Un sat maramureşean doar din piese de lego, „vedeta“ celei mai mari expoziţii de lego din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni nu contestă frumuseţea satului maramureşean, însă nimeni, până acum, nu s-a gândit să-i dea formă din piese de lego. O scenă amănunţită din viaţa cotidiană a satului maramureşean va fi „capul de afiş“ al cele mai mari expoziţii de lego din ţară, expoziţie care are loc, pentru a treia oară, la Cluj-Napoca.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei anunţă că de miercuri, 28 mai, până marţi, 3 iunie, găzduieşte o inedită expoziţie de lego în care una dintre lucrări va înfăţişa un sat maramureşean în toată splendoarea sa.

Expoziţia de Vară Brickenburg este, şi în acest an, pentru a treia oară, cea mai mare expoziţie lego din România. Se desfăşoară sub numele de „Ethnologia Galactica“ şi reuneşte lucrări şi colecţii ale fanilor lego din ţară şi străinătate.

Vernisajul manifestării a fost programat miercuri, 28 mai, la ora 11.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 21.

Lucrarea „vedetă“ care va fi prezentată publicului mic şi mare,  în premieră anul acesta, a fost concepută şi realizată de Grigore Tomoioagă, membru al comunităţii Brickenburg. Lucrarea sa se potriveşte foarte bine cu specificul instituţiie care găzduieşte expoziţai lego.

image

Concurs cu maşinuţe din lego

Ca şi la ediţiile anterioare, vizitatorii vor putea admira lucrări de complexitate deosebită construite integral din piese lego, pe teme variate, de la viaţa reală la fantastic.

Sâmbătă 31 mai, de la ora 13.30, în curtea Muzeului Etnografic va avea loc un concurs Trial Truck la care vor participa maşini de teren telecomandate realizate din piese lego.

Duminică, 1 iunie, de Ziua Copilului, în acelaşi loc, se va desfăşura un concurs care va testa viteză cu care se construieşte un obiect din piese lego. Această întrecere se adresează vizitatorilor expoziţiei cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Brickenburg în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Consiliul Judeţean Cluj. Perioada de vizitare e 28 mai - 3 iunie, între orele 11.00. şi 19.00.

Preţul unui bilet este de 3 lei.

Duminică, 1 Iunie, copiii au acces gratuit.

Imagini de la alte ediţii ale expoziţiei, AICI.

Vă mai recomandăm:

FOTO Cea mai mare expoziţie lego din ţară este la Cluj-Napoca: cinci milioane de piese la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

FOTO VIDEO Prima expoziţie de lego din ţară aduce la Cluj decoruri din filme fantastice

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite