Pastorala episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla: “Suntem cu adevărat liberi, în pofida presiunii exterioare a lumii, modei sau mass-mediei”
0
PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, le vorbeşte credincioşilor în pastorala de Paşte de anul acesta despre libertate, alegeri şi consecinţele lor.
“Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor şi de Dumnezeu iubitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători, precum şi tuturor celor ce împărtăşesc credinţa noastră, binecuvântare arhierească şi salutarea creştinească: «Hristos a Înviat!»
«Fraţilor vă aduc aminte Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, prin care sunteţi şi mântuiţi, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi după Scripturi şi că S-a arătat lui Chefa, iar apoi celor doisprezece» (cf. 1Cor 15,1-5).
Iubiţi credincioşi,
Sfânta şi luminata zi a măritei şi mântuitoarei sărbători a Învierii din morţi a Domnului nostru Isus Hristos constituie pentru noi, creştinii, fundamentul credinţei noastre.
Sf. apostol Pavel scrie Corintenilor despre vestea cea bună a Învierii Domnului, pe care şi el a primit-o cu credinţă şi le-a transmis-o mai departe şi lor spre mântuire.
"Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră», iar apoi, Sf. Pavel continuă, reafirmând cu tărie adevărul central al credinţei noastre: «dar acum Hristos a înviat din morţi fiind începutul învierii celor adormiţi» (cf. 1Cor 15,14.20).
A primi harul credinţei presupune ascultarea credinţei, trăirea credinţei şi mărturisirea credinţei. Prin urmare, transmiterea credinţei presupune, mai întâi, acceptarea liberă şi asumarea ei la nivelul vieţii personale.
Credinţa, aşa cum ne învaţă Biserica noastră catolică, «este asentimentul liber faţă de adevărurile revelate de Dumnezeu» (cf. CBC 150).
În «Anul Credinţei», decretat de către Papa Benedict al XVI-lea (acum emerit), şi continuat de către Sf. Părinte Papa Francisc, ni se propune să medităm asupra identităţii noastre creştine. Vom porni de la formula tradiţională alcătuită de Biserică de-a lungul veacurilor: Simbolul credinţei. Concret, de la nucleul de forţă al credinţei noastre: patima mântuitoare şi învierea Domnului, aşa cum recităm în Crez: «S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi».
Ce înseamnă pentru noi, astăzi, a alege liber să credem în acest adevăr fundamental al credinţei?
Să privim exemplul mărturisitorilor Bisericii noastre. În volumul autobiografic «Lanţuri şi teroare», episcopul Ioan Ploscaru răspunde ferm anchetatorului, care îl întrebase, ironic, dacă nu s-a săturat de închisoare: «Cel mai mare bun al omului, după Dumnezeu, mântuirea sufletului şi credinţă, este libertatea. Şi eu, ca orice fiinţă de pe lume, o doresc. (…) Dacă totuşi nu accept condiţiile Dvs. de a fi pus în libertate, veţi înţelege că am ceva care preţuieşte mai mult decât viaţa: Credinţa în Dumnezeu!».
Libertatea noastră este în directă legătură cu iubirea şi încrederea filială pe care o avem faţă de Tatăl ceresc (cf. J. Philippe). Experienţa vie a sfinţilor, în particular a martirilor şi mărturisitorilor pentru credinţă, constituie un exemplu de trăire a libertăţii credinţei ca un drum de mântuire. Ei şi-au oferit viaţa lui Dumnezeu, fără a dori altceva decât să împlinească voia Lui, şi au primit în schimb harul de a se bucura de o imensă şi profundă libertate pe care nimic şi nimeni nu le-ar fi putut-o lua: LIBERTATEA CREDINŢEI.
1. S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat
"Nu ştii că am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?» (cf. Io 19,10)
Simbolul credinţei a păstrat peste veacuri, alături de numele Persoanelor Preasfintei Treimi şi de cel al Preasfintei Fecioare Maria, şi un alt nume. Este singurul nume al unui necredincios care apare în Crez, numele celui care a avut un rol important în patima şi moartea prin răstignire a Domnului nostru Isus Hristos. Poate ne întrebăm şi azi de ce numele lui Pontius Pilatus, cel de-al cincilea guvernator roman al provinciei Iudeea (26-36 d.C.), a rămas sigilat în memoria Bisericii creştine atât de puternic încât îl rostim chiar şi astăzi?
În primul rând, pentru că în acest fel arătăm încadrarea în timpul istoriei antice. Istoria mântuirii se desfăşoară în timpul istoriei umane cu persoane, localităţi şi evenimente concrete, cunoscute şi rămase ca repere istorice veridice ale acelor momente în cronicile vremurilor.
În al doilea rând, pentru că în momentul judecăţii lui Isus, guvernatorul roman, prin decizia sa, ne arată o modalitate de a trăi libertatea de alegere pe care Dumnezeu ne-o lasă nouă oamenilor.
Să intrăm în scenă. Pilat, în rolul său de judecător, stă în picioare în locul numit «pavat cu pietre», avându-l alături pe Cel osândit, biciuit şi batjocorit, pe care îl arată mulţimilor strigând: «Iată Omul!» (cf. Io 19,5).
