţul Bacău, de unde este originară mama mea. Acolo am crescut, acolo am terminat liceul. La vremea aceea se numea Liceul de Petrol şi Gaze, acum s-a revenit la vechea denumire şi se numeşte Liceul „Costache Negri“. Am urmat apoi Facultatea de Drept Bucureşti pe care am absolvit-o în anul 1990. 

De ce aţi ales Dreptul?

Părinţii mei mi-au lăsat libertatea absolută de a alege ceea ce doream să fac. Iniţial, am vrut să fac Medicina, dar în timpul liceului, profesorul meu de filosofie m-a convins, prin modul în care reuşea să ne predea şi prin pedagogia pe care o aborda, să aleg Dreptul. Mai aveam în familie un jandarm, pe bunicul matern, şi mă gândeam că aş putea să urmez această profesie. Dintotdeauna mi-am dorit să fiu procuror fără să ştiu la vremea aceea foarte multe despre această activitate. 

Cum a început activitatea profesională?

La 3 septembrie 1990 mă prezentam la post, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia. Acolo am stat până în 1998. Din acel an sunt la Constanţa, la Parchetul de pe lângă Tribunal şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

„Cu dosarele instrumentate aş putea construi o căsuţă“

Ce fel de dosare aţi instrumentat în această perioadă?

M-am specializat pe urmărire penală. Mi-a plăcut să fac urmărire penală. Consider că este un domeniu mai scormonitor, aici trebuie să intuieşti ce se întâmplă, să fii cu un pas înaintea infractorului, să gândeşti în perspectivă, să vezi despre ce este vorba în mintea lui, şi a fost mai incitant decât să fac activitate judiciară. Am făcut permanent activitate de urmărire penală, deşi o lungă perioadă de timp am avut şi atribuţii de conducere. Am fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal, am fost o perioadă de şase luni delegată procuror general la Parchetul Curţii şi apoi am avut două mandate de procuror general adjunct. În toată această perioadă am instrumentat dosare. Aşa, într-o exprimare mai poetică, cred că am instrumentat un număr aşa mare de dosare cu care, dacă le-aş aşeza unul peste altul, aş putea construi o căsuţă.

Cum vă raportaţi la cauzele pe care le-aţi instrumentat?
Fiecare dosar are o frumuseţe a lui, între ghilimele, fiecare dosar ascunde destinele unor oameni, indiferent că vorbim despre părţi sau despre martori şi pentru că fiecare ascunde destinele unor oameni, din punctul meu de vedere toate sunt la fel de importante. Nu putem să spunem că este mai puţin important un dosar de furt pentru că face parte din categoria unor infracţiuni mai mărunte şi este mai important un dosar de abuz în serviciu comis de un înalt demnitar dacă privim din perspectivă umană. Prin urmare, şi tratamentul trebuie să fie acelaşi pentru fiecare dintre acele persoane.

2012 a fost un an greu pentru poliţişti şi procurori în Constanţa: trei crime comise în acelaşi timp - Cristina Radu, fata viceprimarului din Eforie, a fost ucisă, cetăţeanul albanez Shyti Blenis a comis o triplă crimă şi a mai fost o crimă urmată de sinucidere.

Au fost cazuri dramatice, cam toate produse în aceeaşi perioadă. Îmi amintesc de faptul că, atunci când s-a dat sentinţa definitivă în cazul crimei de la Eforie, suspectul era plecat din ţară.

Aţi fost ameninţată vreodată?
Nu, eu nu cred că societatea românească este o societate atât de violentă, nu s-a radicalizat în ultima perioadă. Am avut inculpaţi trimişi în judecată care, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, au venit şi am stat de vorbă. Unii care nu recunoscuseră fapta atunci când i-am trimis în judecată au venit şi-au spus: «Acum, după ce mi-am executat pedeapsa, pot să spun da, aşa este, am săvârşit infracţiunea». Unii mi-au şi mulţumit pentru modul în care m-am purtat cu ei. Nu cred că poţi să ai probleme în situaţia în care îţi faci meseria într-un mod corect. Indiferent dacă omul din faţa ta recunoaşte sau nu recunoaşte ce face, în forul său intim el ştie foarte bine ce a făcut. Şi, prin urmare, nu te poate acuza că eşti nedrept sau că ai acţionat într-un mod contrar realităţii şi probelor din dosar, atâta timp cât eşti corect.

De ce aţi ales să vă depuneţi dosarul pentru şefia DNA?

Am considerat că toată această experienţă de 28 de ani, de conducere, toate cunoştinţele acumulate, ar putea să fie puse în slujba acestei structuri şi ar putea să contribuie, în mod benefic, la evoluţia acestei structuri, care are un obiect de activitate incitant. 

De ce credeţi că aţi fost aleasă dumneavoastră dintre cei şase candidaţi?

Cred că a fost bun proiectul, modul în care am încercat să îl expun, felul în care am răspuns întrebărilor domnului ministru şi, nu în ultimul rând, sunt convinsă de asta, experienţa profesională şi managerială.

„Nu a existat nicio comunicare dinspre DNA“

Cum priviţi DNA ca magistrat din teritoriu?

Dacă vorbim din punct de vedere al organizării, DNA este o structură a Ministerului Public, este concepută să fie o magistratură specială care să fie implicată în combaterea fenomenului de corupţie. Dacă discutăm din punct de vedere al componenţei şi al modului în care această structură a comunicat cu noi, cu restul parchetelor, pot să vă spun că în ultima vreme a fost un adevărat ermetism, nu a existat nici un fel de comunicare dinspre DNA. 

Chiar şi cele mai mărunte informaţii pe care încercam să le obţinem, care ne-ar fi fost utile într-un timp cât mai scurt cu putinţă, ni se indica să le cerem prin adrese, adrese la care ni se răspundea destul de greu şi destul de lapidar. Au fost şi situaţii când nu am primit niciun răspuns.

Au fost şi situaţii când aţi anchetat aceeaşi persoană pentru aceleaşi fapte de corupţie? Aţi cerut informaţii pe care credeaţi că cei de la DNA le au deja?

Exact. Am avut şi situaţii în care am avut identitate de cauză. Şi noi şi ei cercetam acelaşi lucru şi noi şi ei ajunseserăm cu cercetările într-o fază destul de avansată şi nu ştiam care dintre noi să ne asumăm competenţele.

Cine soluţionează conflictele de competenţă?

Când avem astfel de conflicte de competenţă este sesizat procurorul general.

Cum priviţi ca magistrat suspecţii ajunşi în cătuşe în faţa camerelor de luat vederi? Credeţi că s-a dorit să fie un spectacol?

Da, a fost un spectacol. Spun asta pentru că foarte multe dintre anchetele care au debutat în zăngănit de cătuşe s-au finalizat cu soluţii de achitare definitivă. Prin urmare, dacă s-au finalizat aşa, înseamnă că oamenii aceia erau nevinovaţi şi nu exista niciun motiv să fie puşi în cătuşe. 
 

În proiectul dumneavoastră vorbiţi de tergiversarea dosarelor, de numărul mare de cauze instrumentate de DNA.

Nu cunosc foarte bine care este stocul de dosare, care este natura infracţiunilor cercetate şi cât de complexe sunt dosarele. Din ceea ce a apărut în spaţiul public am înţeles că mai mult de un sfert dintre dosarele instrumentate sunt de abuz în serviciu, ceea ce din punctul meu de vedere se abate de la obiectul de activitate al DNA, care trebuie să ancheteze marea corupţie. Dacă ne referim la diminuarea stocului de dosare, în primul rând ar trebui respectată strict competenţa după materie şi după calitatea persoanei, fără să se încerce atragerea competenţei prin fel de fel de mijloace.

Cum vă propuneţi să rezolvaţi această situaţie?

În primul rând, trebuie să fie o atentă analiză a plângerilor din momentul în care ele sunt primite. Au fost situaţii în care şi parchetele clasice şi DNA-ul instrumentau acelaşi dosar având acelaşi obiect, or asta înseamnă că ori unul ori celălalt nu şi-a verificat cu foarte mare atenţie competenţa. Au fost situaţii, şi nu puţine, în care noi, parchetele clasice, am primit dosare pe declinare de competenţă şi după doi-trei ani de la sesizare. Prin urmare, dacă primul lucru ar fi fost acela al verificării competenţei, probabil că s-ar fi reuşit să se înlăture această tergiversare. Este primordial să se pună accentul pe calitatea actelor de urmărire penală, şi nu pe cantitate. Este un trend de a face multe dosare. Eu cred că este momentul să facem dosare de calitate, un act de urmărire penală de calitate.

Este necesar, din punctul meu de vedere, să analizezi, să pui în practică tot ansamblul de mijloace probatorii pe care ţi le pune la îndemână Codul de procedură penală. Şi, din punctul meu de vedere, Codul de procedură penală permite administrarea unui material probator foarte amplu.

„Interceptările au devenit regina probelor“

Ce părere aveţi despre folosirea interceptărilor ca probe în foarte multe dosare instrumentate de DNA?

În ultima vreme, interceptările au devenit o regină a probelor. Ori, în legislaţia noastră penală, probele sunt egale. Nu există nicio probă superioară. Eu nu sunt adepta interceptărilor, indiferent de natura infracţiunilor cercetate. Ele, indiferent de ce s-ar spune, sunt încărcate de o doză de subiectivism. Vorbim despre convorbiri între doi oameni, dacă ne referim la interceptările audio, care pot suporta o seamă întreagă de interpretări, o sumă întreagă de nuanţe, care pot duce la tot felul de concluzii care mai de care mai îndepărtate de obiectul probator. 

Eu nu găsesc rolul interceptărilor în dosarele având ca obiect infracţiunile de macrocriminalitate financiară. Din punctul meu de vedere, aceste infracţiuni se dovedesc în mod documentar. De asta se numesc infracţiuni de criminalitate macro-economică. Este imposibil ca infractorul pe care îl cercetez pentru astfel de infracţiuni să nu fi lăsat o urmă documentară. Or un mijloc de probă documentar are o valoare probatorie mult mai mare decât o convorbire telefonică. Da, interceptările îşi dovedesc rostul atunci când trebuie să susţină o anumită teză probatorie sau îşi găsesc rostul în cazul unui flagrant. Aici este nevoie de interceptare. Apoi, îşi găsesc locul şi rolul poate interceptările ambientale, atunci când vreau să urmăresc traseul infracţional al unei persoane pe care eu o cercetez.

Cum comentaţi procentul achitărilor în dosare de mare corupţie?

Se vehiculează şi în spaţiul public situaţia achitărilor. Numărul de achitări, din nefericire, este în creştere, dar vorbim şi de dosare cu loturi mari de achitaţi de către instanţele de judecată. Eu cred că trebuie făcută o analiză foarte serioasă a acestor achitări şi văzut care sunt cauzele care au dus la aceste soluţii de achitare. Cauzele rezidă în modul în care a fost formulat materialul probator. Dacă venim şi discutăm despre modul de administrare al materialului probator, eu cred că este necesar ca fiecare procuror de execuţie să se implice în mod efectiv în instrumentarea dosarului încă de la momentul actului de sesizare. 

La DNA, procurorii sunt cei care efectuează urmărirea penală. Ei au în subordine un întreg mecanism: lucrători de poliţie judiciară, au specialişti din toate domeniile de activitate şi, prin urmare, este mult mai uşor decât îi este unui procuror de la parchetele clasice să poată să distribuie atribuţiile ce îi revine fiecăruia dintre cei angrenaţi şi să administreze materialul probator cu rigoare. Cred că un procuror nu trebuie să delege în mod exclusiv toate atribuţiile de urmărire penală poliţistului. Eu cred că este momentul ca tot ce înseamnă audieri în dosare să fie realizate exclusiv de procuror şi nu prin delegare către poliţist. Pentru că numai atunci când tu, ca procuror, audiezi şi simţi omul din faţa ta şi îl auzi ce spune şi cum spune, faci mai departe un pas. Ori dacă tu ai delegat această atribuţie unui poliţist şi apoi vine şi-ţi spune «Mi-a spus aşa şi aşa» tu nu mai înţelegi nimic, pentru că este vorba în primul rând de percepţia personală. În primul rând, este vorba de asumarea răspunderii, pentru că cel care semnează actul de trimitere în judecată nu este poliţistul, este procurorul şi trebuie să fie responsabil pentru ce semnează.

Credeţi că au fost dosare comandate la DNA?

Da. Am şi scris în cadrul proiectului de management că s-au prioritizat anumite anchete, ceea ce a dus la crearea unui scenariu privind realizarea unor vendete. Cel puţin în spaţiul public aşa s-a văzut.

Credeţi că sunt mari corupţi care nu au fost anchetaţi?

Este o chestiune mai profundă aici şi care merită o analiză mai profundă. Ar trebui să ştim acele domenii în care fenomenul corupţiei este mai penetrant. Nu ştiu care este domeniul, pentru că nu există studii criminologice care să ne dovedească că, din punct de vedere criminologic, procentul în coruptibilitate este mai mare în Sănătate sau în Agricultură sau în alt domeniu şi atunci cred că este mai bine să ştim la un moment dat care este plaja dosarelor instrumentate de DNA şi către ce domenii sunt orientate aceste dosare, orientare care, probabil, ar putea să dea şi anumite accente ale corupţiei. 

Marii corupţi există în toate domeniile şi în toate palierele. Nu cred că trebuie să ne cantonăm în a trimite în judecată miniştri, prim-miniştri şi să ajungem până la preşedintele statului. Eu cred că sintagma «marii corupţi» nu trebuie să o legăm de calităţi politice sau de altă natură. Trebuie să o privim în sensul său strict: aceea de persoană care prin activităţi de corupţie la nivel înalt ajunge să dirijeze şi să controleze un anumit segment de activitate şi aşa ajunge să îşi aloce foloase necuvenite consistente. 

Asta e un fel de mafie.

Păi aşa şi e.

În declaraţia de avere vorbiţi de un credit ipotecar şi de o donaţie.

Sunt proprietara unui apartament care mi-a fost donat de părinţii mei. Pentru a aduce îmbunătăţiri, am făcut un credit ipotecar în valoare de 45.000 de euro. Pentru ca să pot obţine creditul, am pus ipotecă pe acest imobil.

Aţi semnat memoriul magistraţilor care s-au opus Legilor Justiţiei propuse de Tudorel Toader?

Eu nu am semnat nimic. Dacă numele meu apare acolo, apare într-un context general. Nici nu am adoptat vreo atitudine tranşantă de a fi sau nu de acord. Eu nu m-am situat în nicio tabără. Eu mă situez în tabăra în care am intrat atunci când am depus un jurământ: adică să respect Constituţia şi legile ţării. Prin urmare, menirea mea profesională nu este de a comenta legile, ci de a le respecta. 

Dar sunteţi pro sau contra modificărilor Legilor Justiţiei?

S-au făcut modificările care au intrat în vigoare în 2014. Eu nu am nimic împotriva modificărilor Legilor Justiţiei care nu au legătură cu codurile. Se referă la cu totul alte activităţi. Legea 304/ 2004, aşa cum a fost modificată prin legea 207, care a intrat în vigoare recent, este foarte bună. În primul rând, s-a înfiinţat această secţie pentru săvârşirea infracţiunilor din Justiţie şi această secţie va prelua tot ceea ce înseamnă infracţiuni săvârşite de magistraţi, iar interviurile pentru accederea la DNA se vor face după o procedură laborioasă în faţa secţiei pentru procurori. Prin urmare e un plus de responsabilitate, de rigoare.

Tatăl dumneavoastră este membru PSD. Veţi trata cu indulgenţă tot ce vine din această parte a politicii?

Orientarea politică a tatălui meu nu are nicio legătură cu activitatea mea profesională. Tatăl meu este în PSD probabil din momentul în care am intrat eu în procuratură. Niciodată n-am avut niciun fel de discuţii, nici politice, dar nici profesionale. Nu mi-a împărtăşit niciodată ideile lui politice şi nici eu lui ideile mele profesionale. Pe de altă parte, eu nici nu pot să-i interzic orientarea lui politică. Este un om matur, de acum un om în vârstă. La rândul meu, cred că, după 28 de ani de profesie, sunt un om matur, echilibrat profesional şi prin urmare fiecare ne vedem de drumul nostru. Nu se pune problema şi nu s-a pus problema niciodată de a înclina balanţa în favoarea sau în defavoarea unei persoane, indiferent din ce sferă vine această persoană. Până la urmă rolul procurorului este de a dovedi sau nu că o persoană a săvârşit o infracţiune, indiferent dacă acea persoană are sau nu o culoare politică. 

Tatăl dumneavoastră, întrebat dacă veţi rezolva problemele la DNA, a răspuns: „Eu cred că va pune mâna şi va încerca să le rezolve. Nu ştiu dacă le va rezolva aşa de repede. Sunt diferite probleme. Problemele sunt ale lui Kovesi, ale lui Iohannis şi alţii ca ei”. Cerându-i-se să reformuleze afirmaţia, având în vedere că şeful statului nu a avut nicio legătură sau problemă cu DNA, Dumitru Florea a spus: „Nu a avut, dar poate să aibă”.

Declaraţiile tatălui meu despre domnul preşedinte Iohannis sunt declaraţiile unei persoane private. A fost o declaraţie căreia cred că i s-a dat prea mare importanţă. Şi, cum am mai spus-o, nu tatăl meu este cel care şi-a depus candidatura pentru funcţia aceasta, şi prin urmare nu trebuie să speculăm nimic, el are şi o vârstă şi probleme medicale.