Pedeapsa lui Călin Stoia la închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă,menţinută de Curtea de Apel Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pedeapsa la doi ani de închisoare cu suspendare a omului de afaceri Călin Stoia în dosarul de trafic de influenţă, judecat separat de cel în care el este inculpat pentru corupţie împreună cu fostul primar din Cluj Sorin Apostu, a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, care a respins apelurile făcute

 Expertul asistent în relaţii publice al Curţii de Apel Cluj, Adrian Dănilă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că instanţa a respins apelurile înaintate de Călin Stoia şi de procurorii DNA împotriva unei sentinţe a Tribunalului Cluj, care îl condamnase pe Stoia la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă.

Apelurile au fost respinse ca nefondate, astfel că s-a menţinut sentinţa Tribunalului.

Avocatul lui Stoia, Sergiu Bogdan, a declarat că va ataca decizia Curţii de Apel Cluj, recursul urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În decembrie 2011, procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe Călin Stoia, cercetat în cauza în care este acuzat şi primarul Sorin Apostu, într-un alt dosar, după ce ar fi promis unor persoane că va interveni pe lângă funcţionari publici din Guvern pentru alocarea de bani prin HG pentru o comună vâlceană.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj l-au trimis în judecată pe Călin Stoia în acest dosar în care a fost acuzat de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii stabilit că, în 28 august 2011, Călin Stoia a lăsat să se creadă faţă de un denunţător că are influenţă, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcţionari publici cu atribuţii de decizie în cadrul Guvernului pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei Ioneşti, judeţul Vâlcea. Suma ar fi fost provenită din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2011.

Demersul denunţătorului s-a realizat în numele reprezentanţilor unei societăţi comerciale care erau interesate în decontarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri comunale efectuate în perioada 2008 - 2009.

Călin Stoia i-a comunicat denunţătorului că va interveni doar dacă persoanele care urmau să facă demersuri pe lângă funcţionarii publici în cauză vor primi 100.000 de euro, adică 10% din valoarea totală a sumei solicitate.

Cu toate acestea, Primăria comunei Ioneşti nu a primit în anii 2010 şi 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Cluj.

În iulie 2012, omul de afaceri Călin Stoia a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare, în acest dosar, sentinţa nefiind definitivă.

Sorin Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia au fost arestaţi preventiv în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj.

În decembrie 2011, DNA anunţa că i-a trimis în judecată pe soţii Apostu, pe omul de afaceri Călin Mihai Stoia şi pe denunţătorul Aspazia Droniuc, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător şi indisponibilizarea sumelor de 145.000 lei şi 10.000 de euro aparţinând inculpatului Apostu Sorin, precum şi a sumei de 358.326,93 lei aparţinând inculpatei Apostu Monica Undina.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale), complicitate la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (21 acte materiale), instigare la spălare de bani în formă continuată (23 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (23 acte materiale) şi primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Călin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Vereş SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru dare de mită în formă continuată (18 acte materiale), participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată (19 acte materiale), participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (19 acte materiale).

Călin Mihai Stoia a părăsit, în 14 aprilie 2012, Penitenciarul din Târgu Mureş, ca urmare a deciziei de punere a sa în libertate, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a primit atunci interdicţia de a părăsi ţara.

Dosarul în care Stoia este judecat împreună cu Apostu se află pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.

Mai puteţi citi:

Călin Stoia cere instanţei permis să părăsească ţara să-şi ajute soţia să obţină cetăţenia austriacă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite