Un bătrân de 76 de ani şi-a găsit sfârşitul lovit de un marfar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, de loc din judeţul Hunedoara, a murit, vineri, 4 septembrie, lovit de un marfar. Din primele cercetări, poliţiştii au dedus că acesta, în vârstă de 76 de ani, ar fi traversat calea ferată fără să se asigure.

Un bărbat de 76 de ani şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui marfar, între staţiile CFR Câmpia Turzii şi Valea Florilor. Poliţiştii cred că acesta ar fi traversat calea ferată fără să se asigure corespunzător.

”La data de 4 septembrie, în jurul orei 4.30, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, între staţia CF Câmpia Turzii şi Halta Valea Florilor, un tren de marfă a accidentat mortal un bărbat. Din primele investigaţii reiese că bărbatul ar fi încercat să traverseze linia ferată, fără să se asigure, fiind astfel accidentat de trenul de marfă care circula pe direcţia Războieni-Dej”, spune Ştefana Moldovan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, asupra bărbatului nu au fost găsite documente de identitate şi abia după verificări s-a stabilit că acesta este originar din judeţul Hunedoara. Însă nu se ştie ce căută bărbatul în acea parte din judeţul Cluj. Corpul bătrânului a fost dus la spital pentru efectuarea necropsiei.

Mai puteţi citi:

Copil de trei ani strivit de un tren după ce a fost lăsat nesupravegheat de familie

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite