Povestea mexicanului care a făcut din Cluj capitala românească a fotbalului american: „Îmi place aici fiindcă te simţi în siguranţă pe stradă“

Rafael Ruiz (44 de ani) s-a stabilit la Cluj-Napoca încă de acum 14 ani, iar în 2010 a înfiinţat echipa de fotbal american Cluj Crusaders, cu care a câştigat patru campionate în ultimii opt ani, din postura de antrenor şi preşedinte de club.

Fost jucător şi antrenor de fotbal american în capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, Rafael Ruiz (44 de ani) a decis să se mute în România după ce a cunoscut-o pe actuala sa soţie. Se întâmpla în 2002, iar mexicanul trăia la Bergen, în Norvegia, unde deţinea un post de radio împreună cu un prieten.

„Îmi place că aici te simţi în siguranţă pe stradă“

„Am cunoscut-o pe soţia mea în Norvegia, la un eveniment pe care l-am organizat chiar noi. A fost dragoste la prima vedere. Un timp am locuit împreună în Norvegia, după care ne-am mutat într-o primă fază la Mexic, unde am şi făcut nunta. Apoi, în urmă cu aproape 15 ani, am decis să venim în România. Soţia mea este româncă, e originară din Tecuci, dar şi-a făcut studiile la Cluj, Geografie şi Filologie“, îşi începe Rafael povestea.

S-a acomodat repede la Cluj şi spune că a făcut alegerea corectă atunci când s-a mutat aici. Ca IT-ist, specialist în securitatea datelor, câştigă foarte bine. Rafael Ruiz colaborează cu o companie din Mexic, dar şi-a deschis şi propria firmă. 

„Îmi place viaţa aici, Clujul e un oraş foarte frumos, iar nivelul de trai e ridicat aici faţă de restul României. Plus că în Cluj avem tot ce ne trebuie: cultură, evenimente, sport. Îmi place că aici te simţi în siguranţă pe stradă, poţi ieşi liniştit cu copiii, îi poţi lăsa în parc să se joace, nu sunt probleme. Ăsta e şi motivul pentru care am ales să ne stabilim în Cluj. În Mexic nu este aşa“, subliniază Rafael.

Verile toride din Cluj-Napoca 

Există un singur impediment pentru Rafael Ruiz la Cluj-Napoca şi acela este căldura, însă nu-i pune probleme serioase. Surprinzător, Rafael spune că verile din Cluj sunt mai calde decât cele din Ciudad de Mexico. Plus că uneori simte că-i lipsesc prietenii şi familia din Mexic. 

„Aici am trăit cele mai calde veri. În Ciudad de Mexico nu e aşa de cald, oraşul e situat într-o vale. Cel mai cald e în mai şi în iunie, când temperaturile ajung undeva la 30 de grade. Dar în nord sau în sud se ajunge lejer la peste 40 de grade. Iarna, în Ciudad de Mexico sunt cam 18 grade în timpul zilei, dar noaptea scad temperaturile şi pot ajunge la 0 grade. Acolo nu avem centrale termice şi nici încălzire centralizată. Dar uneori mi-e dor de Mexic. Îmi lipsesc prietenii, familia. Un singur prieten a reuşit să vină în vizită la mine, în România. E mai greu pentru ei, au şi ei serviciu, au familie.“ 

Nu suportă ciorba de burtă

Cel mai uşor i-a fost să se obişnuiască cu mâncarea românească. Singura piedică e ciorba de burtă, pe care o detestă. „Acasă la noi se mănâncă de obicei cam de toate, dar mai ales mâncare românească şi mexicană. Mama îmi trimite pachete din Mexic. De exemplu, îmi trimite chili. Eu fac sosurile, sunt expert în asta. Făină de porumb mai găsesc şi în România. Îmi plac micii, sarmalele, fripturile, doar ciorba de burtă nu-mi place“, spune sud-americanul.

Altfel, Rafael consideră că viaţa în Mexic nu e foarte diferită de cea din România, iar condiţiile economice sunt asemănătoare. „Sigur că depinde foarte mult şi de zonă. Eu sunt din capitală, din Ciudad de Mexico, iar acolo salariile sunt peste restul ţării şi sunt peste cele din România, dar în celelalte zone sunt mai mici. Şi în Mexic e exact ca în România, în oraşele importante se trăieşte ceva mai bine decât în rest. În schimb, în Ciudad de Mexico viaţa e foarte stresantă. E un oraş imens, cu 25 de milioane de oameni. Şi acesta e unul dintre motivele pentru care am ales să stăm în România“, completează el.

Are însă şi o nelămurire: „Aici se face multă politică, iar scandalurile se ţin mereu lanţ. Nu spun că în Mexic lucrurile ar sta perfect, există şi acolo destule probleme, dar n-am văzut încrâncenarea asta în politică. Şi nici politicieni care să-şi voteze legi ca să nu ajungă în puşcărie. Asta e umbra care planează asupra României şi e cauzată de politicieni“, punctează tânărul.

Echipa lui Rafael, numărul unu în campionat

Fost jucător de fotbal american şi antrenor la Ciudad de Mexico, Rafael şi-a dorit să-şi continue această activitate şi în România. Nu ştia, însă, că şi aici existau deja câteva echipe de fotbal american, e drept, la nivel de amatori. Iar ziua în care a făcut această descoperire a fost ca o mică sărbătoare pentru el.

„Îmi plimbam fetiţa, pe Maya, într-un parc din Cluj şi am avut surpriza să văd câţiva băieţi care jucau fotbal american. Aveau şi echipament, se implicau. Bineînţeles că m-am dus direct la ei şi am intrat în vorbă. Le-am zis că am experienţă în sportul ăsta, le-am spus că am experienţă şi în powerlifting şi că îi pot ajuta şi cu pregătirea fizică. Apoi am aflat că nu există niciun club de fotbal american, că nu există săli şi terenuri pentru sportul ăsta şi am decis să mă implic. Am vorbit cu băieţii, am discutat mult şi ne-am hotărât să începem totul de la zero, să facem un club, o asociaţie sportivă ca să fie totul legal. Asta se întâmpla în februarie, iar câteva luni mai târziu, prin iunie sau iulie, deja reuşisem să înfiinţăm clubul“, se mândreşte sud-americanul.

Cluj Crusaders a câştigat ultimul titlu naţional chiar în acest an. FOTO: Rafael Ruiz

La scurt timp, echipa pe care a numit-o Cluj Crusaders s-a înscris în campionatul de fotbal american al României, competiţie pe care o domină. Cu Rafael în dubla postură de antrenor şi preşedinte de club, Crusaders a câştigat patru din ultimele opt ediţii de campionat, de fiecare dată câte două consecutive. Asta s-a întâmplat prima dată în 2012 şi 2013, iar apoi în 2017 şi 2018. În acest an, echipa din Cluj a trecut în finala campionatului de Bucharest Rebels cu 10-0.

Jucătorii nu primesc salarii şi plătesc cotizaţii

Cum fotbalul american este un sport nu tocmai popular în România, clubul condus de IT-istul mexican se luptă să supravieţuiască. Jucătorii nu numai că nu primesc salarii, dar plătesc în fiecare lună o taxă de 50 de lei, asta pentru ca echipa să supravieţuiască. 

„Clubul l-am înfiinţat împreună cu Alex Bradea şi Andrei Antonescu. Ne antrenăm în Parcul Gheorgheni, acolo unde ne-am şi născut. Jucăm în Parcul Babeş, plătim chirie normală pe terenul de rugby. Avem o cotizaţie pentru jucători şi supravieţuim mai mult din donaţii. Practic, ne ajută să trăim faptul că mulţi oameni direcţionează cei 2% din salariu spre noi“, completează Rafael Ruiz.

O situaţie complicată

Situaţia de la Cluj nu este una singulară. Fotbalul american a fost recunoscut în România abia în 2012, iar lucrurile sunt complicate. În prezent, există 12 cluburi de fotbal american în ţară, dar acestea supravieţuiesc destul de greu. 

Şi pentru ca situaţia să fie şi mai ciudată, lucrurile nu sunt deloc clare nici la nivelul Federaţiei Europene de Fotbal American şi nici în ce priveşte Federaţia Internaţională. 

„Sunt probleme cu Federaţia Internaţională, care se restructurează. Federaţia Europeană a încercat să preia controlul asupra Federaţiei Internaţionale. Totul a pornit de la Federaţia Germană, care deţinea controlul. Cazul a ajuns şi în Tribunalul Internaţional. Sperăm ca lucrurile să reintre în făgaşul lor normal de-acum“, a încheiat sud-americanul.