Mulţimea izbucneşte într-un strigăt de ură: «Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!» (cf. Io 19,6), dar Pilat declară limpede cu fină ironie: «Luaţi-L voi şi-L răstigniţi, căci eu nu găsesc în El nici o vină» (cf. Io 19,6). Atunci, iudeii îl acuză pe Isus că s-a făcut pe sine «Fiul lui Dumnezeu». Pilat, înfricoşat, îl ia de-o parte în pretoriu şi îl întreabă despre originea Sa, dar Isus nu răspunde. Tăcerea resemnată a Osânditului stârneşte alte întrebări: «Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să te eliberez şi am putere să te răstignesc?» (cf. Io 19,10).
Pilat crede că viaţa sau moartea acestui Osândit depind doar de libera lui alegere. Puţin mai devreme, el afirmase nevinovăţia lui Isus şi, chiar mai mult, căutase să-l elibereze (cf. Io 19,12). Pilat pare liber în alegerea lui şi judecata lui, însă, cu toate acestea, nu-l va elibera pe Isus, pentru că se teme de mulţimea agitată, de o posibilă revoltă, sau de un posibil denunţ la Roma, într-un cuvânt, cedează presiunii mulţimii.
Isus îi dezvăluie că puterea pe care acum o are «provine de sus», deci ar trebui folosită ca un dar al Celui care a oferit-o.
Pilat este într-adevăr liber să judece şi, fără verdictul său, fără sentinţa definitivă, nu se poate face nimic. Paradoxal însă, fără a fi proclamat explicit o sentinţă, guvernatorul Pilat îl predă pe Isus pentru a fi răstignit ca un răufăcător (cf Io 19,16). El îşi spală mâinile, spunând: «Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia» (cf. Mt 27,24). Astfel vrea să se sustragă de la responsabilitatea lui, dar, prin tăcerea sa, consimte răstignirii şi morţii lui Isus, contrar adevărului pe care îl proclamă şi în care crede. Pilat era liber de-a alege şi tocmai această libertate atrage cu sine şi responsabilitatea alegerii făcute.
Acel moment, în care Pilat l-ar fi putut elibera pe Isus, rămâne pentru fiecare dintre noi o atenţionare asupra libertăţii noastre. Este un moment ce spiritual se perpetuează în viaţa fiecăruia dintre noi, căci nu există zi în care conştiinţa creştină să nu fie pusă în faţa unei alegeri între bine şi rău.
Avem libertatea de a recunoaşte adevărul, binele, dreptatea, de a le accepta sau de a le respinge, de a trăi conform credinţei noastre sau nu. Suntem cu adevărat liberi, în pofida presiunii exterioare a lumii, modei sau mass-mediei. Suntem liberi, dar şi responsabili, pentru că tocmai această alegere liberă, conformă sau nu credinţei noastre, va fi şi criteriul judecăţii noastre.
Să privim acum un alt exemplu, ce apare tot în scena patimilor Domnului şi adeseori e zugrăvit în iconografia bizantină a Judecăţii de apoi, cel al tâlharului răstignit de-a dreapta crucii lui Isus, numit de tradiţie Dismas.
Deşi este un osândit la moarte şi un om lipsit de libertate, el se arată în conştiinţa lui cu adevărat liber. Auzind strigătele mulţimii, batjocurile căpeteniilor iudeilor şi chiar ale tovarăşului de suferinţă, el are puterea să discearnă corect binele de rău şi să aleagă binele.
Recunoaşterea propriului păcat şi scurta invocaţie făcută cu încredere: «Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!», îi dobândesc raiul fericirii veşnice, dar nu la a doua venire, ci imediat, chiar în ziua aceea, după cum îi prevesteşte Hristos: «Astăzi vei fi cu Mine în rai!» (cf. Lc 23,42-43). Iată cum răsplăteşte Hristos alegerea liberă în credinţă a tâlharului.
Prin moartea Sa pe cruce, Mântuitorul ne-a dobândit tuturor harul răscumpărării, însă pentru ca darul oferit să devină mântuirea noastră, trebuie să ne punem şi noi în faţa lui Isus, cel trădat, batjocorit, biciuit şi răstignit, şi să ne întrebăm: oare noi, prin comportamentul vieţii noastre creştine, îl primim sau îl respingem, îl recunoaştem sau îl renegăm? Ca urmare şi noi suntem astăzi liberi înaintea Osânditului, dar, în faţa acestei alegeri libere, nu putem rămâne indiferenţi pentru că prin ea fiecare dintre noi îşi hotărăşte veşnicia.
Înţelegem poate mai bine acum, judecând prin prisma credinţei personale, semnificaţia prezenţei numelui guvernatorului roman, Pilat din Pont, în Simbolul credinţei, pentru a ne descoperi misterul libertăţii credinţei noastre în Hristos".
Toată pastorala poate fio citită AICI.
Mai puteţi citi şi:
Se încarcă comentariile...
