Regizorul de film care a realizat un studiu foto al dorului de casă. „Sunt un pasager în oraşul natal”

Regizorul Dragoş Hanciu (25 de ani) este autorul unui studiu vizual despre migraţie, identitate şi dor de casă, prezentat la TIFF 2018 în cadrul expoziţiei foto „Hometown”.

„Orăştie e ambasadorul oraşelor mici şi depopulate”, spune Hanciu, iar fotografiile incluse în expoziţia „Hometown” vorbesc de la sine despre situaţia din micul oraş transilvan. Însă situaţia din Orăştie nu este una singulară în România, în condiţiile în care în fiecare colţ al ţării şi în fiecare judeţ există orăşele similare, afectate din plin de migraţia populaţiei spre Occident sau spre marile oraşe din România.

Depopularea acestor localităţi riscă să le transforme în „orăşele fantomă”, iar orizonturile celor rămaşi aici se îngustează de la o zi la alta. Expozitia poate fi vizitata pana in 3 iunie la Galeriile Minerva din Cluj, iar fotografiile lui Hanciu pot fi văzute şi pe dragoshanciu.com şi instagram.com/dragoshanciu/.

Ai expus „Hometown” în numeroase ţări şi capitale europene şi ai avut o ascensiune frumoasă în ultimii ani. Dar cum ai ajuns să te apropii de fotografie şi când ai făcut primele tale fotografii?

Primele mele poze au fost de fapt nişte filmări, eu mă dădeam cu skate-ul şi i-am rugat pe nişte băieţi să-mi filmeze nişte trick-uri, după care i-am filmat şi eu. Cred că se întâmpla acum mai mult de 8 ani, eram la Orăştie. După aia şi-a luat tata o cameră, iar eu am început să filmez. Mergeam prin alte oraşe ca să-i înregistrez pe rideri, prin Deva, Timişoara, Cluj. Asta a escaladat cumva spre a-mi lua o cameră mai bună, mi-am luat un DSLR, iar de atunci am început să fac şi poze, că până atunci doar filmam. Mai în serios am început prin 2013, când am pus primul film în aparat. Şi apoi mi-am făcut site-ul, cumva am început să fiu mai organizat şi am început să-mi ordonez pozele şi să-mi dau seama cam ce urmăresc, pattern-uri care se repetă… Şi de atunci am început să lucrez şi la Hometown, prin 2014,

A organizat o expoziţie chiar acasă

Ce amintiri ai despre prima ta expoziţie, când şi unde a avut loc? Ai avut emoţii mari?

Prima dată am expus Hometown în 2016 la Munchen, a fost prima mea expoziţie ever, nici nu credeam că se poate. Nu am fost stresat, eram destul de degajat, era un spaţiu alternativ în galeria Die Faerberei.  Au venit prietenii fetei care m-a ajutat să expun, prietenii lui Roxanna Höchsmann, plus cei care frecventau locul respectiv, galeria, aşa că pot spune că a fost destul de lejer pentru mine. Le-am dat şi ţuică, cred că au băut vreo doi litri, i-am făcut praf pe toţi (râde). 

A existat un moment de răscruce, un moment în care ai fost în dubii dacă să te specializezi pe foto sau să te axezi pe film?

Am plecat din Orăştie pentru a veni la facultatea de film, la UNATC, unde am studiat regie. Eu am făcut şcoala de film, dar fotografia mi-e cumva mai apropiată, pentru că se întâmplă mai repede şi o fac singur. Adică eu am un aparat foto, iar aparatul foto e legat chiar de cheia de la casă, aşa că chiar şi atunci când merg să iau pâine fac fotografii. Cumva aşa a venit fotografia, fiind tot timpul concentrat pe film aveam o cameră foto în mână, o ţineam ca pe un caiet de notiţe. Era un fel de a ţine minte

Ce stil preferi să abordezi în fotografie şi cum ai caracteriza în câteva cuvinte „Hometown”?

Fac şi snapshot, fac şi portret, peisaj, uneori le mai şi combin. Cu Hometown sunt mai apropiat de peisaj, e vorba de locurile unde am copilărit. Un spaţiu e o intersecţie tridimensională a unor axe. Spaţiul devine un loc atunci când cineva îl însufleţeşte prin nişte trăiri personale. Practic, eu am fotografiat nişte locuri care înseamnă ceva pentru mine, dar de multe ori vezi oameni. Şi am căutat să fac şi snapshoturi mai street, dacă vrei. 

Te-ai vedea întorcându-te cândva în oraşul tău natal?

Eu am plecat din oraş pentru facultate, alţii au plecat pentru muncă. Ideea e că nimeni nu-şi mai face planuri să se întoarcă. 

Revenind la „Hometown”, practic când ţi-a venit ideea acestui proiect?

Ideea mi-a venit întorcându-mă acasă, după ce plecasem în Bucureşti. Mergi prin oraş şi îţi dai seama că e ceva foarte familiar, dar intangibil, ceva cu care nu mai eşti neapărat interconectat şi eşti mai degrabă un pasager. Eu aşa simt, ştii? De fiecare dată regăsesc oraşul schimbat, nu neapărat în sensul negativ. În acelaşi timp se întâmplă lucruri noi, iar lumea trăieşte şi merge înainte. 

Deci există loc şi pentru o doză de optimism, nu e neapărat totul negru?

Da, clar, eu nu cred că sunt un angoasat atroce. Nu pot spune că e vorba de decadenţă, nu sunt un tristache din ăsta şi nu văd totul în culori sumbre.

„Am vândut şi bere ca să mai adun bani pentru cartea mea”

Ce alte expoziţii îţi trezesc amintiri plăcute?

În Bucureşti am făcut o expoziţie chiar la mine acasă, în timpul campaniei de crowdfunding prin care am adunat bani pentru publicarea volumului „Hometown”. Am făcut expoziţia chiar de Noaptea Albă a Galeriilo. Mi-am umplut frigiderul de bere şi au venit  vecinii, prietenii, dar şi alţi vizitatori pe care nu îi cunoşteam. Am vândut şi bere ca să mai adun bani pentru carte. A venit destul de multă lume, cred că au fost vreo 200 de oameni. Apoi m-au aciuit unii, galeria 12-14 din Viena. Ei au făcut o expoziţie călătoare în mai multe ţări din Europa de Est. Am expus Hometown în Belgrad, Timişoara, Budapesta, Ljubljana şi Zagreb.

Am vorbit de trecut, de prezent, inevitabil ajungem şi la viitor. Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?

Lucrez la un lungmetraj documentar acum, dar e foarte, foarte mult de lucru şi nu ştiu exact când voi termina. Deocamdată nu are niciun nume acest proiect, e încă într-un stadiu incipient. Apoi, voi mai avea o prezentare de carte la Viena, tot cu Hometown, la sfârşitul lunii iunie, organizat de aceeaşi galerie cu care am făcut turul Europei de Est. Apoi, va urma o altă expoziţie în Munchen, tot cu Hometown. Cred că mai merită plimbat acest Hometown şi arătat şi oamenilor.

Dar în oraşul tău natal?

M-am gândit să fac şi la Orăştie o lansare de carte, dar nu ştiu dacă nu e prea aproape de oamenii de acolo. Dar poate că ar merita. 

Unul dintre filmele sale va fi prezentat şi la TIFF

Am înţeles că ai realizat până acum şi trei filme, iar unul dintre ele va rula la TIFF 2018... 

Primul meu film se numeşte Brudina, e făcut în şcoală, e un film studenţesc. Brudina e un cuvânt mai local care e folosit pentru un bac care merge pe un cablu, de pe un mal spre altul al Mureşului. E un cuvânt slav, vine de la brodina, care înseamnă taxă de trecere. E un film mai înspre eseu, e un portret a doi brudari, operatorii de brudina. Apoi e filmul Three, e un scurtmetraj documentar experimental pe care l-am făcut cu doi colegi de la facultate, Andrei Inizian si Robert Braga când am fost într-o rezidenţă scurtă. „Ionaş visează că plouă” e făcut în cadrul workshop-ului Aristoteles, e cel mai recent şi poate fi văzut pe 31 mai, la TIFF, la Centrul Cultural Francez de la ora 22.00 şi pe 1 Iunie la ora 12.00 la Urania.