Studiul controversat despre apă realizat de un cercetător japonez. „Are puterea magică de a păstra informaţia“

Studiul controversat despre apă realizat de un cercetător japonez. „Are puterea magică de a păstra informaţia“

Studiile făcute asupra cristalelor de apă au condus la rezultate surprinzătoare. FOTO: pixabay.com

Doctorul japonez Masaro Emoto a ajuns la concluzia că gândurile, sentimentele şi cuvintele oamenilor influenţează direct structura materiei fizice. Savantul nipon susţine că apa este precum o oglindă şi poate să preia din energia umană şi să o reflecte fidel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Controversatul savant japonez a realizat o serie de studii asupra apei şi a concluzionat că bioenergia umană, energia gândurilor, precum şi cuvintele şi muzica ar influenţa structura moleculară a apei. Emoto a făcut şi o paralelă între faptul că apa reprezintă un procent de aproximativ 70% din corpul uman şi acoperă într-o proporţie similară Terra. 
 
„Când aţi devenit întruchiparea recunoştinţei gândiţi-vă cât de curată va fi apa care vă umple corpul. Când acest lucru se va întâmpla, voi înşivă veţi fi un cristal de lumină frumos şi strălucitor”, a scris medicul nipon.
 
Teoriile sale au fost primite cu entuziasm de o mare parte a lumii, însă nu a convins în totalitate, motiv pentru care unii pun şi azi sub semnul întrebării rezultatele experimentelor, la patru ani de la moartea sa.

Doctorul Masaru Emoto a apărut în numeroase documentare şi în emisiuni de televiziune
 
 

Primele studii

 
Masaru Emoto a început să studieze acest domeniu încă din 1994. El a pornit de la o serie de fotografii ale unor cristale de apă îngheţată, pe care le-a realizat prin intermediul unui microscop, la o temperatură de -50 de grade Celsius. Emoto a explicat că a folosit mostre de apă distilată pe care a supus-o unor experimente pentru a demonstra că apa îngheţată formează cristale diferite, în funcţie de vibraţia energetică a gândurilor, cuvintelor şi emoţiilor observatorilor. Acestea s-ar reflecta, mai spune Masaru Emoto, în structura cristalelor.
 
Multe dintre experimentele sale au fost şi filmate, pentru a scoate în evidenţă faptul că apa reacţionează 
 
El a fotografiat cristale de apa pe care le-a etichetat cu diverse cuvinte negative sau pozitive. De asemenea, el le-a „vorbit” unor mostre, rostind cuvinte calde, rugăciuni şi mantre, în timp ce altele au fost tratate cu ostilitate. Nu în ultimul rând, japonezul a recurs la meloterpie. Unele eşantioane de apă au fost plasate într-o încăpere în care a fost pusă muzică clasică, iar altele au fost lăsate într-o cameră în care boxele au redat muzică heavy metal agresiv.

Fotografia unui cristal de apă realizată prin intermediul unui microscop
 
 
 

Concluziile lui Emoto

 
Omul de ştiinţă nipon şi-a publicat rezultatele studiilor în mai multe reviste de ştiinţă şi a scris o serie de cărţi pe această temă. Volumele sale s-au bucurat de un succes deosebit şi s-au vândut în întrega lume în tiraje imense. Experimentele sale au trezit interesul presei, astfel că ziare precum The New York Times şi posturi de televiziune ca BBC, CNN şi History au difuzat mai multe reportaje în care au prezentat studiile lui Emoto.
 
Fotografiile realizate ar demonstra, conform spuselor lui Masaru Emoto, că apa distilată şi-a modificat structura în funcţie de energia primită. Astfel, mostrele expuse unor gânduri şi cuvinte pozitive au generat de regulă cristale geometrice, hexagonale şi diverse forme armonioase. La polul opus, apa tratată cu gânduri şi emoţii negative sau cu muzică heavy metal a generat forme cu un aspect ciudat, vizibil distorsionate şi dizarmonioase.
 
„Apa are puterea magică de a da naştere tuturor lucrurilor şi de a păstra informaţia. Eu sunt budist şi nu am crezut în rugăciune, până când n-am făcut aceste experienţe care mi-au schimbat viaţa. Când apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, armonioasă, corpul nostru se schimbă. Muzica este o formă de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare”, a afirmat Emoto.
 

Apă de izvor vs. apă poluată

 
Savantul japonez a mers şi mai departe cu acest studii. El a analizat în situaţii similare mostre de apă de izvor de munte şi eşantioane cu apă poluată. Diferenţele au fost şi de această dată majore. Apa pură s-a cristalizat dând naştere unor forme geometrice armonioase, spre deosebire de apa poluată, care a dat naştere unor forme bizare.
 
 Absolvent al Yokohama City University din ţara sa natală, Emoto a publicat o mulţime de cărţi, care s-au vândut în zeci de milioane de exmplare. Unele dintre ele au apărut şi în România şi s-au bucurat de un real succes. Printre acestea amintim „Mesaje de la apă şi univers”, „Forma iubirii”, „Miracolul apei”, „Oracolul cristalelor de apă”, „Viaţa secretă a apei” sau „Mesaje ascunse din apă”.
 
citeste totul despre: