Zece fotografii din Capitala Europeană a Tineretului. Terasele şi parcurile din Cluj au „înviat” în a doua zi de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea bună i-a scos pe clujeni din case. În a doua zi de Paşte, terasele şi parcurile din oraş au „înviat”. Capitala Culturală a Tineretului se relaxează înainte de începerea zecilor de festivaluri care vor anima oraşul anul acesta.

Cu greu puteai găsi un loc, după-masă, la una dintre terasele de pe strada Eroilor. În Piaţa Unirii, pe lângă clujenii care stăteau la soare pe bănci, puteai vedea şi grupuri de turişti care explorau zona. Chelnerii de la terasele din Piaţa Muzeului nu au avut nicio clipă de pauză - toate mesele erau ocupate. În Parcul Central, forfota a fost cea mai mare. Oameni au ieşit la plimbare, la taifas pe bănci, pe bicicletă sau la coadă la vată de zahăr. Poneiul Rocky a fost la datorie, ducând copiii la plimbare cu trăsura prin parc. Clujenii au mai trecut o zi frumoasă de Paşte în calendar şi se pregătesc de o nouă săptămână de lucru. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite