Peripeţiile lui Johann Strauss fiul în Transilvania. Cum a ajuns regele valsului de pe „Valurile Dunării” pe malul Someşului
0Johann Strauss-fiul, supranumit „regele valsului”, compozitor al celebrului vals „Dunărea albastră”, a ajuns la mijloc de secol XIX şi pe malul Someşului, în cadrul unui turneu în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Deşi avea doar 22 de ani, concertul său de la Cluj a entuziasmat „cetatea”, care cu un an înainte se desfătase cu cel mai mare pianist al acelor vremuri, Franz Liszt.
„Concertele şi spectacolele muzicale au însemnat pentru clujeni adevărate sărbători, cu amintirea cărora trăiau un lung şir de săptămâni sau chiar luni. Lumea le comenta, le analiza, evoca fiecare amănunt, descoperea retrospectiv detalii rămase nesesizate cu ocazia evenimentelor. Aşa s-a întâmplat nu numai cu venirea lui Liszt, ci un an mai târziu şi cu tânărul Johann Strauss, care s-a bucurat de o largă participare la concertele lui”, scrie compozitorul şi scriitorul Geroge Sbârcea, în cartea sa „Oraşele muzicii”, apărută în 1988 la editura Ion Creangă.
Dacă despre concertele lui Franz Liszt din 1846 de la Cluj, dar şi din restul Transilvaniei, Munteniei şi Moldovei, se găsesc suficiente date, cu privire la periplul pe meleaguri româneşti al unui nume cel puţin la fel de cunoscut, Johann Strauss-fiul (FOTO YouTube), informaţiile sunt mai sărace. Menţiunile se opresc la a semnala faptul că „regele valsului” a efectuat în 1847 primul lui turneu în Ungaria, Boemia şi Transilvania, ajungând şi în Ţara Românească şi Moldova. Itinerariul său a inclus oraşele Cluj, Sibiu, Arad, Lugoj, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Bucureşti, în ultimele două urmând să revină în 1848, anul revoluţiilor europene.
Spre deosebire de Liszt, care sosea la Cluj la 35 de ani, în culmea succesului, care declanşase o adevărată „Lisztomanie” în Europa, Strauss-fiul avea doar 22 de ani când a efectuat, în 1847, turneul amintit. Violonist, dirijor şi compozitor, Strauss abia se împăcase în acelaşi an cu tatăl său, care s-a opus mult timp carierei sale muzicale.
Violonistul Johann Strauss II la Cluj
Compozitorul şi muzicologul George Sbârcea, autor şi traducător a circa 80 de lucrări pe teme muzicale, oferă o serie de amănunte cu privire la concertul lui Strauss din Cluj, din 1847: „Înghesuiţi câte doi pe un loc, spectatorii au cunoscut cu acel prilej beţia valsului vienez şi vraja artei lui Strauss-fiul; faima lui nu ajunsese încă până la Cluj, dar toţi ştiau ce este valsul. Impresarii îi oferiseră tânărului maestru un turneu la Berlin, Paris şi Londra, el optase însă pentru o serie de concerte în răsăritul continentului, probabil fiindcă nu vroia să îşi concureze părintele, cu care abia se împăcase după o ruptură familială de lungă durată”, scrie George Sbârcea.
Trebuie menţionat că Johann Strauss II avea să compună valsurile sale cele mai cunoscute abia peste mai bine de 15 ani, „Dunărea albastră” (1863), „Viaţă de artist” (1867), „Sânge vienez” (1873). Totuşi, chiar şi la vremea sosirii sale la Cluj, tânărul muzician, care interpreta la vioară, compusese deja polci, mazurci, în orchestra pe care o înfiinţase în 1844, respectiv în cea de-a doua Orchestră municipală a Vienei, asumându-şi concurenţa cu tatăl său.
Vroiau ca reprezentaţia să nu se mai termine
„Cu invenţia sa melodică, cu nesecata fantezie ritmică a polcilor, valsurilor şi galopurilor proprii, dar îndeosebi prin arta sa violonistică, Strauss a cucerit publicul. Datorită tonului viorii, valsul – care subjugase jumătate de glob către mijlocul veacului trecut – i-a fermecat şi pe clujeni”, notează autorul „Oraşelor muzicii”.
Un martor al reprezentaţiei scria cu entuaziam, potrivit lui George Sbârcea „’Singure spătarele scaunelor ştiu ce agitaţiune au deşteptat în publicul nostru valsurile şi polcile domnului capelmaistru Johann Strauss-junior, ca şi compoziţiunile de concert pe care ni le-a prezentat cu o artă fără cusur’, scria el. În încheierea cronicii sale, el mărturisea că publicul s-a temut tot timpul cât a durat această muzică seducătoare că ea ar putea să ia prea curând sfârşit, iar vraja, pe care toţi o doreau să se prelungească dincolo de orice închipuire, se va destrăma înainte de vreme”, conchide compozitorul.
Gusturi confuze
Ascultarea unor muzicieni de renume a modelat gustul clujenilor în materie de muzică şi i-a racordat la pulsul scenei muzicale internaţionale. Cu toate acestea, aprecierea de către public a prestaţiilor muzicale era extrem de subiectivă: „Interesul pentru muzică al clujenilor s-a datorat mult timp unei stări de spirit confuze, dominate de dorinţa de a ţine pas cu dezvoltarea vieţii artistice din oraşele mari ale Apusului. Se naviga încă fără busolă pe tărâm muzical. Liszt, Strauss, opera şi opereta prrezentate de trupe ambulante erau primite cu aceeaşi însufleţire, de parcă ar fi fost de egală valoare”, sintetizează George Sbârcea.
A compus 150 de valsuri
Supranumit „Regele valsului” Johann Strauss-fiul (1825 – 1899) este considerat unul din cei mai cunoscuţi compozitori, contribuţiile sale din gama unor genuri muzicale dansante, precum valsul, polca, mazurca, galopul, fiind vârfuri ale genurilor respective. Fiu al lui Johann Strauss, a fost aclamat ca violonist şi dirijor, dar s-a dedicat din tinereţe şi compoziţiei. În 1863 a fost numit director al balurilor Curţii imperiale. A compus în total circa 150 de valsuri, cel mai cunoscut fiind "Dunărea albastră" (1867), lucrare cu o puternică priză la public şi astăzi. Alte titluri cunoscute sunt "Viaţă de artist" (1867), "Vin, femei şi cântece" (1869), "Sânge vienez" (1873), "Vocile primăverii" (1883), "Valsul împăratului" (1889). A compus şi 15 operete, „Liliacul” (1874) fiind cea mai renumită. Câteva din compoziţiile sale pot fi auzite anual, la concertul de Anul Nou al Filarmonicii de Stat din Viena. Johann Strauss-fiul a murit în 1899, de pneumonie, fiind înmormântat lângă compozitorii Franz Schubert şi Johannes Brahms, cel din urmă findu-i un prieten apropiat.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
