Mişcarea Populară şi Forţa Civică au ieşit în stradă pentru a comemora un an de guvernare USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 50 de persoane au fost prezente, luni seara, la o manifestaţie a partidelor  Mişcarea Populară şi Forţa Civică organizată pentru a comemora un an de guvernare USL. Oamenii au împărţit fluturaşi pe care scria “un an de ţepe USL”.

“Am încercat să transmitem un mesaj de unitate a forţelor noi şi curate de dreapta, şi totodată să testăm cât de pregătită e lumea să iasă în stradă. Deşi lumea încă nu s-a săturat de USL, vom continua acţiunile de stradă. Am scandat, defilat, aprins lumânări, comemorat, declarat, distribuit fluturaşi”, a declarat Adrian Papahagi despre mişcarea organizată la Cluj. Manifestanţii, circa 50 de persoane, s-au întâlnit pe Bdulevardul Eroilor, la monumentul Memorandiştilor, unde au ţinut un moment de reculegere pentru un an îngropat. De asemenea, ei au împărţit fluturaşi pe care scria: “Un an de ţepe USL, un an de scumpiri, sărăcie, minciuni, incompetenţă, nepotism, nepăsare, aroganţă, propagandă, abzuri, sfidare”. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite