VIDEO Revelion la Opera Română Cluj: dirijorul a întârziat, iar directorul a făcut spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opereta Liliacul s-a jucat cu casa închisă la Cluj-Napoca. FOTO: Remus Florescu
Opereta Liliacul s-a jucat cu casa închisă la Cluj-Napoca. FOTO: Remus Florescu

Ultima reprezentaţie din an a Operei Române a avut mai multe surprize pentru clujenii prezenţi la opereta “Liliacul”. Directorul Operei, Marius Budoiu, a vorbit spectatorilor şi apoi, pe motiv că dirijorul întârzie, a preluat conducerea orchestrei care a început un regal de lucrări celebre care a făcut deliciul clujenilor.

Opereta “Liliacul”, care se joacă în fiecare an, la Opera Română, a început şi s-a terminat, marţi, 31 decembrie, cu surprize pentru clujeni. Debutul a aparţinut directorului Marius Budoiu, care a  mulţumit clujenilor că au venit la spectacol, sala fiind arhiplină. Apoi, Budoiu a vorbit despre proiectele anului 2014, printre care cel mai spectaculos este prezentarea operei Aida în aer liber, în faţa clădirii Operei. Motivând că dirijorul orchestrei întârzie, Budoiu şi-a luat fracul pe el, creând un delicios moment umoritstic, apoi a sărit din sală în locul rezervat orchestrei şi a început să dirijeze. Spectatorii au fost lăsaţi cu gurile căscate de regalul de lucrări celebre interpretat de muzicieni. După circa 20 de minute, a venit şi dirijorul Adrian Morar şi a început opereta. La finalul spectacolului, directorul a intrat din nou pe scenă, pentru a face urări pentru noul an clujenilor şi pentru a cânta alături de artişti un superb “La mulţi ani”. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite