Profesor islamolog din Cluj - mituri spulberate despre musulmani. Ce sunt, de fapt, Sharia, războiul sfânt şi cele 70 de fecioare care îi aşteaptă în rai

Profesor islamolog din Cluj - mituri spulberate despre musulmani. Ce sunt, de fapt, Sharia, războiul sfânt şi cele 70 de fecioare care îi aşteaptă în rai

Marius Lazăr este unul dintre cei mai importanţi specialişti români în Islam.

Islamologul Marius Lazăr, cadru didactic la UBB Cluj, a explicat, pentru "Adevărul", ce înseamnă să fii musulman, ce este Sharia, cum trăiesc adepţii Islamului şi cât de extremistă şi radicală este această religie. Universitarul clujean a vorbit despre concepte incorect cunoscute în Europa, precum războiul sfânt, cele 70 de virgine care-i aşteaptă pe jihadişti în paradis sau ce înţeleg musulmanii prin „necredincioşi”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Realitatea din teren este foarte diferită de ceea ce este prezentat în mass-media”, este fraza pe care a repetat-o de mai multe ori în timpul interviului Marius Lazăr, cadru didactic lector universitar la Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie contemporană, Facultatea de Istorie-Filosofie, din Universitatea Babeş-Bolyai şi unul dintre puţinii islamologi din România. Şi într-adevăr, cercetătorul clujean nu cunoaşte situaţia din ţările arabe din studiile pe care le-a făcut, ci şi din teren, întrucât a vizitat ţări precum Iran, Egipt – unde s-a aflat chiar când a început „Primăvara Arabă” sau Maroc. Cu câteva zile înainte de interviu s-a întors dintr-o vizită de lucru în Iran, o ţară unde problema terorismului din zonă este luată foarte în serios. 
 

Când sunt întrebaţi dacă ar avea o problemă ca refugiaţii să se mute chiar în oraşul lor, doar 5 din 10 români mai sunt de acord ca imigranţii să vină în România, conform unui sondaj IRES. Ce părere aveţi despre această atitudine. 

Sunt ridicole aceste puncte de vedere.
 

De ce există această frică?

Cred că e o reprezentare indusă mediatic. Cred că omul de rând nu a văzut în viaţa lui un musulman sau un arab. Nu ştie ce e acela. 
 

Pe reţelele de socializare şi în presa au apărut fotografii şi filmuleţe cu musulmani violenţi. Mesajul era următorul: aceştia vor să aducă jihadul, războiul sfânt în Europa, având ca finalitate transformarea continentului într-unul islamic. 

Termenul de război sfânt este atât de prost înţeles în limbajul uzual încât nu are nimic de a face cu  realitatea teologico- juridică formulată în religia musulmană.
 

Este islamul o religie extremistă?

Nu e o religie extremistă, nici vorbă. Ceea ce e specific teologiei musulmane este monoteismul absolut. Orice monoteism este construit pe ideea excelenţei proprii şi a faptului e posesorul exclusiv al adevărului. Iudaismul şi creştinismul au aceeaşi viziune: este contestată validitatea teologică integrală a  altor religii. Diferenţa între acestea şi Islam este că religia musulmană le preia o parte importantă din elemente doctrinare şi le integrează în propria sa dogmatică. În Islam există ideea că profeţii,  începând cu Adam, Noe, Avram, Moise, David şi Isus  sunt profeţi trimişi de acelaşi Dumnezeu. Diferenţa e că în Islam există  încă un profet după Isus, Muhammad, considerat ca fiind ultimul profet. Islamul se consideră drept ultima religie a umanităţii şi deci mesajul din Coran drept expresia integrală a adevărului divin. 

Lazăr a fost în Egipt în perioada în care a început "primăvara arabă".

 

În ce măsură intervine şi toleranţa faţă de alte religii?

Musulmanii sunt, prin dimensiunea universalistă şi integratoare, toleranţi faţă de orice credinţă sau religie monoteistă. Pe de altă parte, trebuie spus că Islamul e un concept generic, precum cel de budism sau creştinism: în interiorul lor există foarte multe diviziuni dogmatice, interpretative, hermeneutice. Islamul e un termen general ce acoperă realităţi teologice, sociologice, politice infinit de complexe, care chiar ele între ele se contestă, există rivalităţi între diferite denominaţiuni musulmane, între sunniţi şi şiiţi de  exemplu. Noi avem o imagine foarte distantă despre realităţile autentice din societăţile musulmane, suntem ca nişte comentatori de fotbal care stau la TV şi dau lecţii fotbaliştilor. 
 

De ce e greşită percepţia care spune că islamul e o religie extremistă, radicală?

Islamul nu e o religie extremistă. Ceea ce putem desemna ca extremiste sunt anumite interpretări radicale ale unor actori care se revendică din anumite teze musulmane. Religia serveşte aici ca un fel de suport mobilizator şi ideologic. Avem de a face mai degrabă cu un fel de ideologizare a Islamului făcută de actorii islamo-politici. Se vorbeşte despre termenul de islamism, care se referă la aspectele militante, politice, combatante ale unor actori – mişcări, grupuri, indivizi, care îşi asumă o identitate musulmană, se revendică de la teme musulmane pentru a se valida şi pentru a căpăta aderenţă, pentru a se legitima. E mult mai fiabil să consideri că proiectul de la care tu te revendici este acela de a construi o societate musulmană, de a lupta împotriva unei puteri politice corupte, cum a fost cazul în Egipt – unde s-a luptat împotriva regimului Mubarak sau în Siria – unde s-a întâmplat acelaşi lucru cu regimul Assad; 
Islamul e confiscat de aceste mişcări extremiste. Acestea construiesc un proiect ideologic, politic, militant instrumentalizând şi reinterpretând teme religioase. De ce? Pentru că religia este o puternică sursă de autoritate în ţările arabe. Islamul permite interpetări foarte multe, temele Islamului sunt infinit de variate. Evident că omul de rând, musulmanul de rând este la fel de paşnic şi de domestic ca orice om din lumea asta. Nu Coranul, nu Hadith (spusele Profetului), nu sistemele juridice, nu Sharia sunt culpabile de faptul că diferiţi indivizi le dau interpretări particulare. Aşa cum nu poţi acuza creştinismul dacă o sectă creştină fundamentalistă asasinează pe cei care nu sunt creştini. 
 

Ce este Sharia?

Sharia e un termen foarte ambiguu şi complex care desemnează întreg setul de valori individuale, colective, familiale, de norme comportamentale – cum să mănânci, cum să te îmbraci, cum să faci sex, cum să faci comerţ şi în plus, norme ce ţin de domeniul juridic. Deci, Sharia nu se reduce la dimensiunea juridică, ci e un întreg set de principii al cărui rol este de a-l face pe credincios cât mai fidel faţă de normele divine. Rolul Shariei este de a sacraliza cât mai complet viaţa individului şi a societăţii. Sharia are două mari aspecte, unul ţine de credinţă şi celălalt de relaţiile individului cu societatea- familie, statut public, stat, sistem juridic. În privinţa sistemului juridic ca atare, există 4 şcoli oficiale în sunnism, care datează din secolul 8-9 şi dăinuie până astăzi. Malekismul (în Magreb), Hanefismul (cel mai permisiv şi mai liberal, a fost adoptat ca ideologie de Imperiul Otoman şi se mai întâlneşte acum în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală), Şafiismul (prezent în Orientul Mijlociu, Golful Persic, Asia de sud-est – Indonezia, India, Pakistan într-o anumită măsură) şi Hanbalismul – care este cel mai tradiţionalist, cel mai conservator şi radical, acest curent încercă să aplice într-o manieră literalistă ceea ce teologii hanbalişti considerau că deduc din Coran. Hanbalismul a dispărut după sec 11-12, din cauză că era foarte radical. Au fost momente în care a fost resuscitat de unii teologi şi jurişti. Cel mai cunoscut dintre ei a trăit în secolul 13-14 - Ibn Taymiyya. El e un fel de guru contemporan al mişcărilor radicale sunnite, al salafismului, pentru că era adeptul unei interpretări rigoriste şi tradiţionaliste a dogmelor sunnite, precum şi marcat de o aversiune pronunţată pentru şiism – în special interpretările heterodoxe, precum cele ale alawiţilor. Hanbalismul a fost resuscitat în secolul al 18-lea odată cu wahhabismul din Arabia Saudită. Singurii care sunt azi adepţii curentului hanbalit sunt wahhabiţii şi mişcările salafiste contemporane ce se revendică de pe linia wahhabită, care sunt peste tot în lume. Statul Islamic este un produs ideologic al salafismului – termenul vine de la denumirea salaf adică strămoş şi înseamnă că societatea, moravurile, viaţa politică trebuie să fie construite într-o raportare cât mai mimetică faţă de ce a fost la începutul Islamului. Problema este: de unde ştim noi cum a fost la începutul Islamului? 

Unde se mai practică aceste viziuni radicale ale islamului? Se mai taie mâinile pentru furt în ţările arabe?

Într-adevăr, codurile juridice, mai ales cele hanbalite, prevedeau pedepsele fizice – adică tăierea mâinii pentru furt, lapidarea sau biciuirea pentru adulter. Existau pedepse pentru culpe inclusiv morale. În logica unei interpretări rigoriste şi literaliste a textului coranic, adulterul e o culpă ce afectează ordinea şi sănătatea comunităţii şi de aceea comunitatea are responsabilitatea de a-l pedepsi pe vinovat. Aceste pedepse corporale se mai practică în Arabia Saudită, care încearcă să fie fidelă faţă de o logică hanbalită, dar în celelalte ţări musulmane, hudud (pedepsele corporale pentru diferite crime precum adulterul, furtul, denunţarea Islamului etc-nr) nu s-au mai aplicat. Era aberant să se aplice, unde s-ar fi ajuns dacă trebuia să taie mâinile tuturor celor care fură? Sistemul juridic tradiţional musulman era diferit de cel european, judecătorul – cadiul avea libertatea de a lua decizii personale respectând spiritul nu neaparat litera legii. Nu era obligat să reproducă mimetic o decizie a înaintaşilor. Trebuia să decidă în funcţie de propria conştiinţă. Sistemul juridic era unul canonic, adică religios. Funcţia de cadiu era foarte respectată, ordinea juridică era independentă de cea politică.
 
Statul Islamic trăieşte într-o utopie a reconstrucţiei unui sistem care să reproducă ce consideră ei că este islamul autentic. De aici foarte multe teme simbolice, cum ar fi ideea proclamării califatului. Statul Islamic încearcă să impună o guvernanţă foarte radicală care nu are de a face nimic cu realitatea guvernanţelor musulmane istorice, care au fost de-a lungul secolelor în statele musulmane.
 

Cum priveşte musulmanul obişnuit aceste idei?

Genul acesta de propagandă pe care o livrează Statul Islamic se adresează celor care nu au o cultură teologică, nu au o cultură istorică, de asta au foarte mare aderenţă în exteriorul lumii arabe. De aceea şi obsesia aceasta cu militanţii europeni ce se duc spre Statul Islamic din Franţa, Belgia, Anglia.Tinerii aceia sunt produsul unei deculturalizări în raport cu adevăratele valori religioase, culturale şi comportamentale musulmane. Ei nu mai au o cultură islamică autentică, mai ales generaţiile născute în Occident, rupte de originile şi influenţa mediului musulman tradiţional din ţările de provenienţă ale părinţilor lor. La fel, mulţi dintre tinerii din Maroc, Algeria, Tunisia, care au 20 şi ceva de ani, captaţi de mesajele islamiste radicale, provin din mari centre urbane şi sunt produsul unor culturi oficiale în mare măsură marcate de secularism. Pentru ei, integrarea grupărilor radicale, precum Statul Islamic sau numeroasele mişcări salafiste din Maghreb sau Orientul Mijlociu e percepută ca o regăsire identitară – ei îşi asumă un model nou de conduită musulmană, dar nu într-o manieră tradiţională, pentru că societăţile musulmane din Maghreb şi Orientul Mijlociu au realităţi culturale, comportamentale total diferite faţă de aceste idei radicale, dezvoltate de ideologi şi militanţi islamişti. Anul trecut am fost în Maroc şi povesteam cu un prieten, musulman, despre Statul Islamic. << Statul Islamic nu are nimic musulman, ci e o creaţie a americanilor>>, mi-a spus el – şi aceasta e o percepţie foarte largă a „străzii arabe”, adică a populaţiei de rând. 

Care sunt valorile de bază ale musulmanilor?

În afara de religie, între musulmanul obişnuit şi noi nu sunt diferenţe majore.
 
Deci nu sunt pregătiţi să-şi pună bombe pe ei şi să moară pentru „războiul sfânt”?
 
Astea sunt patologii, sunt cazuri paroxistice şi cei care le asumă sunt, adesea, sunt la interferenţa între devianţe psihiatrice şi traume generate de situaţii foarte tragice, care provoacă crize interioare; aceste persoane sunt uneori îndoctrinate şi manipulate de lideri religioşi sau politici radicali sau chiar de diferite instanţe ale unor state. 
 
Există această credinţă că musulmanii trebuie să convertească sau să omoare pe cei care nu sunt de aceeaşi religie?
 
Nu, nici vorbă. Islamul autentic e o victimă la ora actuală, musulmanii văd lucrul acesta şi de aceea li se pare neverosimil ca un musulman autentic să facă asemenea aberaţii. Musulmanilor li se pare în totală ruptură faţă de valorile lor reale ceea ce propun şi pun în practică grupări radicale, precum Statului Islamic sau al-Qaeda, care numără simpatizanţi şi adepţi doar în rândul unor medii contestatare şi extremiste. 
 

Cum e cu cele 70 de fecioare care îi aşteaptă în paradis pe cei ce mor în jihad?

Tema cu paradisul a primit nenumărate interpretări. Termenul 70, pentru cine nu ştie are impresia că e vorba de cifra 70, dar în cultura arabă 70 desemnează o multiplicitate nedefinită, este un simbol al plenitudinii. Cultura musulmană sacralizează şi îl acceptă pe om în integralitatea lui. Nu e o cultură a ascezei. Antropologia musulmană spune că aici pe pământ condiţia naturală a omului trebuie asumată integral, în măsura în care este controlată şi supusă normelor divine expuse de Coran şi formalizate în ceea ce se numeşte Sharia. Aceasta explică, de exemplu, restricţiile şi regulile alimentare, faptul că animalele trebuie tăiate într-un anumit fel, etc. E o etică a comportamentului social, individual, familial, sexual, care trebuie asumată respectând principiile Islamului. Asta statuează Sharia – ceea ce este interzis şi ceea ce este permis unui musulman. Viaţa unui musulman autentic e naturală, are o dimensiune domestică implicită şi asumată.
El îşi sanctifică viaţa prin anumite gesturi, cum facem noi cruce, ei spun <<În numele lui Allah>>. Viaţa musulmanului e centrată pe încercarea de a conştientiza cât mai mult prezenţa divinului. El trebuie să-şi structureze viaţa în raport cu norma divină, de aceea şi necesitatea de a-şi face rugăciunile de 5 ori pe zi. Rugăciunea e o ruptură din ordinea vieţii de aici şi un contact cu divinul. Pietatea defineşte ethosul musulman, impulsul de a-şi dedica viaţa cât mai eficient pe calea lui Dumnezeu. 


Cum este privită relaţia cu celelalte religii?

Depinde de ce religii vorbim. Dacă e vorba despre „religiile Cărţii” adică creştini, evrei, zoroastrieni într-o anumită măsură, sabeeni într-o anumită măsură (o sectă din sudul Irakului), aceştia sunt acceptaţi. Ei acceptă religiile monoteiste, dar obsesia lor, aversiunea cvasi-absolută este în raport cu religiile politeiste. Apare într-adevăr în Coran îndemnul <ucideţi-i pe necredincioşi>, dar este înţeles greşit. Necredincioşi nu înseamnă evrei sau creştini, ci politeişti. Suprema oroare pentru musulmani este politeismul. Fundamentul Islamului este ideea unicităţii absolute a lui Dumnezeu. Pentru musulmani, Dumnezeul creştinilor este acelaşi cu al lor, e o singură divinitate. Acelaşi Dumnezeu i-a trimis pe Isus, pe Moise, pe Muhammad. Ei acceptă o bună parte din dogmatica creştină, acceptă şi interpretează în felul lor personajele biblice, de exemplu, pe fecioara Maria, pe Isus.  
 
Isus a adus o mare schimbare faţă de Vechiul Testament, să întorci şi celălalt obraz. Cum privesc musulmanii aceast îndemn creştin?
Etica lor nu valorifică aşa de mult ideea aceasta a validităţii cvasi-absolute a celuilalt. Ei pun accentul foarte mult pe solidaritatea comunitară. Că în realitate această solidaritate musulmană nu există este generată de natură umană cu slăbiciunile sale dar ea rămâne un deziderat central al ethosului musulman. În Islam există un set de principii şi norme bune, la fel ca în creştinism. Este aberant să credem că este o religie care proclamă fundamental: <....>.

 

Este adevărat că pentru islamişti nu este considerat un păcat să omori un necredincios?

Nu e adevărat. Există mari diferenţe între ce a fost acum 1500 ani şi ce există acum. Orice religie îşi adaptează şi reinterpretează mesajul. Dacă nu-l adaptezi rămâi ceea ce se numeşte un fundamentalist, adică cel ce rămâne ataşat de o interpretare pur literalistă şi atemporală a Bibliei, a Coranului, a Torei etc. Fundamentalism există în orice religie. Orice mesaj religios trebuie adaptat, reinterpretat permanent pentru că fiecare epocă este diferită. Statul Islamic încearcă să construiască un model ficţional, o utopie care nu a existat niciodată. Califatul pe care vor să-l creeze e o utopie. Să încerci în secolul 21 construirea unei structuri în funcţie de ceea ce-ţi reprezinţi că ar fi fost ea acum că a existat acum 1.500 de ani e o aberaţie. Utopia aceasta islamistă e prezentă la foarte multe mişcări islamice din sec 20: la Fraţii musulmani când au apărut în Egipt; în Iranul revoluţionar pe vremea lui Khomeini, care a încercat să implementeze un model de societate musulmană perfectă; Pakistanul a impus în anii 80 Sharia ca lege în stat; talibanii din Afganistan, care erau inculţi din punct de vedere teologic au proclamat un emirat musulman. Sunt foarte multe utopii islamiste, adică modele ideale de comportament individual şi colectiv, de norme sociale, economice, politice, juridice deduse prin reinterpretări ideologizate a ceea ce cred ei că a fost societatea islamică la începuturile sale. Arabia Saudită e un model funcţional azi de societate fundamentată pe principii musulmane. Asta nu înseamnă că nu sunt moderni în ceea ce priveşte tehnologia. Dimensiunea islamică e asumată în ceea ce priveşte ordinea culturală, politică, socială, dar nu este repulsivă faţă de inovaţiile tehnico-ştiinţifice moderne. 
 

Cine achiesează la aceste idei?

Sunt multe categorii de persoane. De exemplu, în Algeria, care a apărut ca stat în 1962 – după 8 ani de război împotriva francezilor. Elitele ce au dus lupta de independenţă s-au erijat în noii conducători ai statului. Algeria a avut avantajul că avea foarte mult petrol. Elitele ajunse la putere după independenţă au construit un sistem unipartinic, un model dirijist bazat pe principiul statului-providenţă, socialist. La sfârşitul anilor 80, eşecurile economice, dictatura, controlul asupra populaţiei, corupţia au determinat agravarea problemelor sociale şi deci creşterea contestărilor. Mare parte a populaţiei era săracă, mediile intelectuale, educate nu aveau resurse pentru a primi recunoşterea pe măsura pregătiri. Atunci au existat două dinamici – de contestare socială a regimului şi, simultan, un proces de reîntoarcere spre Islam, dar nu cel tradiţionalist, ci unul militant, politic, combatant. Apare astfel Frontul Isamic al Salvării care câştigă alegerile libere organizate la presiunile din exterior asupra regimului algerian. Atunci, armata a anulat alegerile şi au scos Frontul în ilegalitate. Anumite aripi ale Frontului au basculat spre radicalism.Astfel a izbucnit un război civil care a ţinut 8-9 ani şi au fost peste 200.000 de morţi. În cazul acesta, actorii atraşi de mişcările radicale islamiste au fost în special din mediile sărace, educate dar paupere, care nu au avut posibilitatea să se bucure de beneficiile statului-providenţă. O mare parte dintre ei au fost atraşi de modelul islamist, care presupunea reîntoarcerea la o etică musulmană şi o economie bazată pe principii musulmane, care propunea un model de repartiţie echitabilă a bunurilor, asemănător cu sistemul socialist. Mişcările islamiste se propun ca o soluţie în raport cu problemele pe care le generează condiţia statului – naţiune modern. 

Există opinii care susţin că musulmanii sunt incompatibili cu democraţia. 

Nu există musulmani. Conceptul de musulman folosit generic e o aberaţie. E o categorie identitară foarte vagă. Nu e adevărat că nu ar vrea democraţie. Toţi vor democraţie. Am fost Egipt – am stat 7 luni şi înainte şi după revoluţie. Oamenii vor democraţie pentru că în ţările musulmane au fost regimuri dictatoriale care confiscă puterea politică, resursele economice, controlează societatea prin sisteme de represiune. De aici şi emergenţa unor modele identitare, sociopolitice alternative, fundamentate pe interpretări particulare ale normelor şi a valorilor musulmane, şi care sunt văzute, de o parte din populaţie, drept soluţii mult mai autentice şi mai dezirabile decât sistemele sociopolitice şi ideologiile dezvoltate în regiune, după model occidental. Noile ideologii islamiste sunt bazate în foarte mare măsură pe ideea egalităţii şi a echităţii. Tema dreptăţii sociale e fundamentală în Islam. De aici şi un imperativ, unul dintre stâlpii Islamului, zakat-ul, care presupune să dai o parte din beneficiile tale, 2,5 %, pentru orfani, văduve, victime de război, etc. Islamul ca set de vlaori e un model mobilizator foarte influent în Orientul Mijlociu şi în zonele musulmane, asta îl face foarte uşor de a fi confiscat de diferiţi actori. State laice precum Egipt, Siria, Irak, inclusiv actori politici, au conştientizat influenţa socială a valorilor musulmane şi au încercat să le folosească în interes propriu. Mişcările radicale se revendică de la Islam pentru că valorile musulmane au o influenţă foarte mare asupra credinciosului de rând. Cum încerci să manipulezi pe cineva? Folosindu-te de ideile şi credinţele pe care le are. Nu Islamul ca set valori e culpabil de nenorocirile ce se întâmplă, ci modul în care indivizii interpretează în folos propriu ce spune Islamul. Orice carte sacră, cum este Coranul de exemplu, poate fi interpetat în foarte multe forme şi Coranul s-a pretat şi se pretează însă la hermeneutici nenumărate, de la cele mistice până la cele radicale. 

Mai există poligamie în lumea musulmană?

Ethosul musulman tradiţional, mai ales în mediile populare, mai puţin astăzi în cele cosmopolite şi secularizate, pune foarte mult accent pe ideea de castitate premaritală. Pentru un tânăr, singura şansă să acceadă la o relaţie apropiată cu o fată este să se căsătorească. Ocaziile prealabile nu prea sunt. Fetele ştiu foarte bine această situaţie şi sunt foarte pragmatice. Dota pe care trebuie să o plătească mirele se face prin negociere. Cu cât domnişoara are mai multe virtuţi, intelectuale, sociale, e din familie bună, cu atât preţul creşte. Această situaţie duce la acumularea de frustări. Tinerii nu pot să se căsătorească dacă nu au bani. Sunt unii care lucrează ani de zile doar ca să se poată căsători. Dinamica de cuplu e mult mai complicată ca la noi. Dacă există o obsesie unde se vede cât de importantă e tradiţia şi valorile musulmane în raport cu cuplul aceasta este condiţia femeii. Au rămas câteva state musulmane unde se acceptă poligamia – Arabia Saudită, Iran, dar pentru asta trebuie să ai foarte mulţi bani
 

Carte de vizită 

 
Carte de vizită Marius Lazăr este lector universitar la Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie contemporană, la Facultatea de Istorie-Filosofie, din Universitatea Babeş-Bolyai şi unul dintre puţinii islamologi din România. Lazăr Marius are un doctorat în Relaţii Internaţionale la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi este doctorand la „Institut Français de Géopolitique” din cadrul , Université Paris 8 (Franţa) unde lucrează pe problematica şiismului irakian. A fost în mai multe stagii de cercetare în Franţa, Egipt, Maroc şi Iran. El ţine cursuri de Istoria şi geopolitica Orientului Mijlociu contemporan, Istoria şi geopolitica Caucazului şi a Asiei Centrale şi de Sud, Relaţii Internaţionale în secolele XX-XXI. 
 
 
Vă mai recomandăm:

 

citeste totul despre: